Centrul pentru persoanele fără adăpost este tot mai solicitat


Actualitatea ardeleană - Braşov

Singurul centru pentru persoane fără adăpost din Braşov, aflat în administraţia Consiliului Local, este tot mai solicitat de oamenii străzii de când a venit frigul.
Directoarea Centrului pentru persoane fără adăpost, Adriana Bălean, a declarat, marţi, că 80 dintre cele 90 de locuri sunt ocupate.
„Solicitările au crescut foarte mult în ultima perioadă. Oamenii străzii care stăteau prin gară sau dormeau pe lângă blocuri în locuri amenajate de ei au venit la noi, pentru că vremea s-a răcit destul de mult şi nu mai rezistă noaptea afară. 85 la sută dintre cei veniţi în centru sunt bărbaţi şi doar 15 la sută femei. Marea majoritate rezistă să stea aici toată iarna, alţii mai pleacă după câteva zile. Conform regulamentului, noi avem posibilitatea să-i ţinem şase luni pe an în centru”, a spus Bălean.
După ce toate locurile se vor completa, vor fi puse paturi suplimentare într-o cameră de rezervă sau chiar pe holuri, dacă numărul solicitanţilor va fi foarte mare, aşa cum s-a întâmplat în luna ianuarie a acestui an, când temperaturile au coborât sub minus 20 de grade Celsius timp de mai multe zile.
Persoanele care ajung în centru beneficiază de două mese consistente pe zi, una dimineaţa şi alta seara, la ora 17, şi, în funcţie de posibilităţi şi de alte suplimente în timpul zilei, iar cei cu afecţiuni uşoare beneficiază şi de îngrijiri medicale, a mai menţionat Adriana Bălean.

În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES

Categorie: