Noiembrie 2010

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 6.100, 01.10.2010; Rubrica: Vocea străzii


Una din cele mai frumoase clădiri din oraşul nostru este fostul sediu - dat în folosinţă la începutul secolului trecut - al colegiului pedagogic de stat cu predare în limba maghiară, care în prezent este colegiul românilor stabiliţi aici după perioada menţionată, botezat cu numele lui Mihai Viteazul. Read more about Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 6.100, 01.10.2010; Rubrica: Vocea străzii

SUNET DE CLOPOT


Autor: 

Pr. Ioan Ovidiu Măciucă

Stând lângă focul care pâlpâie sclipind,
Ascult în nopţi tăcute cu o plăcere clară,
Duioase amintiri din depărtări de gând,
Când clopotele sună în liniştea de-afară.

Ne cheamă la închinare în sfi ntele biserici,
S-aducem adorare Stăpânului ceresc,
În izul de tămâie cu flori şi lumânări,
Primi-vom alinare, îngenunchind sfios. Read more about SUNET DE CLOPOT

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului


Autor: 

Pr. Nicolae Bota

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, de luni am intrat în Postul Naşterii Domnului, iar primul popas duhovnicesc îl facem întru cinstea Maicii Domnului.
La acest praznic ne aducem aminte de faptul că părinţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au ajuns înaintaţi în vârstă şi nu aveau copii. La bătrâneţe, însă, Dumnezeu i-a binecuvântat cu o fetiţă. Înainte de a se naşte Fecioara Maria, părinţii Ioachim şi Ana au făgăduit că, de vor naşte un copil, îl vor afierosi (închina) lui Dumnezeu. Ajunsă la vârsta de 3 ani, părinţii săi au adus-o la templu, iar Arhiereul Zaharia a luat-o şi a dus-o în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 12 ani, fiind hrănită de Arhanghelul Gavriil. La vârsta de 12 ani, a fost dată spre logodire bătrânului Iosif. Read more about Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Scrisoare din urgenţa inimii


Dragii mei compatrioţi,
Vă scriu dintr-o situaţie mai puţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din lagăr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună. Vă scriu, pur şi simplu, din serviciul de reanimare al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului de Urgenţă - Floreasca, din Bucureşti. Ani şi ani am evitat să calc treptele unui spital. Carmen, Ana-Maria, Andrei, prof. dr. Ionescu-Târgovişte, dr. Mihai Viorel, dr. Cristian Serafinceanu au tot insistat să mă internez pentru a rezolva în fond durerile care m-au tot încercat. Read more about Scrisoare din urgenţa inimii

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă. Read more about De la un cardiac, cordial

Pacient

Eu nu am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul gata-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi. Read more about Pacient

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat. Read more about Telefon peste moarte

Pagini