Sănătatea românilor, în moarte clinică

Sistemul de sănătate românesc a funcționat după 1989 cu lacune grave, datorită lipsei fondurilor necesare, prostului management al managerilor de spitale, excesului de achiziții și corupției în plină p(l)andemie (când se putea cumpăra totul fără verificarea calității), lipsei de personal medical, lipsei de medicamente, lipsei secțiilor de terapie intensivă, lipsei de experiență a medicilor tineri și expedierea la pensie a medicilor cu experiență. La cum merg lucrurile astăzi, pacienții vor avea parte de anestezii de 12 ore pentru o operație care durează „de la piele la piele” o jumătate de oră, vor avea parte de tratamentul cu perfuzii „în fugă” (în care unui diabetic i se poate pune glucoză și intră în comă hiperglicemică), se vor lovi de lipsa informației și ignoranța medicală – în care tot mai mulți pacienți intră în spital cu o problemă, nici ea rezolvată și ies cu trei dobândite din cauza infecțiilor nozocomiale care, în continuare, nu sunt declarate. Din lipsa timpului pentru comunicare, în care anamneza este crucială, se prescrie și se introduce în corpul unui pacient un medicament netestat, la care bolnavul este alergic și intră în șoc anafilactic. Atunci nu trebuie să ne mirăm că tot mai mulți oameni aleg să se trateze în străinătate de afecțiuni care pot fi tratate și în România. Internetul este plin de mesaje în care din ce în ce mai mulți omeni cer ajutor bănesc pentru a se trata în occident. De ce tot mai multe persoane aleg să plece în străinătate pentru o simplă operație sau chiar pentru o naștere? Avem mai multe răspunsuri corecte. Fie acele persoane fac parte în categoria snobilor, plini de bani, fie din ce în ce mai mulți români nu mai au încredere în sistemul de sănătate românesc. Deși fondurile pentru sănătate s-au dublat după 2005, schimbările în bine a sistemului de sănătate întârzie să apară. Cu toate că salariile medicilor și asistenților medicali s-au mărit considerabil, „la stat tot ca la stat”, aștepți cu orele la urgență, ți se pune diagnosticul de nevralgie intercostală și tu ai infarct, iar la tomograf și RMN te programează peste 6 luni, și pentru o proteză de șold sau de genunchi aștepți un an sau mai mult, și toate aceste lucruri afectează sănătatea pacienților și încrederea în sistem. Atunci, singura alternativă sunt spitalele sau policlinicile private din Țară sau din străinătate. Un medic care lucrează și la stat și la privat îți spune că neapărat trebuie să faci un RMN însă aștepți 6 luni, dar dacă vii la privat ți se face mâine. Însă, deocamdată, sistemul privat este pentru cei bogați, nu pentru marea masă a pacienților săraci, a locuitorilor din zonele defavorizate sau a bolnavilor incurabili. Ar fi câteva măsuri care ar putea îmbunătăți sistemul de sănătate românesc. Iată care sunt acestea, în viziunea mea. Toată lumea ar trebui să plătească asigurările de sănătate indiferent de nivelul venitului sau situația socială în care se află pacientul. În România sunt câteva milioane de oameni care nu plătesc asigurările de sănătate, dar beneficiază de asistență medicală. Desigur, statul ar trebui să plătească pachetul minim de asistență medicală în general, de urgență – și face acest lucru, dar degeaba. Statul finanțează și banii asiguraților și banii pentru programele de sănătate, dar nu poate controla aceste fonduri. Anual, sute de milioane de euro din banii publici pentru sănătate sunt sifonați prin tot felul de metode, mai ales în p(l)andemie. Guvernul ar trebui să stopeze risipa și frauda, dar nu o face fiindcă acești oameni puternici care conduc sistemul de sănătate, managerii de spitale și direcții de sănătate publice județene sunt intens politizați. Ceea ce se întâmplă astăzi în spitalele din România este din cauza lipsei de strategie și viziune, decizii greșite și nesancționate care au sărăcit și sărăcesc spitalele cu milioane de euro, iar medicii nu mai au nicio speranță că vor face vreodată medicină la cel mai înalt nivel. Epuizarea medicilor este la maximă intensitate. Spitale în faliment, săli de operație închise, spitale închise, medici descurajați, pacienți obligați să-și cumpere medicamente tot mai scumpe, fiind internați, spitale date în judecată de pacienți pentru lipsa medicamentelor sau malpraxis, iată sistemul medical românesc în colaps, care se apropie de moarte clinică. „În genunchi mă-ntorc la tine pacient român”, ar trebui să declare dar și să pună în practică cei care gestionează sănătatea românilor!

dr. Mircea Frenţiu (Blaj, Mica Romă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *