Cât ne costă neUnirea?!

(Articol publicat în săptămânalul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, „Literatura şi Arta”, nr. 41 (3.189), din 12 octombrie 2006, autor: Nicolae Dabija)

Am auzit, pe cineva, afirmând: „Viaţa e atât de scumpă, încât nici nu merită s-o trăieşti”! La fel, analiştii de la publicaţia bucureşteană „Cotidianul” încearcă să ne convingă că Unirea Basarabiei cu România ar fi atât de scumpă, încât nu merită să fie făcută. Ei estimează că Unirea noastră ar costa în jur de 30-35 miliarde euro. Scump! Zice cetăţeanul de rând al României, prea scump! Mai bine acolo, un adaos la pensie, sau la salariu!
Căci anume pentru el, om sentimental şi cu simţul dreptăţii, e scris acest „manifest antiUnire”, o sperietoare, că uite, domnule, vin basarabenii peste tine şi o să se ruineze ţara, şi atunci ce doreşti: o ţară mare şi săracă, sau o ţară mică şi bogată?! Mai bine renunţăm…
Dar cum să estimezi ceva ce nu poate fi estimat în bani? Dorul, spre exemplu?! Sau visul?! Cât ne-a costat, mă întreb, dezUnirea noastră în 1940? Vieţile unui milion de basarabeni, care au fost împuşcaţi, care au murit în închisorile de lângă Polul Nord, în minele de la Inta şi din Colâm, în taigaua fără margini, sau între gheţarii de la Vorkuta, care au fost deportaţi cu satele şi osemintele semănate prin toată Siberia, care au fost nevoiţi să-şi părăsească bruma de avere, casele, mormintele părinţilor, trecând Prutul ca să se poată salva, care au rămas, câţi au rămas, fără de limbă, fără de istorie, fără de credinţă, ele cât costă?!
Cât costă cele 1.000 de biserici şi mănăstiri rase de pe suprafaţa pământului, sau prefăcute în closete publice (ca cea de la Cetatea Albă), în case de petreceri, depozite, ospicii, ferme pentru vite etc.?!
Cât costă cele câteva milioane de cărţi strânse din toate bibliotecile basarabene în 1944 şi arse public?!
Cât costă cimitirele noastre arate, monumentele răşluite, cetăţile dărâmate? Cât costă Sudul mutilat al Basarabiei, Nordul retezat de pe harta noastră, Insula Şerpilor ş.a. pământuri dăruite în 1940 de către Stalin, Ucrainei? Cred că mai mult de 30-35 miliarde euro.
Aceşti bani trebuie ceruţi, ca recuperare a unor daune materiale şi morale, de la Federaţia Rusă, ca succesoare de drept a statului criminal numit Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi cu ei să se facă UNIREA.
În ultimatumul de la 28 iunie 1940, URSS a solicitat de la România Basarabia; iar ca despăgubire („şcodă”), „pentru ocuparea Basarabiei timp de 22 de ani”, ea a mai cerut, obraznic, şi partea de Nord a Bucovinei.
Noi, pentru ocuparea şi cotropirea teritoriilor noastre străvechi, pentru decimarea mai multor generaţii de basarabeni, pretindem o sumă infimă, cele 30-35 miliarde euro, bani necesari pentru a fi corectată o greşeală a istoriei. E, de fapt, recuperarea unor bani care ne aparţin. Academicianul Petru Soltan (fost director al Institutului de Planificare), ştie ce spune: el a afirmat că în perioada 1944-1991, URSS a sustras din R. Moldova circa o sută de miliarde de dolari. Noi solicităm doar a treia parte.
Unirea costă prea mult, ne dau de înţeles cei patru analişti. La fel ne spunea conducerea de stat şi de partid, vă mai amintiţi? În 1988-1989, că trecerea la alfabetul latin va costa circa 10 miliarde ruble (aproximativ 14 miliarde dolari). Iar revenirea scrisului nostru la alfabetul latin n-a costat nimic. Readaptarea unei maşini de dactilografiat la noul „srift” costă 10 ruble şi 50 de copeici; (e afirmaţia lui Mihai Coşcodan, pe atunci vice-prim-ministru pe probleme de cultură, sănătate şi… alfabet).
Fiecare organizaţie, întreprindere, redacţie etc. a plătit cele 10 ruble şi 50 de copeici din fondurile proprii, fără să le mai solicite de la stat.
Cât a costat Unirea din 1918?
A valorat ea, oare, 30-35 miliarde euro? Aş, n-a costat nimic. Atunci, la un moment dat. Pe urmă ea a adus beneficii României şi civilizaţiei europene. Câţi basarabeni de geniu s-au afirmat în perioada interbelică şi ulterior? De la Constantin Stere la Eugen Coşeriu, de la Antonie Plămădeală la Nestor Vornicescu, de la Leonid Dimov la Paul Goma, de la Stela Popescu la Iurie Darie, şi alţii. Poate fi aportul lor exprimat în bani?!
În 1939 România ocupa, alături de Danemarca, locul şase şi şapte în Europa, după venitul naţional. Şi asta pentru că eram împreună. Solul Basarabiei, considerat de Pirogov, ca şi de alţi savanţi pedologi, cu cel mai bogat cernoziom din lume (pe alocuri unele straturi ajung la 6-7 metri adâncime) încă nu a secătuit de tot, ţăranul nostru harnic, ajutat de o tehnică şi de tehnologii avansate, l-ar putea face să-şi revină. Într-o perioadă scurtă, roadele acestor pământuri ar putea recupera acele miliarde despre care ni se spune că ar fi necesare pentru salvarea noastră. Şi nu atât pentru salvarea noastră, cât pentru cea a generaţiilor de mâine, care - izolaţi de contextul ţării şi al Europei - nu vor avea parte decât de sărăcie şi de lipsă de perspectivă.
Destinele urmaşilor răzăşilor şi darabanilor lui Ştefan cel Mare, care au protejat fruntariile de est ale românimii, dar şi ale Europei, costă oare chiar atât de mult, încât aceştia să merite să fie abandonaţi?! Acest moment al istoriei îmi aminteşte de scene frecvente din Evul Mediu, când persoanelor care locuiau la poalele cetăţilor li se închideau porţile în nas, pe motiv că năvălitorii ar fi prea aproape şi ar putea şi ei să pătrundă în fortăreaţă odată cu cei care îşi căutau în ea refugiu, şi atunci - meşterii plugarii, zidarii erau sacrificaţi cu tot cu familii, iar bătălia cea mare, în care se includeau cu uneltele lor paşnice, o purtau chiar dânşii.
Am impresia că acum, când aproape că eram cu un picior pe podul suspendat din faţa cetăţii, acesta este tras în pripă din faţa noastră, motivându-se că undeva, în zare, se vede praful ridicat de oştile lui Putin-han. Dacă în 1918 bunicii noştri ar fi efectuat calcule asemănătoare, s-ar mai fi unit oare cu ţara - Basarabia, Bucovina, Transilvania?! Norocul lor că n-au avut parte de „analişti”.
Dar cât i-a costat pe ruşi ocuparea din 1940 a Basarabiei?! S-au speriat cumva dânşii de „pierderile” pe care le-ar fi putut suporta, dacă tancurile lor ar trece Nistrul în astălaltă parte?! Admit că Unirea Basarabiei cu România ar putea să preţuiască câteva zeci de miliarde de euro. Aceşti bani (dacă am ajuns la bani) ar putea fi recuperaţi în câţiva ani din sumele enorme pe care R. Moldova le plăteşte pentru întreţinerea ambasadelor parazitare, pentru salarizarea ministerelor inutile, a enormului aparat administrativ şi represiv (securitatea, armata, internele) etc..
Basarabia ar putea recâştiga banii necesari investiţiilor alocate pentru europenizarea ei prin poziţia geostrategică în primul rând, de care vorbeşte şi eseistul Andrei Vartic. Am citit, nu mai ţin bine minte unde, un studiu ştiinţific, care afirma: „Dragostea face rău sănătăţii”. E acelaşi lucru cu a susţine că Unirea costă atât de mult, încât nu trebuie făcută. Motivaţii se vor găsi mereu şi suficiente pentru ca să nu fim împreună.
Iar noi, basarabenii, prin sacrificiul a zeci de generaţii, avem nişte drepturi la care nu putem renunţa: dreptul nostru la Patrie, dreptul de a ne afla în aceeaşi ţară cu rudele noastre, dreptul de a fi europeni, dreptul de a ne şti cu lumea civilizată, dreptul de a scăpa de sărăcie ş.a.. A estima în bani vieţile şi destinele unor oameni, e o blasfemie.
Ceea ce propun analiştii de la „Cotidianul” îmi aminteşte într-un fel spusa „patriotică” a lui Stalin care, atunci când i s-a propus să facă schimb de captivi (să-l dea pe generalul Paulus, făcut prizonier la Stalingrad, pentru feciorul său Iacob, care fusese capturat de nemţi), ar fi afirmat: „Eu nu schimb un general pe un soldat”. La fel, unii „specialişti” în ale integrării par a susţine demagogic: „Noi nu putem renunţa la UE de dragul Basarabiei”.
În miile de semnături, care sosesc zilnic pe adresa Forului Democrat al Românilor din Moldova întru susţinerea „iniţiativei Băsescu” de integrare concomitentă a Republicii Moldova şi României în Uniunea Europeană, parcă ar vrea să se spună: „Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem!”. Pentru că fără voi, nici noi nu mai suntem noi!
*
P.S. Dacă nu mă înşel, calculele făcute de „analiştii” de la „Cotidianul” sunt tot de inspiraţie politicianistă, respectiv de la ministrul Finanţelor citire, care, prezent fiind la un post tv, a afirmat că am avea nevoie de 30-35 de miliarde de euro, pentru Unirea cu Basarabia, ,,sumă pe care România nu şi-o poate permite în momentul de faţă”.
(Ilie Şandru, „Naţiunea”, nr. 379, 1-7 noiembrie 2000)

Categorie: