AM FOST ŞI VOM FI… ROMÂNI!

În acest haos al genezei globalizării, noţiunile de patriotism fierbinte şi naţionalism, care ar trebui să fie coordonatele de căpetenie ale fiecărui român, au căzut în derizoriu, iar spaţiul mioritic al lui Blaga nu este doar un basm, ci un adevăr care se repetă la nesfârşit, un adevăr în care baciul ungurean rămâne cu oile, iar românul cu cosmosul întreg, deci cu nimic. Cu toate că balada este veche, acţiunea ei se repetă şi astăzi. Nu există ţară în această lume unde o etnie minoritară, şi aici vorbesc de cea ungurească, să se bucure de atâtea drepturi omeneşti şi cetăţeneşti ca în România. Nu cred că există în lume popor mai îngăduitor, cu sufletul mai mare şi mai bun care să respecte drepturile naţionalităţilor conlocuitoare ca şi poporul român. După ce că românii îşi dau şi „cămaşa de pe ei” pentru oricine, inclusiv pentru minoritatea maghiară, ei, ungurii, o parte din ei, vor autonomie teritorială pe criterii etnice, adică limpede, autonomia „ţinutului secuiesc” în mijlocul Ardealului, care este primul pas de realipire a Transilvaniei la Ungaria Mare. Cu toate că ungurii au venit din pustietăţile Podişului Gobi al Asiei prin secolul al IX-lea şi au cucerit Transilvania, declarând, conform teoriei lui Roessler, că pământul era pustiu şi nelocuit, adevărul este că era locuit de urmaşii dacilor şi ai romanilor, pe care de-a lungul timpului ungurii i-au transformat în slugi. Pe rând, pământul transilvan cade sub dominaţia otomană şi apoi intră în componenţa Imperiului Austro-Ungar. La 1 Decembrie 1918, ieşind victorioasă din Primul Război Mondial, România se reîntregeşte cu Transilvania. În 1940 Germania şi Italia, prin Hitler şi Mussolini, au impus aderarea Ardealului de Nord la Ungaria horthystă, dar acesta se întoarce pentru totdeauna, în 1944, la Patria-mamă, România.
Transilvania, pentru occidentali ţara contelui Dracula din romanul lui Bram Stoker, este permanent în vizorul ungurimii revizioniste şi revanşarde, care ar dori să facă primul pas declarând „ţinutul secuiesc” ca independent. Şi iată că ajungem cu istoria Transilvaniei în zilele noastre, când, la vestitul „marş din 10 martie”, Consiliul Naţional Secuiesc cere Guvernului României soluţionarea favorabilă a petiţiei lui care declara autonomia teritorială a „ţinutului secuiesc”. Guvernul României, prin ministrul de Externe, Titus Corlăţean, răspunde clar acestei cereri „neobrăzate” că România nu este obligată de dreptul european să constituie regiuni în funcţie de criterii etnice, aşa cum era odată Regiunea Mureş Autonomă Maghiară de pe vremea lui Dej. Nemulţumiţi, cei de la UDMR şi de la CNS semnează o petiţie pe care o trimit la Bruxelles, unde aceasta este respinsă de Consiliul Europei ca fiind neîntemeiată. Printre semnături este şi cea a lui Kelemen Hunor, care apoi este nevoit să-şi dea demisia din Guvernul Ponta, fiindcă nu poţi să stai cu fundul în două luntrii, adică să fii şi ministru şi să te şi îndrepţi împotriva Executivului din care faci parte. Petiţia este redirecţionată la Curtea de la Luxemburg, dar UDMR, văzându-şi ca mereu, strict, interesul, nu iese de la guvernare, tupeul la această organizaţie separatistă fiind la el acasă, iar accesul la ciolanul românesc mai important ca orice.
Cum spuneam, în Ardeal, românii şi maghiarii trăiesc în bună pace împreună şi aşa vor să trăiască în veci. Acesta este motivul pentru care România a acordat toate drepturile minorităţii maghiare, depăşind cu mult standardele din oricare altă ţară europeană ori din lume. Numai că acest lucru trebuie să fie apreciat de maghiari, în deosebi de liderii lor, aşa încât aceştia din urmă să înceteze să mai incite la autonomii teritoriale etnice pe teritoriul Statului Naţional Unitar Român. Maghiarii trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că România, care este şi ţara lor, le-a acordat toate drepturile posibile şi că, prin urmare, trebuie să înceteze a mai săpa şi huli acest stat. E timpul ca şi ei să respecte Constituţia şi legile Ţării la fel care oricare alt cetăţean al statului de drept numit România.

Categorie: