August 2018

SUFERINŢELE SOLDAŢILOR ROMÂNI ÎN GERMANIA

Pagini regăsite

Vorbim, în legătură cu jertfele Neamului Românesc pe parcursul Primului Război Mondial, mai cu seamă de sutele de mii de morţi şi răniţi de pe câmpurile de luptă, de eroismul acestora, de calvarul civililor ajunşi sub ocupaţie germană, de pierderile materiale, de epidemiile de tifos care au secerat nenumărate vieţi. Prea puţin se cunoaşte în privinţa destinului tragic al prizonierilor români capturaţi de armata germană şi duşi pe frontul de vest pentru a munci în condiţii inumane în mine, în fabrici de armament sau în agricultură. Read more about SUFERINŢELE SOLDAŢILOR ROMÂNI ÎN GERMANIA

RĂU ŞI BINE

În fiecare zi şi noapte mă cert cu Bunul Dumnezeu,
De câte rele zac în oameni şi cât de răi sunt mai mereu,
De câte-n el păcate încă de-o bună vreme se adună
De parc-ar fi de-acum sfârşitul, la astă lume, ce-i nebună.

Eu tot Îi cer în rugi, fierbinte, oprească timpul Lui în loc,
Adune răul într-o parte şi-ntr-o clipită deie-i foc,
Rămâie cealaltă curată de-acuma cât o fi să fie,
Dar Domnul, cu înţelepciunea-i, voi ştiţi ce tot îmi spus-a mie? Read more about RĂU ŞI BINE

Categorie:

La umbra Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Gheorgheni

Pentru al doilea an consecutiv, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi sub coordonarea părintelui Elisei Florin Vatamanu, de la Parohia Gheorgheni II din judeţul Harghita, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, s-a desfăşurat, în perioada 22-27 iulie 2018, în curtea casei parohiale şi a Bisericii Ortodoxe cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din municipiu, tabăra „La umbra Bisericii”. Totul a prins contur din dorinţa copiilor şi a tinerilor din municipiul Gheorgheni de a reedita tabăra de anul trecut. Read more about La umbra Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Gheorgheni

Categorie:

Ultimatumul sovietic din iunie 1940

Colecţia 100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918 - 2018: BASARABIA IARĂŞI ŞI IARĂŞI

„Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.”
(Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia - ianuarie 1918) Read more about Ultimatumul sovietic din iunie 1940

Ceahlăul, Muntele sfânt

Urcuşul pe Ceahlău (foto) naşte în minte simţirea transcendentală că muntele are capacitatea de a uni punctele cardinale într-un Răsărit indefinit şi circular care duce către steaua Luminii.
Naşterea norilor deasupra Ceahlăului este reflectată, de obicei în zorii zilei, în undele lacului Izvorul Muntelui. În orice anotimp, Muntele Sfânt al Moldovei este acoperit de o lumină albă, protectoare, văzută ca o cunună rotundă ce duce cu gândul la aura din jurul sfinţilor mucenici.
Ocrotitorul muntelui şi al Mănăstirii, cine putea fi altul decât Ştefan cel Mare Sfânt al Moldovei?! Read more about Ceahlăul, Muntele sfânt

MAICA DOMNULUI

Pe bolta bisericii străluceşte-o mândră stea,
Este cea mai plină de har, Sfânta Fecioară Maria.
Maica Solului ceresc, nădejdea creştinilor,
Uneşte cerul cu pământul în curgerea veacurilor.

Cuvântul lui Dumnezeu chip omenesc a primit,
Din preacuratul său trup cu vrerea Duhului Sfânt.
Fiind lauda fecioarelor şi altar duhovnicesc,
Îngerii-o slăvesc în cor, oamenii o fericesc. Read more about MAICA DOMNULUI

Categorie:

Pagini