Asociaţia „ Noi Românii“ - Comunicat de presă

Asociaţia „Noi Românii” constată cu dezamăgire ipocrizia domnului Traian Băsescu, încă preşedinte al României, preocupat, până la lacrimi, de binele şi supravieţuirea ţării sale. Să ne explicăm afirmaţia.
Într-o împrejurare, având în spate panoul cu sigla Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) şi difuzată de televiziunile de ştiri cu acoperire naţională, a afirmat că trebuie ca în sălile de clasă ale şcolilor din România să existe un steag al neamului românesc şi să se cânte la începutul orelor de curs Imnul Naţional, aşa cum fac toate naţiunile puternice din lumea creată de Dumnezeu. Foarte naţională şi mai mult decât binevenită această afirmaţie! Dar oare ea nu este ipocrită având în vedere că pe frontispiciul unui liceu din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, s-a inaugurat, recent, în urma renovării clădirii, un basorelief reprezentând stema Ungariei?
De ce permite, domnul preşedinte, această sfidare a neamului românesc în vatra sa? Pentru că noi suntem o naţiune puternică, dar avem un preşedinte neputincios? A fost învins cumva de nişte structuri, precum a fost învins fostul preşedinte Constantinescu, după propriile sale afirmaţii, de alte structuri?
Traian Băsescu a fost ales de români să le apere ţara, nu să o lase în voia ungurilor pentru a umili neamul românesc! Unde este responsabilitatea sa ca şef al statului faţă de această umilire a noastră în propria ţară?
Oare nu a fost informat nici de prefectul judeţului Harghita, nici de ministrul Administraţiei şi Internelor, nici de şefii serviciilor de informaţii, care sunt prima linie de apărarea ţării, de nimeni? Ne-am plictisit să ne întrebăm de ce. Îl informăm noi, o asociaţie născută din necesitatea de a trăi demni, frumos, în pace, în judeţele Covasna şi Harghita, pentru ca să stopăm ungurizarea românilor de către administraţia locală a uniunii culturale, uniune care asigură majoritatea parlamentară partidului ce l-a condus până a fi ales preşedinte şi care dă primul ministru.
Folosindu-ne de mijlocul „comunicat de presă” dorim ca majoritatea mass-media să facă publică această umilire a României - punerea basoreliefului stemei Ungariei pe frontispiciul unei instituţii de învăţământ aparţinând României - şi lipsa de ripostă constituţională a instituţiilor statului nostru.
Solicităm ca Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Guvernul României şi Preşedinţia României, pentru binele naţiunii române, să ia măsurile necesare pentru restabilirea suveranităţii României în municipiul Gheorgheni, veche vatră românească.
Cerem cu insistenţă să se ia, cu celeritate, toate măsurile necesare pentru îndepărtarea basoreliefului reprezentând stema Ungariei de pe frontispiciul Liceului Teoretic „Salamon Erno” din municipiul Gheorgheni de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Guvernului României şi Preşedinţiei României.
De asemenea, cerem cu insistenţă tuturor ins-tituţiilor Statului Român care sunt abilitate să trimită preşedintelui sinteze informative ori revista mass-mediei despre situaţia din ţară, să includă şi acest comunicat de presă în materialele lor, ce le remit zilnic.
Încheind pe un ton optimist, sperăm ca preşedintele- jucător să joace hora românească şi nu ceardaşul unguresc, iar noi ne vom cere scuze public faţă de domnia sa pentru afirmaţia de la început, cu atât mai mult dacă se va arbora steagul României în clase şi se va intona imnul de stat la începutul orelor de curs şi în şcolile exclusive ale minorităţii ungureşti din România.

Director executiv, 
Ioan Mugur Topolniţchi
11 septembrie 2011