Cine ignoră Postul nu este român

Mărturisesc faptul că eu însumi am fost puţin scandalizat când l-am auzit pe părintele profesor Ilie Moldovan de la Sibiu, când a spus cu voce tare de senator creştin şi infelexiune daco-romană, că cine nu posteşte nu e român.
Cunoaştem virtuţile postului, binefacerile terapeutice, dar mai cu seamă funcţia postului în dobândirea stării paradisiace pe care am avut-o înainte de căderea protopărinţilor: Adam şi Eva.
O femeie bolnavă de ulcer a mărturisit părintelui Cleopa această suferinţă. Fără să se gândească, părintele i-a recomandat să ţină post. În trei săptămâni a redevenit sănătoasă.
Acelaşi sfânt părinte, Cleopa, scria şi spunea că în interbelic, lucrătorii cu ţapina de la pădure ţineau post sever. Iar din toată localitatea Pipirig, călcau postul vreo 30 de oameni din 7.000 care vieţuiau în comună. La mijlocul orânduirii comuniste, prin anii 1970, situaţia se inversase. Mai ţineau post vreo 30 de oameni, iar ceilalţi până la 7.000 ignorau abstinenţa, în timpul Postului Mare.
Părintele Ilie Moldovan vede în această apostazie generalizată prin dezlegarea nevoinţei postului o legătură sau o cauză ce a dus la creşterea înspăimântătoare a numărului de avorturi.
Consumul excesiv de carne în timpul posturilor conduce la o intensificare a agresivităţii şi la împietrirea inimii. Acestea două anulează aproape în totalitate mila. Şi Domnul Hristos aşteaptă milă de la noi.
Dacă acceptăm avorturile, e clar că lipseşte mila!
O parte din noi ştim că majoritatea ţăranilor şi păstorilor români ţineau posturile cu mămăligă şi ceapă, iar în ogradă aveau 10-12 copii!!!
Căutăm cu toţii desfătare în ţigări, în dezmierdări trupeşti, în băuturi rafinate şi ne întinăm nu numai trupul, ci şi sufletul, care nu mai e capabil să petreacă în rugăciune, contemplaţie, post şi studiu duhovnicesc.
Şi dacă urâm postul şi nu mai dorim să fim români, atunci vom fi europeni. Dar eroarea fatală e că Europa ignoră Evanghelia în proporţie îngrijorătoare, iar clasa politică, administrativă, militară şi financiară e ostilă creştinismului. Nu e niciun cuvânt care să facă pledoarie pentru rădăcina creştină prin care s-au salvat din barbarie toate neamurile nobile ale Europei. Mai zilele trecute am fost la un schit situat pe un munte mic din mirifica vale a Trotuşului. Citind în Pateric că e bine să cerem un sfat duhovnicesc, dar cu smerenie şi evlavie, am rugat şi eu pe părintele stareţ de un cuvânt de folos. Şi iată că mi-a răspuns cu primul vers din Imnul Naţional: „Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte; să fii treaz şi curajos”. De menţionat că părintele a fost la pomenirea ostaşilor care s-au jertfit pentru întregirea României în confruntarea cu duşmanii Patriei, de la Valea Uzului. Prin urmare, cuvântul cel mai des întâlnit în Filocalie, Pateric şi Cărţile Mărturisitorilor români din închisorile comuniste este: Trezvie egal trezie la viaţă. Trăirea permanentă ca un Paşte veşnic, adică să fim pregătiţi în fiece clipă să trecem de la moarte la viaţă. Mai exact a urma Domnului Iisus Hristos. Să învingem cu ajutorul Domnului şi noi moartea. Şi nu reuşim decât prin iubire. Că numai în sufletul aprins de iubire nu pătrunde frica. Trezvia ar trebui să înlocuiască multe din cuvintele mass-media care împrăştie frică în sufletele oamenilor fără credinţă în Dumnezeu. Post şi Trezvie, că altminteri uităm de strămoşi, uităm că suntem români creştini.
Tradiţia aminteşte că mamele marilor muzicieni români, George Enescu şi Ciprian Porumbescu au postit săptămâni în şir pentru a le învrednici Domnul să nască prunci. Iar acum când ascultăm Rapsodia română şi Balada lui Porumbescu suntem pe dată cuceriţi, uitând de noi înşine, de armonia cântării divine a genialilor compozitori.
Ştefan cel Mare şi Sfânt, înaintea confruntării cu duşmanii Ţării postea cu armata şi întreg poporul. Şi în luptă… îngerii Domnului nu l-au lăsat niciodată.
Încheiem cu o istorisire din Românii subt Mihai-Voievod Viteazul, cartea marelui patriot român, Nicolae Bălcescu: „În 6 mai 1600, Mihai lăsându-şi soţia în Ardeal, porni spre Moldova; şi vrând a sosi chiar şi înaintea veştii sosirii sale, cu o grabă de care toţi s-au minunat, fără a da răsuflare oştilor sale, trecu munţii nu prin drumul obişnuit, pe unde ştia că-l aşteaptă duşmanul, ci urcându-se prin munţii cei mai grei, printre stânci şi printre strâmtori aspre. Pe acolo armia avu a suferi mult, mai cu seamă din lipsa proviziilor ce nu se găsiră nici pe acolo, nici în părţile Moldovii, pe care duşmanul le pustiise mai înainte. Caii nu avură păşune, şi ostaşii fură siliţi a se hrăni cu foi de copaci… Oştile însă nu murmurară deloc împotriva acestei răpegiune. Într-adevăr, Mihai le dedese încredinţare că vor birui”. Ne trezesc o meditaţie profundă aceste împrejurări aspre care arată jertfa strămoşilor pentru Unirea de la 1600, care dacă nu o făcea Mihai Viteazu, acum Ardealul sigur nu ar fi în hotarele Ţării. Nouă ne e teamă că dacă nu ne vaccinăm, vom fi privaţi de lipsa silită a alimentelor, fiindcă ni se va refuza accesul în magazine. Atunci să luăm aminte la o oştire întreagă a lui Mihai Viteazu care s-a hrănit vreme de şase zile, cât a durat marşul forţat al oştirii pâna la Suceava, cu frunze de copaci. Dacă avem ideal în concordanţă cu legile divine, nu ne va lăsa Dumnezeu în gheara forţei apocaliptice!!!

Categorie: