15 mai 1848- 15 mai 2021 =173 de ani de la Marea Adunare Națională plebiscitară de la Blaj, piatră unghiulară a Marii Uniri

„DAR ROMÂNII CE VOR FACE?”
-Întrebarea crucială din Proclamația lui Simion Bărnuțiu, intitulată „Provocațiune” -
Motto:
1) Simion Bărnuțiu,Sibiu, 24-25 martie 1848: „- Provocațiune: Frațilorromâni! Ungurii chiamă pe ardeleni la unire, Clujul(dieta - n.n.) s-au declarat cu mare solemnitate, cum că vrea a se uni; așa vor face și secuii, poate numai sașii nu vor vrea. Dar românii ce vor face? De la deslegarea întrebărei acestea atârnă viața sau moartea românilor... Încă o dată fraților! Fără nație și republica e numai un despotism afurisit;ștergerea iobăgiei, nația română ca nație română, congres național în care să ne înțelegem mai întâi despre dobândirea acestora. Nici mai mult, nici mai puțin - acestea mai întâi...”
2) Simion Bărnuțiu,Discurs la Blaj, 14 mai 1848:„Uniți-vă cu poporul toți, preoți, nobili, cetățeni, ostași, învățați, și vă sfătuiți într-un cuget asupra mijloacelor reînvierii naționale pentru că toți sunteți fii ai aceleași mame și cauza este comună.Rămâneți credincioși numelui și limbii voastre! Apărață-vă ca frații,cu puteri unite, în pace și resbel”

Redacția:
Simion Bărnuțiu (1908-1864), ilustru istoric, filozof, profesor, cărturar, orator și om politic, organizator, ideolog și conducător al Revoluției române transilvane de la 1848, s-a făcut remarcat mai ales prin două documente programatice: Proclamația-manifest intitulată „Provocațiune” redactată și difuzată de la Sibiu în 24-25 martie 1848 și respectiv,celebrul Discurs rostit la Blaj în duminica zilei de 14 mai 1848, cu ocazia Marii Adunări Naționale depe Câmpia Libertății.
În cadrul Simpozionului Național „Țara Crăișorului”, ediția a XVIII-a din martie-mai 2021, organizat on-line de către Asociația „Țara Iancului-Iubirea Mea” din municipiul Deva, județul Hunedoara, prof. Trăenița Buhaschi a prezentat referatul cu titlul de mai sus (din care redăm un fragmant) prin care vorbește pe scurt Proclamația-manifest din martie 1848a lui Simion Bărnuțiu:

În proclamația sa din martie 1848,Simion Bărnuțiu începe prin a întreba ce vor face românii, în condițiile în care ungurii îi chemau pe ardeleni la unire. Este o întrebare esențială:„De la deslegarea întrebărei acestea atârnă viața sau moartea românilor”, cum spune autorul.Românii trebuie să deschidă ochii și să aleagă în cunoștință de cauză calea, iar Bărnuțiu știe foarte bine că orice context politic poate fi folosit bine sau rău, îndemnându-i pe români să aleagă calea care este cea mai bună pentru a nu „le pierde toate” și pentru a-și păstra naționalitatea. Interesantă și în același timp corectă, este aprecierea făcută de autor că dacă românii vor pierde naționalitatea, cu ea vor pierde toate. De aici rezultă sensul profund al necesității păstrării rădăcinilor,care sunt de veacuri adânc înfipte în pământul transilvan și fără de care ființa Poporului Român ar dispare.
Mesajul transmis românilor vine nu numai din perspectiva prezentului, ci și din perspectiva viitorului, așa cum profund semnificativ precizează autorul „Ascultați dară strănepoții românilor!”și se adresează nu doar păturilor sociale de sus, ci tuturor care poartă numele de român „fie popă, fie nobil, ostaș, cetățean sau sătean”. De aici rezultă sensul național și social al acestui document și, de asemenea, caracterul său vizionar și patriotic.
Simion Bărnuțiu consideră revoluția de la 1848 o sărbătoare minunată a popoarelor,un prilej de bucurie care nu trebuie umbrit cu „numărarea păcatelor”și aducerea aminte a tuturor greutăților pe care le-au suferit românii din partea celor care au stăpânit fără drept pământul Transilvaniei. Momentul revoluției este văzut ca un moment al învierii Poporului Român, prea mult timp lăsat fără putere de decizie în propria Țară, umilit și îndepărtat din funcții politice.
Autorul se adresează nobililor români, dând dovadă de mult tact diplomatic, spunându-le să fie credincioși împăratului, Patriei, dar să nu uite credința față de „sângele vostru și neamul vostru”, îndemnându-i să nu accepte unirea cu Ungaria și să ceară un congres național în care românii să-și poată „așterne” toate dorințele și prin care Nația Română să devină egală cu celelalte din Transilvania. Acestea sunt cerute în numele strămoșilor care au ființat pe acest pământ din totdeauna, dar și în numele strănepoților care trebuie să trăiască liberi și mândri de numele de român pe aceste pământuri în toată veșnicia.
Un alt apel este transmis ostașilor români, „strănepoți ai romanilor cu numele și cu fapta”, îndemnați să nu aibă odihnă decât atunci când vor aparține unei nații recunoscute din punct de vedere politic.
Dovedind o înaltă ținută morală și o capacitate de înțelegere a fenomenelor istorice, autorul îi îndeamnă pe români, de orice categorie socială vor fi, să nu apeleze la violență, căci „cei ce fac aceasta nu sunt vrednici de libertate”. În document apar și cereri de natură socială, ca desființarea iobăgiei pentru că „de vreo 10 sute de ani ați plătit pământul”,deci de drept fiecare român trebuie să fie liber și să nu se lase amăgit de promisiuni deșarte.
Un aspect esențial menționat în document este păstrarea Limbii Române, îndemnul la rezistență în fața promisiunilor că dacă românii vor învăța ungurește apoi vor primi drepturi, autorul întrebându-se cu legitimă mirare „cine i-au împuternicit pe ei ca să lege drepturile de limbă sau unire”.
Acest document dovedește o gândire politică, istorică, diplomatică de înaltă anvergură, un exemplu de democrație și de acceptare a drepturilor tuturor pentru că pune decizia în mâinile poporului și a instituțiilor reprezentative ale acestuia prin aducerea în discuție a ideii de republică și de congres național. Se concluzionează că numai atunci când va fi recunoscută Nația Română „și se va ștege iobăgia, atunci vom fi odihniți și frați cu toții”,încheind prin cuvintele „Vivat natio romana! Vivat!”.