15 august (†) ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Când Maica Domnului s-a întâlnit cu Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, i-a zis printre altele: „de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48), adică, de acum înainte toate neamurile, oamenii care vor crede în Domnul, mă vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatăl, ca să devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiîntâlnită pentru o femeie!
În zilele noastre se vorbeşte mult despre diferenţa dintre genuri, bărbat şi femeie. Luptele acestea pentru egalitate şi aşa-zisele mişcări feministe au venit foarte târziu.
Creştinismul a rezolvat această problemă de două mii de ani, desfiinţând diferenţele şi cinstind-o pe femeie, ca fiind egală cu bărbatul. Nu doar atât, dar i-a dăruit femeii o cinste pe care n-a avut-o, n-o are şi n-o va avea niciun bărbat. Femeia aceasta este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. În creştinism, în Biserică, oamenii nu se măsoară, nu sunt rânduiţi după criterii de neam, condiţie socială, instruire, situaţie economică, inteligenţă şi altele. Singurul criteriu care îi defineşte este sfinţenia. Înaintea ochilor lui Dumnezeu nu există bărbaţi şi femei, ci evlavioşi şi lipsiţi de evlavie, păcătoşi şi sfinţi.
La Adormirea Maicii Domnului se cinsteşte omul cel mai sfânt în chipul Maicii Domnului. Ea a rămas fără stricăciune atât în viaţă, cât şi în moarte. Naşterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, păcatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a rămas nestricăcios prin moartea pe cruce, aşa a rămas şi trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat.
În Biserica Ortodoxă avem trupurile nestricăcioase ale sfinţilor pe care le cinstim, cu atât mai firesc era să rămână nestricăcios corpul purtător de Dumnezeu al Maicii Domnului şi Dumnezeului nostru. Şi era oare posibil să rămână pentru totdeauna pe pământ? Nu, ci a fost mutat la cer. Maica Domnului adusă la templu, a intrat în Sfânta Sfintelor din templul lui Solomon, în timp ce, prin adormire, sufletul ei atotcurat şi minunat împreună cu trupul ei slăvit şi nestricăcios, au intrat în Sfânta Sfintelor din ceruri.
Dacă pentru ceilalţi oameni moartea înseamnă distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtătoare de viaţă.
La învierea obştească se va întâmpla preschimbarea tuturor credincioşilor, dar la Maica Domnului s-a întâmplat la trei zile după înmormântarea ei. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, moartea este începutul celei de-a doua existenţe, a celei veşnice, atât a sufletului, cât şi a trupului. Nu era posibil ca moartea s-o ţină pe cea unită în întregime cu Dumnezeu.
Cinstirea Maicii Domnului o manifestăm puternic la sărbătoarea Adormirii. Cine a cinstit-o? Fiul ei şi Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Dacă, pentru calea pământească a lui Iisus Hristos înaintemergător a fost Sfântul Ioan Botezătorul, pentru calea cerească a Născătoarei de Dumnezeu, Înaintemergător a fost Hristos. El, primul, a biruit moartea cu trupul Său nestricăcios, aşa cum se cade unui Dumnezeu, S-a înălţat şi S-a făcut Înaintemergătorul Maicii Domnului la ceruri. Sfântul Apostol Pavel spune: „Unde Iisus a intrat pentru noi ca Înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (Evrei 6, 20).
Maica Domnului a primit în pântecele ei pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care a luat firea omenească din ea şi a unit-o cu firea lui divină, în persoana lui Hristos, Care o primeşte în ceruri deplină, cu trupul şi cu sufletul. Iar Maica Domnului, prin primirea lui Hristos în pântecele ei devine mai încăpătoare decât cerurile.
O vedem în această ipostază şi în picturile din Biserică. Ea L-a primit pe Hristos, L-a purtat în pântece şi L-a născut. Acum El primeşte în palmele Lui sufletul sfânt al Maicii, Născătoarea de Dumnezeu.
Maica Domnului a avut grijă, L-a ocrotit pe Iisus Hristos de când era copil, iar acum Fiul o primeşte pe mama Lui, ca Împărăteasă a cerurilor: „Şezut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Psalmul 44, 11).
Şi Apostolii au cinstit-o pe Maica Domnului, s-au adunat cu toţii la Ierusalim, ca să înmormânteze trupul Născătoarei de Dumnezeu şi Maicii Învăţătorului lor. Sfânta Tradiţie consemnează: „Apostoli de la margini, adunându-vă, îngropaţi trupul meu…”.
Nimeni să nu se îndoiască de faptul că apostolii s-au adunat de la marginile lumii, căci ei sunt vulturii Duhului Sfânt. Cum s-au răspândit ei în toată lumea? Cine le-a dat „aripi la picioare” ca să alerge pretutindeni? Puterea lui Dumnezeu. Această putere îi aduce pe apostoli şi acum, de la marginile lumii, şi îi adună la Ierusalim. Cel care i-a dat car de foc lui Ilie Tesviteanul şi l-a urcat în înălţimi, Cel care l-a luat pe Apostolul Filip din Gaza şi l-a dus la Azot, Acela a trimis pentru fiecare Apostol un car special, nu ca cele pe care le avem noi, ci de nor luminos, ce i-a adus la Ierusalim.
Apostolii au cinstit pe Maica Domnului şi, uimiţi, plini de admiraţie, au văzut a treia zi că trupul ei lipseşte din mormântul aflat în Grădina Ghetsimani. Maica Domnului a fost cinstită şi de îngerii cerului care au primit-o la adormirea ei, au însoţit-o şi au ridicat-o la lăcaşurile, la corturile cereşti. Uimiţi, au văzut-o urcând mai presus decât heruvimii şi decât serafimii, aşa cum se spune în Mărimuri: „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii…”.
Îngerii sunt uimiţi să vadă primul trup omenesc înălţându-se şi prea-mărindu-se în Împărăţia Cerurilor.
Aşa cum au înmărmurit la Înălţarea lui Hristos, pentru că au văzut pe Dumnezeu Cel unit cu omul înălţându-Se ca persoană divino-umană, în timp ce, atunci când coborâse pentru întrupare, era doar Dumnezeu, aşa şi acum sunt uimiţi de mutarea Născătoarei de Dumnezeu. Îngerii se obişnuiseră să primească doar sufletele sfinţilor, mântuite şi izbăvite, acum, însă, primesc şi trupul preacurat al Născătoarei de Dumnezeu, pe care mormântul şi putrejunea nu l-au ţinut. Aşa cum noi ne-am mirat când l-am văzut pe primul astronaut urcând la înălţime şi păşind pe lună, aşa şi îngerii au înmărmurit când au văzut picior omenesc păşind în Sfânta Sfintelor din ceruri. Maica Domnului este prima femeie şi ultima care s-a înălţat mai presus decât îngerii.
Maicii Domnului îi sunt închinate cele mai multe biserici şi mănăstiri, care o au drept ocrotitoare. Pictura bizantină, prin icoanele ei, exprimă poziţia Bisericii noastre, dogmatică, faţă de Maica Domnului, în faţa căreia se aprind cele mai multe lumânări. Pe Născătoarea de Dumnezeu o chemăm în momentele cele mai grele şi dureroase ale vieţii, şi înaintea icoanei ei vărsăm râuri de lacrimi. Chipul ei este adânc înrădăcinat în conştiinţa poporului nostru ortodox.
Fraţi creştini, am vorbit despre cei care cinstesc pe Maica Domnului, sunt însă şi din ceilalţi, care necinstesc persoana ei. S-a întâmplat un incident la evenimentul Adormirii, consemnat de Sfântul Ioan Damaschin. În vremea când apostolii şi credincioşii primei biserici au purtat trupul Maicii Domnului pe baldachin ca să-l înmormânteze, un evreu a năvălit şi a smuls trupul ei ca să-l arunce jos, dar n-a apucat. Mâinile lui, în chip nevăzut, au fost tăiate de îngerii lui Dumnezeu şi au rămas lipite de năsălie. La acest eveniment, înfricoşat de durere, evreul s-a căit şi a cerut iertare de la Maica Domnului şi minunea s-a întâmplat: mâinile au revenit la locul lor.
Atunci, unul a necinstit-o pe Maica Domnului, astăzi sunt mulţi cei care o necinstesc, printre care antihriştii hiliaşti. Ei vorbesc despre Maria, ca şi cum ar fi doamna Maria, vecina lor, într-aşa hal de umilinţă au coborât-o. Ereticii protestanţi acceptă denumirea de Născătoarea de Dumnezeu, dar nu şi pururea fecioria Maicii Domnului; şi acesta este un alt mod de blasfemie. Ei aruncă, astfel, diamantul cerului în noroiul iubirii şi poftelor trupeşti prin credinţele lor blestemate.
Femeile necinstesc pe Maica Domnului prin înfăţişarea lor provocatoare şi prin goliciunea lor. Pe de o parte, sărută icoana smeritei Născătoarei de Dumnezeu şi pe de alta scandalizează, dărâmă şi chinuiesc prin atitudinea lor provocatoare. Şi nu-şi dau seama că acest lucru este păcat.
Maica Domnului se întristează pentru necuviinţa mare a poporului, deci, câţi suntem credincioşi să ne căim, s-o cinstim cu adevărat şi să spunem cu durere pentru noi înşine şi pentru aproapele: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi, fiii tăi. Amin”.