Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşti Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare în calendarul creştin, fiind însoţită, în România, de numeroase tradiţii şi obiceiuri, unele moştenite din generaţie în generaţie. Prin şi pentru aceste tradiţii, unele dintre cele mai frumoase din lume, sărbătoarea Învierii este prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiţionale, este motiv de bucurie şi de optimism. În noaptea de Înviere, credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină şi să cânte Învierea Domnului. Oamenii aduc acasă „lumina” – lumânarea aprinsă direct de la cea aprinsă de părinte în Altar -, unii obişnuiesc să facă o cruce mică pe pragul de sus al uşii gospodăriei sau pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, iar cei mai mulţi păstrează lumânarea de la Paşti şi o aprind peste an, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situaţia unor feneomene meteo extreme. O credinţă larg răspândită în România este aceea că cei care pleacă din această lume în ziua de Paşti merg direct în Rai, porţile acestuia fiind deschise în această zi şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi. De asemenea, despre cei născuţi în ziua de Paşti se spune că vor avea o viaţă luminată şi plină de noroc. Masa de Paşti este constituită în jurul preparatelor din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob – simbolul Mântuitorului Iisus Hristos, care S-a sacrificat pentru a salva omenirea de păcat. Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Pasca, preparată de obicei sâmbăta dimineaţa, care este dusă spre sfinţire la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, unii credincioşi, mănâncă din această pască, în loc de anafură sau de Sfintele Paşti. Se spune că, de Înviere, este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza puritatea. De asemenea, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe. În ziua de Paşti, se mai spune că nu e bine să se consume oul cu sare, fiindcă cel care-l mănâncă astfel va transpira tot anul, iar Pasca, sau anafura sunt considerate tămăduitoare, dacă se păstrează peste an bucăţele din acestea. Tot legat de ou, se spune că, la masa de Paşti, trebuie să se înceapă cu consumul unui ou, existând credinţa că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, apoi să se mănânce peşte – pentru a fi sprinten precum acesta – şi mai apoi pasăre – pentru a fi uşor ca aceasta. O altă tradiţie arată că, dacă în ziua de Paşti, prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an. Acestea sunt tradiţii şi obiceiuri larg răspândite la nivelul Țării în comunitatea creştin-ortodoxă. În afara acestora există tradiţii particulare, întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunităţi. Spre exemplu, în Moldova, în noaptea de Înviere, după slujba de la miezul nopţii, credincioşii obişnuiesc să însoţească momentul Învierii prin pocnitori care semnifică alungarea spiritelor rele. Coşul de bunătăţi care se duce la sfinţit la biserică este pregătit strict, conform cu obiceiurile transmise din moşi-strămoşi: aici sunt aşezate, alături de bucate, seminţe de mac, sare, zahăr, făină, ceapă şi usturoi – simboluri ale bucuriei de peste an. Deasupra acestei farfurii se aşează pască, şuncă, bani, flori, sfeclă roşie cu hrean şi ouăle roşii. De asemenea, coşul este acoperit cu un pled cusut cu modele specifice zonei. Există o simbolistică specifică pentru sfinţirea celorlalte componente ale coşului cu bunătăţi: macul este aruncat într-o apă curgătoare, pentru a alunga seceta, sarea aduce belşug peste an, zahărul sfinţit este element tămăduitor pentru vitele bolnave, ceapa şi usturoiul au rol de protecţie împotriva insectelor, făina se presară pe câmp, pentru ca rodul grâului să fie cel aşteptat. Tot în Moldova există tradiţia ca fetele nemăritate să meargă la biserică şi să spele clopotniţa cu apă neîncepută, iar dimineaţa trebuie să se spele cu aceasta pe faţă existând credinţa că astfel vor fi curtate de băieţii „de însurat” din localitate. De asemenea, un flăcău care iubeşte o fată nemăritată trebuie să meargă la casa acesteia şi să-i ofere un ou roşu. În unele zone din Moldova există tradiţia ca, în dimineaţa Învierii, preotul să meargă pe la casele oamenilor – aşezaţi în formă de cerc, cu lumânări aprinse – pentru a sfinţi coşul cu bucatele pascale. În zona Bihorului există o tradiţie care arată că oul împodobit de Paşti prevesteşte norocul: dacă după 40 de zile acesta nu se strică, atunci persoana va fi norocoasă. Tot în această zonă, în Joia Mare, se aprind focurile sacre ale Învierii în cimitire şi, tot în această zi, există obiceiul de a „arunca ouă la ţintă”. La încondeierea ouălor în Joia Mare, bihorenii folosesc un instrument specific, numit „bijorca”. În Apuseni, femeile merg la cimitir în noaptea Învierii, să aprindă lumânări la morminte, iar prima zi de Paşti începe cu împărtăşania cu pască, după ce credincioşii se spală cu apă în care a fost pus un ou roşu, o monedă de aur şi urzică. Tot în Apuseni, în noaptea de Paşti, se ia toaca de la biserică, se duce la cimitir şi este păzită de feciori. Este simbolul luptei între „hoţi” şi „păgubaşi”, iar cei care pierd sunt datori cu un „ospăţ”, pregătit fie de cei care au încercat să fure toaca şi nu au reuşit, fie de cei care nu au fost în stare să o păzească. În Ţara Bârsei, există obiceiul „Junilor Braşovului” – din Duminica Tomii -, în care grupuri de tineri, asemănătoare colindătorilor sau căluşarilor, strâng ouă de la tinerele fete, după care, la Pietrele lui Solomon – aflate în zona Şcheii Braşovului – la picnic, încep diferite concursuri. În zona Valea Arieşului, există obiceiul „rostogolitului ouălor”, care sunt lăsate să cadă spre o gaură din pământ. În zona Lăpuşului, din Maramureş, în Duminica Paştilor, copiii merg la prieteni şi la vecini – iar pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului – şi anunţă Învierea Domnului, iar fiecare gazdă dăruieşte câte un ou roşu. În satele din Transilvania, în prima zi de Paşti, băieţii merg la udat cu parfum la casele fetelor de măritat, „ca să nu se veştejească” – obicei care semnifică înflorirea şi fecunditatea -, iar fetele îi răsplătesc cu ouă roşii, sau cozonac. În zona judeţului Călăraşi, coşul pascal pentru sfinţit conţine, pe lângă bucate, şi un cocoş alb, existând tradiţia ca atunci când cocoşul cântă să însemne că Hristos a înviat, iar cel mai norocos este acela al cărui cocoş cântă primul. După slujbă există obiceiul ca toţi cocoşii să fie dăruiţi oamenilor săraci. Şi, pentru că românilor Paştile li s-au părut o sărbătoare foarte importantă, au mai imaginat şi alte obiceiuri de Paşti. Peste o săptămână după Duminica Paştilor, în prima zi de luni, o parte din creştinii ortodocşi obişnuiesc să sărbătorească Paştile Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită şi „Prohoadele”, „Paştile Morţilor” sau „Lunea Morţilor”, fiind dedicată duhurilor moşilor şi strămoşilor. Şi, tot aşa, a fost „inventat” și Paştile Cailor, sărbătoare cu dată mobilă (ziua de joi din a şasea săptămână care urmează după Paşti), când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, aceasta căpătând un înţeles peiorativ: a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântul aşteaptă”, a nu te ţine de cuvânt. În legende şi în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegătoare, în permanenţă nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul şi ronţăitul nutreţului în timpul naşterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun. Cu variante şi credinţe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România.
Credințe și superstiții de Paști
Din moși-strămoși există câteva superstiții legate de sărbătorile pascale:
• este bine să te îmbraci cu o haină nouă; la fel ca și apa, are un rol purificator;
• este bine să te speli pe față cu apa neîncepută, dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roșu, unul alb, un bănuț de argint și un fir de iarbă verde, semne ale sănătății, prosperității și sporului în toate;
• nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, recolta va fi distrusă și te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul;
• lumânarea de la Înviere trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boală, supărări;
• este bine să privești prima dată într-o cofă cu apă neîncepută; se spune că vei avea vederea bună în restul anului;
• nu se pune mâna pe sare, se spune că transpiri tot anul;
• pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăți din ele peste an;
• cocoșul sfințit de Paști se crede a fi o sursă de belșug, sănătate și dragoste;
• este bine să mănânci la masa de Paști mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi pește și pasăre, pentru a fi sprinten precum peștele și ușor ca pasărea;
• dacă păstrezi un ou roșu 40 de zile după Paști și nu se strică, vei avea noroc tot anul;
• de Paști se așeză o bucățică de fier sub prag, ca o protecție pentru casă;
• de Paști, există credința că cerurile se deschid, permițând sufletelor celor morți să se întoarcă acasă, pentru a-și proteja rudele dragi;
• se spune că cei ce mor în Duminica de Paști sunt scutiți de judecata divină, sufletele lor ajungând direct în Rai;
• copiii născuți de Paști sunt binecuvântați, având viața luminată și presărată cu noroc;
Pasca şi cozonacii, preparate tradiţionale de Paşti
Pasca şi cozonacii, cele mai importante preparate tradiţionale ale Paştilor, se pregătesc, de regulă, în Joia Mare. Pentru creştini, pasca este cea mai importantă coptură rituală a Paştilor. Caracterul ritual al pascăi este subliniat de data prescrisă de tradiţie, când trebuie pregătită, în Joia sau Sâmbăta din Săptămâna Mare; pasca trebuie să fie de formă rotundă sau dreptunghiulară şi să aibă ornamente din aluat (pască cu sucituri, cu împletituri, cu zimţi, simplă). Alături de pască se făceau şi alte copturi cu caracter ritual, numite colaci, babe, moşi sau moşnegi, prescuri, învârtite (Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, 2003). Pasca se face din făină de grâu de cea mai bună calitate. Cel mai adesea, pasca are o formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut. În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânză de vaci, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Pasca şi cozonacii se mai pot prepara şi în Sâmbăta Mare, din ajunul Sfintelor Paşti, fiind duse, apoi, la biserică în noaptea de Înviere, pentru a fi sfinţite. Pasca a fost numită, la început, pâinea sfinţită care se împarte în biserică după slujba Învierii. În noaptea Sfintelor Paşti, este obiceiul să se sfinţească pâine numită Paşti, sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin, pe care credincioşii o consumă după slujbă.
(Surse: Rador, Agerpres)
