Următoarea ediţie a publicaţiei noastre va apare în data de
17 septembrie 2010

Titlu: Cetăţenii de onoare ai comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe (III) - ediţia 2010 -
Titlu

Stelian Mircea Narcis Calotescu - profesor de limba şi literatura română, născut la data de 18 februarie 1940, în oraşul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, din părinţii Gheorghe şi Elena Calotescu.
Şcoala primară, începută în oraşul natal, va fi continuată, ca şi restul studiilor şcolare până la absolvirea liceului, în oraşul Pandurii, judeţul Argeş, oraşul natal al mamei sale. În copilărie şi apoi în adolescenţă, a trăit experienţa traumatizantă a războiului, Stelian Mircea Narcis Calotescucu bombardamente şi raiduri aeriene ale beligeranţilor, dar şi viaţa specifi că oraşului de la munte Pandurii.

Cetăţenii de onoare ai comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe (III) - ediţia 2010 -
Titlu: Românii deranjează
Titlu

Mare deranj în vestul Europei. Ziarul „Oglinda” din Germania, cotidianul „Telegraful zilnic” din Marea Britanie, „Jurnalul” din Italia, sunt preocupate de activităţile românilor care îi ajută pe români, fraţii lor. Deh, aşa a ajuns societatea mondială de azi, conform zicalei româneşti „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”. Editorii acestor ziare sunt impacientaţi că românii, separaţi de ruşi de ţara mamă, se întorc. Se întorc numai ei ca persoane, teritoriul rămânând încă sub un control indirect rusesc.

Românii deranjează
Titlu: Schimbarea la faţă a României
Titlu

Prea mult acest popor a fost înşelat şi umilit de capete încoronate sau neîncoronate, prea mult acest popor a plătit păcate de care nu era vinovat, prea mult acest popor a fost strivit şi batjocorit de cei fără de neam şi sufl et românesc.
După Revoluţia din 1989, când am învins „prăpădul roşu”, după 50 de ani de dictatură comunistă, noi toţi credeam într-o viaţă mai bună pentru noi şi copiii noştri. Desigur că aşteptam democraţia ca un balsam miraculos care să ne vindece mintea şi sufletul de „bacilul roşu”, aşteptam de la guvernanţii noştri, de la noii oameni politici, cuvinte urmate de fapte mari care să ne redea demnitatea furată şi, mai ales, o viaţă mai bună.

Schimbarea la faţă a României
Titlu: Imaginea săptămânii nr. 180
Titlu

Traversând, deunăzi, judeţul Harghita dintr-un capăt în altul, și trecând prin comuna Ditrău - știţi care?, cea cu scrisul runic (?!) la intrare și ieșire - am constatat, e drept, nu extraordinar de surprinși, că așa-zisul drapel secuiesc a dispărut de pe frontispiciul Primăriei. E bine. Sau, mai la locul lui fi e spus, e constituţional așa. Până la intrarea în totalitate în limitele prevederilor Legii fundamentale a Statului Român, domnul primar Puskas Elemer mai are, totuși, niște pași de făcut:

Imaginea săptămânii nr. 180
Titlu: Război. Etapa întâi
Titlu

Prima etapă a sezonului 2010- 2011 debutează în forţă, cu cel puţin două meciuri tari: „U” Craiova - CFR Cluj şi Rapid - FC Vaslui. În etapa a IV-a a Ligii I se va disputa primul derby al campionatului, între Dinamo şi Rapid, în timp ce marele derby al fotbalului românesc, Dinamo - Steaua, este programat în etapa a XI-a. Rapid - Steaua se va juca în etapa a XIV-a.

Război. Etapa întâi
Titlu: Săptămânalul „Erdovidek” (Covasna), nr. 22, 04-10.06.2010; Titlu: Trianonul din oglinda retrovizoare / Problemă naţională sau politică?, Semnează: Havelka Ferenc-Attila
Titlu

Ce au făcut oamenii simpli din Bazinul Baraolt în urmă cu 90 de ani? Şi-au trăit viaţa de zi cu zi. Ce s-a întâmplat odată cu trecerea timpului? S-au schimbat regimurile maghiar şi român. Pe atunci erau încă sub dominaţia Monarhiei Austro- Ungare, dar într-un singur bloc, azi sunt fărâmiţaţi de graniţe şi tot mai puţini. Sunt adunaţi la un loc români, maghiari, saşi, ţigani, evrei. Ne chinuim unul pe altul, în orice situaţie posibilă, să moară şi capra vecinului.

Săptămânalul „Erdovidek” (Covasna), nr. 22, 04-10.06.2010; Titlu: Trianonul din oglinda retrovizoare / Problemă naţională sau politică?, Semnează: Havelka Ferenc-Attila
Titlu: Săptămânalul „Szekely Ujsag” (Covasna), nr. 22, 03-09.06.2010; Titlu: Lupta pentru autonomie contravine legii?! Semnează: Ambrus Agnes
Titlu

Primim veşti din ce în ce mai grosolane din Slovacia, unde în urma deciziei adoptate de Parlamentul Ungar, a fost adoptată o lege prin care e împiedicată obţinerea dublei cetăţenii de către maghiarii din Slovacia. Această măsură e întreprinsă în statul care nu a fost dispus să revizuiască decretele Benes, decrete care după cel de-al doilea război mondial, au distrus mii de familii de maghiari, saşi şi şvabi, familii care au fost deportate, jefuite. Cei din Slovacia uită că cetăţenia maghiarilor din Ţinutul de Sus a fost, timp de o mie de ani, cetăţenie ungară.

Săptămânalul „Szekely Ujsag” (Covasna), nr. 22, 03-09.06.2010; Titlu: Lupta pentru autonomie contravine legii?! Semnează: Ambrus Agnes
Titlu: PUTEREA DRAGOSTEI
Titlu

Iisuse drag, Te chem cu dor
De Tine însetat mereu,
Tu eşti al dragostei izvor
Iisuse, Dumnezeul meu.

Zadarnic caut mângâieri,
Departe de iubirea Ta,
Căci sufl etul mai trist mi-l simt
Şi mai pustie inima.

PUTEREA DRAGOSTEI
Titlu: Duminica a 9-a după Rusalii
Titlu

Întregul cosmos material e destinat să devină veșmântul luminos al omului, care este cununa creaţiei.

«Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.
Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

Duminica a 9-a după Rusalii
Titlu: Nulla dies sine autonomia!
Titlu

Precum pictorul Apelles, din Antichitate, nu lăsa să treacă o zi fără să tragă o linie (nulla dies sine linea), adică fără să deseneze, tot astfel zeloşii şi neobosiţii luptători pentru cauza autonomiei secuieşti, nu lasă să treacă o zi fără să nu gândească şi chiar să înfăptuiască ceva pentru atingerea acestui înalt deziderat, pe care Csapo Joszef, unul dintre întemeietorii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), îl considera „un drept divin”! Cum s-ar zice, de autonomia secuilor s-ar fi ocupat chiar Dumnezeu, atunci când a creat lumea.

Nulla dies sine autonomia!
Titlu: De ce mă baţi?
Titlu

În procesul Mântuitorului Iisus Hristos găsim acest citat: „Eu am vorbit pe faţă lumii, am vorbit în sinagogă şi în templu unde se adună toţi iudeii, şi nimic nu am vorbit în ascuns; şi zicând El aceasta unul din slujitorii care erau de faţă i-a dat o palmă lui Iisus zicând: «Aşa răspunzi tu Arhiereului? ». Iisus i-a răspuns: «Dacă am vorbit rău dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?»”.

De ce mă baţi?
Titlu: Termenul neconstituţional „ţinutul secuiesc”, menţionat într-o Hotărâre de Guvern ce trebuie imediat remediată
Titlu

În legătură cu plângerea prealabilă formulată de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prin care s-a solicitat revocarea Hotărârii Guvernului nr. 402/2010 privind aprobarea stemei comunei Ilieni, judeţul Covasna, Secretariatul General al Guvernului României ne-a trimis următorul răspuns:

Termenul neconstituţional „ţinutul secuiesc”, menţionat într-o Hotărâre de Guvern ce trebuie imediat remediată
Titlu: „UDMR se îngroapă în subiectul «ţinutului secuiesc»”
Titlu

Într-o ţară care se zbate în criză economică în care UDMR are partea sa de vină, fi ind la guvernare, liderul uniunii, Marko Bela (foto),Marko Bela nu are altă treabă decât să lupte pentru un fantomatic „ţinut secuiesc”. În felul acesta, UDMR se îngroapă în subiectul „ţinutului secuiesc”, în loc să pună umărul pentru relansarea economică a României.

„UDMR se îngroapă în subiectul «ţinutului secuiesc»”
Titlu: Ţinutul secuiesc nu există! Marko Bela trebuie să-şi ceară scuze public
Titlu

Asociaţia „Noi Românii”, din judeţul Covasna, a luat la cunoştinţă de o nouă declaraţie descalifi cantă a vicepremierului României, Marko Bela, potrivit căreia: „Cine se leagă de ideea de ţinut secuiesc dă dovadă de ignoranţă, prostie şi rea credinţă”. Declaraţia a fost făcută în contextul în care societatea civilă românească din judeţul Covasna a contestat includerea sintagmei „ţinutul secuiesc” în textul unei hotărâri a Guvernului României.

Ţinutul secuiesc nu există! Marko Bela trebuie să-şi ceară scuze public
Titlu: Nu-i prost cel care mănâncă şapte pâini, ci acela care i le dă!
Titlu

I-am auzit, de atâtea ori, pe mai-marii struţo- cămilei udemeriste tunând şi fulgerând că ei, minoritatea maghiară din România, nu au drepturi! Că ei, şi înainte de decembrie 1989 au fost oprimaţi, şi sunt şi azi! Europarlamentarul Tokes Laszlo, ajuns azi - ce ironie! - vicepreşedinte al Parlamentului Europei, cel care înjură România pe toate drumurile, îl invită pe Dalai Lama în Ardeal, „Tibetul românesc”, pentru a se convinge ce năpăstuiţi sunt maghiarii din această ţară, dată mereu model, de forurile europene, pentru rezolvarea problemei minorităţilor.

Nu-i prost cel care mănâncă şapte pâini, ci acela care i le dă!
Titlu: Naţiunea, eterna iubire... de Vlad Hogea
Titlu

Vlad Hogea, autorul lucrării Naţiunea, eterna iubire... (apărută la Editura Samizdat şi distribuită de „Business Adviser”), este doctor în Istorie, lector universitar, editor al revistelor „Business Adviser” şi „Business Point”, colaborator al săptămânalului regional de atitudine şi cultură „Condeiul Ardelean”, dar şi om politic (fost deputat şi euro-observator). A publicat atât cărţi, cât şi studii istorice, juridice şi de politologie, articole, eseuri şi interviuri.

Naţiunea, eterna iubire... de Vlad Hogea
Titlu: „Nu! Nu! Niciodată! Redobândirea hegemoniei maghiare în Bazinul Carpatic în documente.” Cronologia acţiunilor budapestane şi udemeriste (XIX)
Titlu

Oricine, cu excepţia celor care nu au interes, poate distinge în spatele declaraţiilor „diplomatice”, adevăratele intenţii ale politicii maghiare. De altfel, au existat şi sufi ciente declaraţii ofi ciale sau neofi ciale, cât se poate de tranşante ale acestei ideologii, neabandonată de peste 80 de ani. La sfârşitul anilor ’80, preşedintele parlamentului maghiar, Matyas Suros, îi spunea domnului Nestor Rateş că cea mai bună soluţie pentru Transilvania ar fi autonomia.

„Nu! Nu! Niciodată! Redobândirea hegemoniei maghiare în Bazinul Carpatic în documente.” Cronologia acţiunilor budapestane şi udemeriste (XIX)
Titlu: ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC ( - CIXI - )
Titlu

Regele Carol I şi românii ardeleni

„Sufletul acestei politici de apropiere de Austro-Ungaria (de care România era, de altfel, legată printr-un tratat formal de alianţă militară) era însuşi regele Carol I (foto), a cărui atitudine de loialism faţă de Puterile Centrale s-a manifestat şi prin faimosul Consiliu de Coroană din 3 august 1914, când, împotriva voinţei exprimate de rege, România s-a declarat neutră.

ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC ( - CIXI - )
Titlu: Cetăţenii de onoare ai comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe (III)
Titlu

Petre Străchinaru - profesor, om de cultură, s-a născut la 10 ianuarie 1943 în comuna Lespezi, judeţul Iaşi. A urmat şcoala primară şi gimnazială în comuna natală, între anii 1949-1956. Studiile liceale le-a început la Liceul Internat „Costache Negruzi” Iaşi (1956-1960) şi a terminat la Liceul mixt „C. Burcă” Paşcani, judeţul Iaşi (1960-1961).

Cetăţenii de onoare ai comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe (III)
Titlu: Poetul necuvintelor vorbind despre poetul nepereche (I)
Titlu

Cel mai adesea a interesat noutatea liricii stănesciene, iar receptarea creaţiei sale s-a făcut doar din această perspectivă. Percepţia rămâne, însă, incompletă dacă nu se ţine seama că publicistica şi interviurile sale nu sunt altceva decât „o continuare, cu aparent alte mijloace, a discursului său poetic”.
O parte din articolele şi eseurile lui Nichita Stănescu (foto stânga) au fost strânse în volumele Cartea de recitire (1972), Respirări (1979) şi Antimetafi zica (1985), altele au rămas o vreme presărate prin revistele literare sau prin publicaţiile social- politice ale vremii.

Poetul necuvintelor vorbind despre poetul nepereche (I)
Emite conţinut