Bucuria Învierii…

Bucuria Învierii izvorăşte din suferinţa purtării cu iubire a Crucii, pentru Domnul Iisus şi semeni.
Niciun om nu poate reda prin cuvinte omeneşti minunea Învierii. Izbutim să o înţelegem, puţin, din trezirea naturii în prag de primăvară.
Copacii, iarba, mieii, se ridică la viaţă din amorţeala iernii. La fel se întâmplă şi cu sufletul nostru. Prin Învierea Domnului suntem şi noi treziţi din somnul morţii. Primim un „somn învietor”, cum se spune în Prohodul Domnului. Un veşmânt nou şi sfânt este îmbrăcat de întreaga lume odată cu apropierea nopţii pline de lumină a Învierii. Desigur că înainte de acestea… învie mintea aprinsă în inimă de la candela divină.
Toţi şi toate se pregătesc…, sunt anunţate, trimise de o mână nevăzută, să primească Marea Înviere a Fiului lui Dumnezeu.
Scriu aceste rânduri în vinerea „scumpă”. Mai este o jumătate de oră până la ceasul al şaselea, când începe Răstignirea şi agonia Domnului. Urmează trei ore de chin pentru întreaga Creaţie. La orele 18 începe Denia Prohodului Domnului, şi în toate Bisericile Ortodoxe sufletul credincios şi evlavios este cuprins de adâncă întristare. Taina jertfei Mântuitorului cutremură inimile. Lacrimile ce izvorăsc din suflete înalţă cântarea sublimă a Prohodului ce vesteşte în toate colţurile Universului că Domnul va birui moartea, dăruindu-ni-se drept mâncare şi băutură pentru mântuire. Glasul clopotelor şi luminile credincioşilor trec prin zidurile Iadului, aducând o fărâmă de speranţă penitenţilor aflaţi în focul disperării. Bucuria Învierii e aproape…Valuri orbitoare de lumină sunt gata să umple de strălucire întregul pământ.
Părintele Alexander Schmemann accentuează trăirea Învierii ca o bucurie duhovnicească. De fapt, simţim încă din săptămâna pătimirilor adierea Duhului Sfânt, oricât de nevolnici suntem.
Contemplând textul de la Marcu 10 cu 15, unde Mântuitorul spune: „Cel care nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”, Schmemann afirmă că a fi ca un copil „înseamnă a fi capabil de bucuria de care un adult nu mai este capabil, înseamnă a intra în comuniune cu lucrurile, cu natura, cu oamenii, fără suspiciune sau frică şi frustrare”.
Prin primirea bucuriei Învierii, omul se apropie de lumina tronului Sfintei Treimi şi se pregăteşte a primi exclamaţia Evei, după vederea Domnului Înviat: „Tu eşti, Hristoase, Cel ce dai tuturor Învierea”.
Dar, fără osteneala Crucii şi a urcuşului pe Golgotha, nimeni nu primeşte lumina Învierii Domnlui, deşi cei nesimţitori se laudă cu mari trăiri. Evident că îi stăpâneşte slava deşartă.
Dar să vedem ce spune părintele Petroniu Tănase, despre Bucuria Învierii:
„Privită omeneşte deci, Crucea este osteneală, răbdare, suferinţă, luptă împotriva răului; şi fiindcă acestea nu pot fi ocolite în viaţă, nici crucea nu poate fi ocolită, tot omul trebuie să-şi poarte crucea sa. Plata păcatului este moartea: crucea ispăşirii şi a suferinţei este firească în acest veac. Prin suferinţa Sa, Mântuitorul însă a deschis o nouă perspectivă asupra Crucii: suferinţă, dar nu spre moarte, ci spre viaţă, popas spre bucuria Învierii. Puţina suferinţă a Crucii ne scapă de veşnicia morţii. De aceea Hristos aştepta cu dor Crucea, iar mucenicii căutau şi se bucurau de chinuri, ştiind că «pătimirile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi»” (Romani 8, 18).
Să nu lăsăm a pleca din suflet bucuria Învierii, după ce trece Sărbătoarea Paştelui. Viaţa să o trăim ca un Paşte veşnic. Sfântul Serafim de Sarov primea pe tot timpul anului pe oricare dintre pelerini cu salutul… „Hristos a Înviat!”, şi cu întrebarea plină de entuziasm creştin: „Ce faci, bucuria mea?!”.

Categorie: