„Anatoly”, un cvintet românesc cât o minune

Cinci tineri, cinci voci de excepţie, pasiune, perseverenţă şi o mare de... sunete. Aceasta a fost combinaţia perfectă pentru ca un grup vocal aşa cum este „Anatoly” să cucerească definitiv publicul.
Andrada Mureşan (alto), Gabriel Baciu (tenor I), Ciprian Cucu (tenor II), Ciprian Ţuţu (bariton) şi Marius Modiga (bas) cântă á capella, cântă cu acompaniament, lucrări preclasice, clasice şi romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice şi lucrări contemporane, în aranjamente proprii. Cântă orice pentru că talentul lor acceptă provocările de tot felul şi pentru că de mai bine de un deceniu aceasta este tot ceea ce fac în timpul lor liber.
Urmăresc cu interes fenomenul muzical de acest gen; apreciază şi îi inspiră grupurile vocale á capella din spaţiul american şi vest-european. Sunt într-o căutare continuă de piese de diferite facturi, pe care le adaptează pentru grup. Printre modelele lor se numără The King’s Singers şi The Real Group.
Au înregistrat zece CD-uri cu lucrări din repertoriul românesc şi universal, evidenţiindu-se cu o activitate concertistică intensă, susţinând, în ultimii doi ani, mai multe concerte în compania artiştilor: soprana Felicia Filip, baritonul Iordache Basilic, pianistul Mihai Ungureanu, cvartetul de coarde Gaudeamus, violoncelistul Anton Niculescu, pianista Alexandra Fitz, muzicologul Petruţa Măniuţ-Coroiu, Mariana Anghel, Paul Surugiu (Fuego), pianista Anca Preda, regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Dorel Vişan şi Marius Cristian Cisar.

Reporter: - Mai întâi de toate, vă rugăm să faceţi, pentru cititorii publicaţiei „Condeiul ardelean”, un scurt istoric al cvintetului Anatoly.
Anatoly: - Grupul nostru a luat fiinţă, în anul 2000, la Biserica din Bran-centru, la părintele Enescu. Am fost iniţial un cvartet mixt (sopran - Corina Maria Zosim; alto - Andrada Mureşan; tenor - Gabriel Baciu şi bariton - Ciprian Cucu), până ce colega noastră Corina s-a măritat şi a plecat în Canada.
Deşi ne-am gândit să renunţăm la a mai cânta, încurajările primite ne-au făcut să continuăm sub o formulă atipică de trio, timp de 8 ani, dornici să ne depăşim limitele. Această dorinţă a noastră de a căuta perfecţiunea în sunet şi de a ne îmbogăţi repertoriul a condus la transformarea grupului, în anul 2011, într-un cvintet prin alăturarea celor două voci grave, de bas şi bariton, în persoana prietenilor noştri Marius Modiga şi Ciprian Ţuţu.
- Grupul Anatoly fiinţează, iată, de ceva ani. Însă, spuneţi-ne de când aţi început să fiţi cunoscuţi la o scară mai mare?
- Notorietatea grupului a crescut firesc odată cu trecerea timpului. Participările la numeroasele liturghii, discurile înregistrare până în prezent, cât şi implicarea în evenimentele culturale zonale şi la nivel naţional (concerte, recitaluri, vernisaje, lansări de carte, sărbători etc.), toate au avut un rol decisiv.
- Dar baza a fost muzica religioasă.
- Da, şi va rămâne.
- Şi acum aţi ajuns la acest concurs de la ProTV, „Românii au talent”, unde v-a văzut, practic, o ţară întreagă. Care a fost scopul participării formaţiei Anatoly la acest concurs?
- Trebuie să vă mărturisim că au fost foarte mulţi cei care ne-au încurajat să ne înscriem în acest concurs al talentelor, de la familie, prieteni, până la colegi de muncă şi nenumăraţi fani de pe site-urile de socializare. Când ne-am convins că participarea la „Românii au talent” poate fi cu adevărat o mare provocare, am început să ne pregătim, ne-am înscris, ne-am prezentat la preselecţia de la Galaţi şi surpriza nu a întârziat să apară. Suntem primul act artistic căruia i-a fost înmânat „biletul de aur”, după cum i-a spus Andy Moi-sescu, bilet ce ne trimite direct în semifinală.
- V-aţi propus să câştigaţi concursul „Românii au talent”? Care sunt motivele pentru care ar trebui să vă voteze românii în semifinala din 25 aprilie 2014?
- Sigur că ne dorim să câştigăm acest concurs! Avem convingerea că prin muzica noastră, prin genul pe care îl abordăm, putem ajunge la sufletul românului şi să cucerim publicul definitiv. Ne dorim să facem un spectacol de calitate, prin care să le transmitem românilor frumuseţea cântului á capella, trecând cu lejeritate de la cele mai profunde emoţii la divertisment.
- Ce veţi face în continuare dacă veţi câştiga Marele Premiu?
- Va fi o recunoaştere a talentului nostru la nivel naţional şi asta pentru noi contează enorm, iar în ceea ce priveşte banii... o parte din ei i-am investi în realizarea unui studio profesional şi în iniţierea unui Festival-concurs de nivel internaţional dedicat grupurilor vocale.
- De unde numele Anatoly?
- Un fost coleg de cor, student la teologie la acea vreme, ne-a întrebat după ce a participat alături de noi la o liturghie: Dar voi de unde aţi răsărit? Şi Gabi i-a răspuns mai în glumă: De la răsărit! Iar el a continuat: Păi, vouă vă trebuie un nume, un nume cu mai multe vocale... ia staţi un pic, răsărit în greacă se spune anatoly. Are mai multe vocale? No, ăsta să vă fie numele...
- Aveţi concurenţă pe piaţă, alte formaţii de acest gen mai există în acest moment în România?
- Formaţii de gen mai există cu siguranţă în România, dar în varianta noastră de cvintet (alto, tenor 1, tenor 2, bariton, bas) şi cu un repertoriu atât de vast, credem că suntem singurii. Putem aborda orice stil muzical, de la á capella la lucrări cu acompaniament, lucrări preclasice, clasice şi romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice şi lucrări contemporane, în aranjamente proprii. Vocile noastre acceptă provocări de tot felul.
- În final, o ultimă întrebare: cum aţi reuşit performanţa, că este o performanţă, de a rămâne ancoraţi în realitate, modeşti, în ciuda succesului care, este evident, de la o vreme încoace îl aveţi? Vă întreb aceasta întrucât nu este pentru prima oară când vă întâlnim la Sfânta Liturghie în micile parohii din judeţul Covasna, unde este clar că veniţi cu inima deschisă şi nu din vreun interes, de orişicare ar fi el…
- Reuşim aceasta deoarece cântatul pentru noi este pasiune pură...

Despre membrii cvintetului Anatoly:

Andrada Mureşan (alto) - 37 ani, profesor de Educaţie Muzicală la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, membru fondator al grupului; căsătorită.
Gabriel Baciu (tenor I) - 38 ani, inginer la Technyx Euro Services, membru fondator al grupului. Absolvent al Şcolii de Muzică din Braşov - vioară. Preşedinte al Asociaţiei Culturale Anatoly; căsătorit.
Ciprian Cucu (tenor II) - 30 ani, membru fondator al grupului, selectează, armonizează şi realizează aranjamentul pentru cinci voci al pieselor grupului; necăsătorit.
Ciprian Ţuţu (bariton) - 34 ani, lector universitar doctor, dirijor de cor la Opera Braşov, de cor şi orchestră la Facultatea de Muzică din Braşov, selectează, armonizează şi realizează aranjamentul pentru cinci voci al pieselor grupului; căsătorit.
Marius Modiga (bas) - 43 ani, profesor de muzică liniară şi bisericească la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” şi profesor de Educaţie Muzicală la Liceul „Andrei Mureşanu” din Braşov. Dirijor şi fondator al Corului mixt de cameră Concentus, preşedinte al Asociaţiei Culturale Concentus; căsătorit.

Categorie: