Brâncuşi - 145 de ani de la naştere. Ample evenimente culturale organizate în Ţară şi străinătate

Începând cu anul 2016, în februarie celebrăm Ziua Brâncuşi, amintindu-ne data naşterii marelui sculptor român - 19 februarie 1876. Şi în acest an, o serie de evenimente deosebite au avut loc în Ţară şi străinătate, prezentate publicului fizic, dar mai ales în mediul online, evenimente organizate de trei mari instituţii de cultură - Institutul Cultural Român (ICR), Ateneul Naţional Iaşi şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Ateneul Naţional din Iaşi a prezentat o serie de evenimente în premieră pentru publicul iubitor de artă şi frumos; expoziţii de sculptură, pictură şi fotografie, un concert al Corului Marii Uniri, alături de Corul de Copii al Municipiului Iaşi, şi o proiecţie a documentarului „Constantin Brâncuşi - coloana sau lecţia despre infinit” au fost principalele evenimente ale zilei de 19 februarie. Programul de manifestări a început cu lansarea proiectului cultural „Luna Sculptorilor Români”. Sculpturi semnate de artiştii Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Richard Hette, Oscar Han, Ion Jalea, Ion Iancuţ, Dan Covătarul, Gheorghe Adoc, Gabriela Adoc, Rădulescu Gir, Boris Caragea, Cornel Medrea, Gheorghe Munteanu, Felix Aftene, Iftimie Bârleanu, Gheorghiţă Brădăţanu, Constantin Crengăniş, Vladlen Babcineţchi, Alin Neacşu, Leontin Păun, Lucian Smău sau Sorin Purcaru au putut fi admirate în foaierul Ateneului ieşean.
Totodată, lucrări din patrimoniul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, specializarea sculptură, al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici”, toate din Iaşi, au putut fi vizualizate în interiorul şi exteriorul clădirii. Alături de cele peste 40 de lucrări de sculptură, publicul a putut admira, în premieră, o scrisoare scrisă şi semnată olograf de către marele sculptor Constantin Brâncuşi. Expoziţia şi obiectul Brâncuşi vor putea fi vizionate şi în continuare, timp de o lună de zile.
Programul a continuat cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Creaţia lui Brâncuşi” în Mica Galerie de Artă, aflată la etajul întâi al Ateneului. Expoziţia conţine fotografii ale celor mai cunoscute opere create de Constantin Brâncuşi. Apoi, în Galeria Veche s-a vernisat expoziţia de fotografie semnată de Iftimie Bârleanu.
Seara, pe faţada Ateneului au fost proiectate imagini ale marilor sculptori români. De asemenea, Ateneul a fost iluminat arhitectural în culorile tricolorului. În Sala „Eduard Caudella” - Casa Balş a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, a avut loc un concert omagial al Corului Marii Uniri, dirijat de Andrei Fermeşanu, alături de Corul de Copii al Municipiului Iaşi, dirijat de Raluca Zaharia. Intrarea la evenimente a fost liberă, cu respectarea măsurilor de distanţare socială. Ultimul eveniment al serii a avut loc la Cinema Ateneu, unde a rulat filmul „Constantin Brâncuşi - coloana sau lecţia despre infinit”, documentar semnat de Laurenţiu Damian.

„Săptămâna Brâncuşi”, proiecte online propuse de reţeaua ICR

Publicul român şi din străinătate a fost invitat să îl redescopere pe Constantin Brâncuşi printr-o serie de proiecte online propuse de reţeaua ICR, în anul în care se împlinesc 145 de ani de la naşterea marelui sculptor. „Nu căutaţi formule ascunse sau mistere, ceea ce vă dau eu este bucurie pură. Priviţi sculpturile mele până ce le veţi vedea”, îi sfătuia Brâncuşi pe contemporanii şi urmaşii săi. Pornind de la cuvintele artistului, publicul a putut surprinde esenţa operei brâncuşiene, în perioada 15-19 februarie 2021, prin documentare de arhivă, spectacol de teatru nonverbal, interviuri sau tururi realizate în diferite spaţii muzeale.
„Săptămâna Brâncuşi” a început luni, 15 februarie 2021, pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român cu o retrospectivă a expoziţiei „Brâncuşi. Sublimarea formei”, deschisă în perioada 2 octombrie 2019 - 2 februarie 2020 la Palatul Artelor BOZAR din Bruxelles, în cadrul Festivalului EUROPALIA. Cu un număr record de peste 116.000 de vizitatori, expoziţia curatoriată de Doina Lemny a fost cea mai amplă expoziţie monografică dedicată lui Brâncuşi în Belgia. „Faptul că am desemnat un curator român al acestei expoziţii aduce avantajul că Brâncuşi este prezentat ca un sculptor român care a avut un parcurs care l-a dus la universalitate”, a declarat Mirel Taloş, preşedintele interimar al ICR, în materialul video prezentat pe pagina de Facebook a institiţiei.
Un documentar de referinţă din Arhiva TVR, „Brâncuşi sau şcoala de a privi”, realizat în anul 1972 de Televiziunea Română în coproducţie cu Televiziunea Franceză, în regia lui Jean Pradinas, după un scenariu al cunoscutului scriitor Marin Sorescu, pe muzică de Gheorghe Zamfir, s-a difuzat în reţeaua reprezentanţelor ICR, cu traducere în limba engleză. Opera brâncuşiană este prezentată în relaţie cu sursele folclorice ce l-au influenţat pe artist.
Plecat din Hobiţa, stabilit la Paris, Brâncuşi „se reîntoarce” - spiritual - în satul natal, cu fiecare nouă lucrare abstractă inspirată din arta populară românească. Prezentarea satului tradiţional din Gorj, a obiceiurilor locale încă păstrate în anii ’70, când a fost filmat documentarul, precum tăiatul şi sculptatul bradului în cadrul ritualului de înmormântare, a formelor arhitecturale specifice zonei sau a desenelor din covoarele olteneşti, oferă o cheie de interpretare a unei părţi importante din opera celui care a vrut să ajungă la esenţa lucrurilor. „Simplitatea nu este în artă un scop în sine, dar ajungem la ea pe măsură ce ne apropiem de sensul real al lucrurilor. Nu forma exterioară este cea adevărată, ci esenţa lucrurilor. Nimeni nu poate să exprime ceva adevărat imitând suprafaţa exterioară a lucrurilor. Când vedeţi un peşte nu vă gândiţi la solzi, ci la viteza mişcărilor sale, la corpul său strălucitor văzut în apă. Ei bine, aceasta am vrut să exprim, am vrut să prind scânteia spiritului său”, sunt câteva dintre mărturiile sculptorului.
De asemenea, mai multe reprezentanţe ale Institutului Cultural Român au pregătit proiecte dedicate sculptorului Constantin Brâncuşi, cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la naşterea sa.

ICR Bruxelles: „Brâncuşi. Contemporanul nostru”

Ziua Naţională Brâncuşi a fost sărbătorită de Institutul Cultural Român de la Bruxelles printr-un proiect, special realizat cu această ocazie, care cuprinde o serie de mărturii extraordinare şi aspecte mai puţin cunoscute publicului larg, prezentate de Doina Lemny, doctor în istoria artei, curator onorific al Centrului Georges Pompidou - Paris, în interviul documentar „Brâncuşi. Contemporanul nostru”. Doina Lemny este specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului al XX-lea. „De mai bine de douăzeci de ani, m-am angajat într-o cercetare aprofundată şi, în acelaşi timp, pasionantă a creaţiei acestui mare artist român. Din dorinţa de a fi cât mai aproape de intenţiile şi concepţia lui Brâncuşi, am împletit întotdeauna cercetarea arhivei păstrată la Centrul Pompidou cu observarea şi interpretarea operei. (…) Încununarea acestui video-documentar, realizat la invitaţia echipei ICR Bruxelles, este o lucrare de referinţă, prezentată în premieră: Catalogul Brâncuşi. La sublimation de la forme - apărut în trei ediţii, în limbile franceză, engleză şi neerlandeză -, lucrare ce a însoţit expoziţia din cadrul Festivalului EUROPALIA România 2019-2020. Catalogul şi expoziţia găzduită de Palatul Artelor Frumoase BOZAR din Bruxelles, rezultat al efortului colectiv, bilateral, în care echipa Institutului Cultural Român a avut un rol esenţial, vor rămâne în memoria miilor de vizitatori şi în istoria artei ca a treia mare expoziţie Brâncuşi organizată după dispariţia artistului”, preciza Doina Lemny. Filmul, realizat la iniţiativa şi cu susţinerea ICR Bruxelles, prezintă cele mai recente lucrări semnate de Doina Lemny: „Correspondance Brancusi & Duchamp” (2017); „Brancusi et Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton” (2017); „Brancusi. La sublimation de la forme” (2019); „L-au întâlnit pe Brâncuşi” (2020).

ICR Chişinău: Expoziţia documentară „Constantin Brâncuşi - Pasărea Măiastră”

O expoziţie documentară intitulată „Constantin Brâncuşi - Pasărea Măiastră”, amplasată la Galeria la Rond, din preajma statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, aduce în faţa publicului o serie de documente şi fotografii legate de parcursul biografic al lui Brâncuşi, imagini ale operelor sale, exegeze, articole, scrisori şi mărturii referitoare la crezul artistic al marelui sculptor roman. Vernisajul a avut loc vineri, 19 februarie 2021, a fost organizat de ICR Chişinău, putând fi vizitat până pe 5 martie a.c.. Cele 24 de bannere, realizate cu prilejul Anului Brâncuşi, în 2016, vor putea fi văzute şi online, pe pagina oficială a ICR Chişinău.

ICR Istanbul: Prezentarea volumului „L-au întâlnit pe Brâncuşi”, de Doina Lemny

Volumul „L-au întâlnit pe Brâncuşi”, semnat de Doina Lemny şi publicat la editura Vremea în 2020, a fost prezentat publicului turc într-un material video postat pe paginile de Facebook şi Youtube al ICR Istanbul, începând cu data de 18 februarie 2021, marcând astfel Ziua Brâncuşi. Prezentarea îi aparţine autoarei Doina Lemny, reputat cercetător al vieţii şi activităţii lui Brâncuşi, care a adunat mărturiile unora dintre cei care l-au cunoscut şi vizitat în atelierul său de la Paris, din Impasse Rosin. Filmul, tradus şi subtitrat în limba turcă, este realizat de cineastul Ionuţ Teianu. Volumul bilingv (română / franceză) „L-au întâlnit pe Brâncuşi” cuprinde interviuri inedite cu personalităţi care l-au întâlnit pe Brâncuşi, dar şi mărturii despre personalitatea marelui sculptor român, publicate în reviste sau în cărţi de memorii şi care completează cu elemente noi imaginea marelui artist. Publicul va descoperi genialitatea creatoare a marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, dar şi elemente mai puţin cunoscute din viaţa sa.

ICR Lisabona: Artişti şi critici de artă portughezi despre Brâncuşi

Patru personalităţi portugheze din domeniul artelor vizuale, inspirate de opera brâncuşiană, au adus un omagiu marelui sculptor român într-o serie de materiale video prezentate pe pagina de Facebook şi pe canalul Youtube ale ICR Lisabona, la 19 februarie. Proiectul „Portughezi despre Brâncuşi” a fost organizat în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză. Pe platformele de socializare ale celor două instituţii va fi difuzat un articol inedit, din arhiva Diário de Noticias (din 1984), semnat de criticul de artă şi jurnalistul cultural Margarida Botelho, precum şi un amplu eseu de specialitate al criticului de artă Álvaro Lobato de Faria, director şi fondator al Galeriei de artă MAC - Mişcarea de Artă Contemporană. Din rândul artiştilor portughezi contemporani de renume, au fost prezentate mărturii ale lui Vhils, care a creat portretul lui Brâncuşi pe un zid al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, în 2016, şi ale Joanei Vasconcelos, care a dezvăluit că opera brâncuşiană reprezintă pentru ea o constantă sursă de inspiraţie. Cei patru invitaţi portughezi au subliniat impactul pe care opera brâncuşiană l-a avut în mediul artistic lusitan. Seria de postări s-a încheiat cu 12 fotografii alb-negru realizate de Constantin Brâncuşi în atelierul său, care se regăsesc în prezent în colecţia Muzeului portughez „Coleção Berardo”.

ICR Londra: Brâncuşi la Muzeul de Artă Craiova şi Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

ICR Londra a marcat Ziua Brâncuşi prin două evenimente omagiale interconectate: difuzarea unui tur filmat din studioul Brâncuşi, din cadrul Muzeului de Artă Craiova, intitulat „Brâncuşi la muzeu” şi prezentarea filmului „Muzeul cântat” despre Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi, un spaţiu muzeal inedit curatoriat în spirit brâncuşian. Evenimentele online, prezentate cu subtitrare în limba engleză, au fost prezentate vineri, 19 februarie 2021, pe pagina de Facebook a ICR Londra. Filmul „Brâncuşi la muzeu” prezintă primele opere ale lui Brâncuşi, inclusiv lucrările de admitere şi de finalizare a cursurilor Universităţii de Artă, prima variantă a sculpturii „Sărutul”, o variantă în bronz a lucrării „Cap de copil” şi o variantă a lucrării „Domnişoara Pogany”. Filmul „Muzeul cântat”, regia Sorin Ceaus, despre Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi, conţine informaţii fascinante despre un spaţiu organizat în jurul viziunii sculptorului Maxim Dumitraş, un continuator al lui Constantin Brâncuşi.

ICR Madrid: Documentarul „Brâncuşi”, realizat de Cornel Mihalache

Documentarul „Brâncuşi” (1996), realizat de Cornel Mihalache, a fost propunerea Institutului Cultural Român de la Madrid cu ocazia sărbătorii a 145 de ani de la naşterea sculptorului. Filmul a fost difuzat pe pagina de Facebook a reprezentanţei şi pe pagina CineRumano. Prezentat cu subtitrare în limba spaniolă, documentarul de artă urmăreşte firul cronologic al celor mai importante momente din viaţa artistului, folosindu-se de amintirile existenţei sale: fotografii, notiţe, locuri. „Filmul se bazează pe un text real documentar, lucruri nu «spuse» de Brâncuşi, deci neatestate ştiinţific, ci scrise, notiţe rămase la prieteni sau în custodia legatarilor testamentari. Toate fotografiile folosite în film îi aparţin marelui sculptor. Iar locurile de filmare sunt cele atinse de trecerea lui Brâncuşi, sau a operelor sale: satul natal Hobiţa, Biserica Cişmeaua Mavrogheni din Bucureşti, în corul căreia a cântat, Biserica Română din Paris, unde a fost paracliser în primii ani, restaurantul Chartier, unde a spălat pahare să se poată întreţine, Place Dauphine 19, unde a locuit la mansardă, Montparnasse 54, locul unde a fost atelierul din Impasse Ronsin 11.”, declara Cornel Mihalache.

ICR Paris: Spectacolul Sărutul, un eseu vizual fără cuvinte despre opera brâncuşiană

Spectacolul Sărutul, în regia lui Horaţiu Mihaiu, producţie a Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, a fost difuzat pe pagina de Facebook a ICR Paris vineri, în Ziua Brâncuşi, cu prilejul aniversării sculptorului. Un eseu vizual fără cuvinte, cum a fost descris de echipa teatrului, primit cu ovaţii în România, în 2018, spectacolul a putut fi văzut acum în premieră internaţională. Creaţie bazată pe elemente vizuale şi muzicale, spectacolul are scopul de a depăşi orice frontieră lingvistică, reuşind astfel „să vorbească” fără cuvinte oricărui iubitor de teatru, de sculptură, de Brâncuşi. „Sărutul în sine este un gest-simbol ce acoperă mare parte dintre trăirile fiinţei umane pe pământ, căruia Brâncuşi i-a acordat un enorm de mare interes. (…) Spectacolul va porni de la acest element simbol, pentru a parcurge - ca o prezentare generală - întreaga sa viaţă, cu punctele importante de referinţă din opera sa: „Muzele adormite”, „Geneza”, „Scaunele”, „Sculptura pentru orbi”, şi altele. În acest sens, spectacolul s-a derulat sub forma unei poveşti narate prin gest, mişcare, imagini video, elemente scenografice care vor umple un spaţiu impregnat de semnele tipic brâncuşiene. Peste toate aceste elemente, simbolistica sărutului va domina expozeul scenic”, declara regizorul Horaţiu Mihaiu.

IRCCU Veneţia: Despre Brâncuşi, la Peggy Guggenheim Collection Venezia

Un material video despre Brâncuşi, realizat la Peggy Guggenheim Collection Venezia de IRCCU Veneţia, a fost prezentat pe canalele de comunicare ale reprezentanţei. Filmul include un mesaj adresat de Karole P.B. Vail, directoarea muzeului, care a evocat marele artist român şi a oferit câteva detalii despre cele două lucrări ale sale, piese de rezistenţă în colecţia instituţiei: „Măiastra”, realizată de Brâncuşi în 1912, şi o „Pasăre în văzduh” (L'Oiseau dans l'espace, datare 1932-1940). Ambele lucrări au fost expuse la Bienala de la Veneţia în 1948, împreună cu colecţia Peggy Guggenheim. Materialul video a fost editat de Roxana Mihaly, bursieră „Nicolae Iorga”.

Muzeul de artă clujean: Expoziţia Piatră. Hârtie. Foarfecă. Brâncuşi

Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Liceul Teoretic „Elf” vă invită să vizitaţi, în perioada 17 februarie - 7 martie 2021, expoziţia „Piatră. Hârtie. Foarfecă. Brâncuşi”, realizată pe baza conceptului lansat de elevii Liceului „Elf”.
De câţiva ani, în luna februarie, elevii Liceului Teoretic „Elf” îl sărbătoresc, prin proiecte mai mari sau mai mici, pe Constantin Brâncuşi. Anul acesta l-au celebrat jucându-se „Piatră. Hârtie. Foarfecă. Brâncuşi” timp de o săptămână, 15-19 februarie 2021. Un joc serios, cu reguli şi provocări, în spiritul avangardei. Elevii jucători îşi vor asuma pe rând, ca la un veritabil carnaval, diferite măşti. Vor deveni curioşi, reactivi, creativi, jucăuşi, determinaţi să împlinească provocări incitante: Vânătoarea de sculpturi, Alfabetul secret, Mămăliga răsturnată, Coloana sprijinitului, Geocaching şi happening-ul Ceci n’est pas un Brancusi, o paradă a modei care expune haine şi accesorii oglindind vibraţia operei brâncuşiene, create de liceenii, de artiştii „elfi” şi de invitaţii lor. Ca de obicei, dialogul cu marile spirite ale culturii uneşte oameni şi instituţii, în virtutea afinităţilor elective. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca devine un colaborator şi o gazdă de seamă pentru proiectul ELF. Expoziţia s-a deschis pe 17 februarie, prezentând variaţiuni grafice şi fotografice pe teme brâncuşiene. Tot în incinta Muzeului au defilat costumele inspirate din opera artistului. De asemenea, sculptorul Dan Istrate a acceptat să expună câteva lucrări-omagiu, consfinţind exponatele realizate de către elevi.

Categorie: