Am avut privilegiul şi bucuria, în urmă cu trei ani, să-l cunosc pe Eugen Bajko, unul dintre cei mai „de ispravă” oameni care, neştiuţi, nevăzuţi, necunoscuţi, cu discreţie dar mânaţi de o uriaşă dăruire şi de pasiune, cu profesionalism şi abnegaţie, fac „să se mai mişte lucrurile” în România, pornind de la nivelul local, construind şi impunând modele, în ciuda tuturor (o)presiunilor la care sunt supuşi, doar-doar vor renunţa, doar-doar vor ceda.