Editorial

CINE SUBMINEAZĂ AUTORITATEA STATULUI ROMÂN?


Autor: 

Lazăr Lădariu

Haideţi să recapitulăm împreună isprăvile din ultimul timp ale celor care dau vârtos cu târnăcopul la temelia Statului Român naţional şi unitar, însoţiţi de singurul gând: demolarea lui!
După ce scăunaşii, îndemnaţi de Iude din interior şi din afară, declară, cu de la sine putere, autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului ţinut secuiesc, pentru cei vreo 265 de secui, după cum reiese din recensământul populaţiei din anul 2002, iată că o altă Iudă, mai mare, Tokes Laszlo, are ambiţia, mărturisită, să audă şi guvernanţii de la Bucureşti, de a include în aceeaşi oală a planurilor autonomiste de viitor, şi Bihorul, şi Satu Mare, că aşa i-ar fi şoptit lui Istenul separatist al şovinilor, iredentiştilor şi extremiştilor fără frontiere. Read more about CINE SUBMINEAZĂ AUTORITATEA STATULUI ROMÂN?

HOLOCAUSTUL ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR


Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, holocaust înseamnă uciderea unui foarte mare număr de oameni. În timpul celui de Al II-lea Război Mondial a fost programat şi s-a desfăşurat un Holocaust împotriva evreilor, care s-a soldat, după unele surse, cu circa 1-6 milioane de victime. Atunci, regimurile fasciste au prins şi trimis pentru exterminare în Germania hitleristă, în lagăre de concentrare şi la gazare, un număr foarte mare de evrei din ţările ocupate. În lagărele de exterminare au fost lichidaţi numeroşi evrei adunaţi din ordinele lui Hitler. Read more about HOLOCAUSTUL ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR

Pagini

Subscribe to Editorial