Aprilie 2019

„Tezaure Umane Vii”, repere identitare ale culturii tradiţionale româneşti

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în colaborare cu Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a organizat, vineri, 1 martie 2019, la Bucureşti, în Aula instituţiei, „Gala Tezaure Umane Vii”, un eveniment care a avut drept scop principal recunoaşterea celor mai reprezentativi creatori (păstrători şi continuatori) ai culturii tradiţionale româneşti, ai patrimoniului naţional material şi imaterial. Au fost premiate, cu acest prilej, persoanele care au fost declarate „Tezaure Umane Vii” în anul 2018, precum şi în anii anteriori, începând cu 2015.
Read more about „Tezaure Umane Vii”, repere identitare ale culturii tradiţionale româneşti

Categorie:

(†) BUNAVESTIRE A MAICII DOMNULUI

25 martie

Maica Domnului în timpul perioadei Triodului
Întotdeauna în timpul Triodului rugăciunea cea intensă e adresată Născătoarei de Dumnezeu, care, prin curăţia ei maximă şi maternitatea sa divină, a dobândit la Dumnezeu familiaritate sau îndrăzneală. Triodul evocă, în ce o priveşte, învăţătura, devenită clasică de la Sfântul Irineu încoace şi extrem de răspândită în imnografie, a recapitulării şi a Evei celei noi, care pare deosebit de impor¬tantă în timpul acestei perioade, în care pentru a putea reveni în rai fiecare trebuie să reproducă duhovniceşte o asemenea recapitulare.
Read more about (†) BUNAVESTIRE A MAICII DOMNULUI

Pagini