Din noile isprăvi ale popii Tokes!


Autor: 

Lazăr Lădariu

Recent, radicalii maghiari de sub sceptrul şi fl amura iredentistă a popii Tokes Laszlo, uns vicepreşedinte - la propunerea europarlamentarilor din Ungaria, în deplinul entuziasm, până la căderea pe spate de atâta admiraţie, din partea colegilor români din PD-L! - al Parlamentului Europei, s-au unit la Odorheiu-Secuiesc, pentru demararea procedurilor juridice privind înfăptuirea unei noi inepţii sub toate aspectele: înscrierea la tribunal a Partidului Popular Maghiar din Ardeal (PPMA). Ştiind cam ce-i cloceşte tărtăcuţa, ideea n-a mai uimit pe nimeni, deoarece cam cu prea multe năstruşnicii ne-a obişnuit, din 1990 încoace, episcopulpolitician de Piatra Craiului, Tokes Laszlo, maestru emerit al sportului de a da, din ce în ce mai des, cu oiştea în gard.
De multe s-a dovedit în stare popa Tokes în şirul întâmplărilor succedându-se cu repeziciune în cei 21 de ani trecuţi. Un singur lucru îl ocoleşte sistematic pe europarlamentarul de azi, ferindu-se ca dracul de tămâie: să pomenească despre relaţia cu soţia, care a înaintat divorţ, sătulă de „istoriile” lui extraconjugale, care îi reproşa la tribunal că „ultimii 20 de ani i-a trăit în chin, durere şi umilinţe”. Acesta-i, oare, „simbolul Revoluţiei Române”? Ezită să pomenească, apoi, şi despre apariţia în presa românească a multor articole, acuzându-l, cu dovezile în mână, aşa cum ele sunt relatate şi în cartea generalului Aurel I. Rogojan, privind „rolul”, cu totul altfel decât cel de el trâmbiţat şi de noi ştiut, cu referire la evenimentele (nu revoluţia!) din decembrie 1989, de la Timişoara, şi postura lui de agent al serviciilor secrete ungare şi de colaborator al fostei Securităţi! Ar fi , desigur, cazul să vină, în sfârşit, cu necesarele precizări explicative. Altfel, tăcerea este o dovadă a confi rmării şi acceptării celor scrise!
Dar să revenim la adunătura de la Odorheiu-Secuiesc sub flamura - nici nu se putea altfel! - în culorile roşu-alb-verde a ideii autonomiei teritoriale pe criterii etnice, votată, cu entuziasm nemeşesc, de 222 din cei 230 de delegaţi. Pe cine-i cel mai supărat Tokes Laszlo în viclenia lui arhicunoscută? Chipurile, pe UDMR şi pe PCM! De ce? O spune, cât se poate de răspicat, Toro T. Tibor, preşedintele executiv al CNMT (Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania): „UDMR şi PCM nu-şi fac datoria. Ei fac o politică dâmboviţeană, dar nu şi pentru autonomie!”. Deci, clar! Care-i, totuşi, cauza principală care i-a supărat într- atât pe radicalii lui Tokes Laszlo? Răspunsul şi în acest caz este simplu, cât se poate de concret: „Blocajul la Legea Educaţiei Naţionale”. Adică, legea care prevede doar privilegii, supra-drepturi şi discriminările cele mai „pozitive” din 1990 încoace! Tokes şi ai lui vin chiar cu „argumente”: actuala formulă guvernamentală a erodat UDMR, Uniunea fiind supusă riscului de a rămâne în afara Parlamentului la viitoarele alegeri generale. Aşa că ei, grijulii peste poate pentru „apărarea drepturilor minorităţii maghiare”, musai să înfiinţeze un alt partid şi mai maghiar decât UDMR, în faţa pericolului ce-l reprezintă votul uninominal şi, bineînţeles, „agresiunea românească”. Din toate acestea se deduce că, după ei, udemeriştii de acum ar fi , întru totul, din alt film. Adică, doar ei, radicalii, ar mai fi reprezentanţii legitimi ai minorităţii maghiare!
Care-i reacţia UDMR în faţa atacurilor din interior? Oarecum în dificultate, pe la început udemeriştii au tăcut în faţa „judecăţilor” adunării generale a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), considerând că tăcerea-i de aur. Abia ceva mai târziu, călcaţi pe bătături, liderii UDMR au replicat spunând, în sinea lor, că ăştia chiar că au „bubă” la cap! Apoi, au explodat chiar, supăraţi-foc! Cum vine asta? După ce i-am suportat toate hachiţele lui Tokes Laszlo? După ce i-am iertat gafele în serie? După ce i-am suportat toate ieşirile în decor, toate atacurile din interior? După ce l-am făcut europarlamentar? După toate acestea, el aşa ne mulţumeşte, făcându- şi partid, implantându-ne cuţitul în spate, muşcându-ne, viclean, şarpele ăsta ţinut la sân? În afara acestor întrebări, credem ca Marko Bela, Borbely Laszlo, Verestoy Attila, Gyorgy Frunda mai au şi alte sufi ciente motive să strecoare printre dinţi şi câte ceva, nu prea măgulitor, despre caracterul europarlamentarului de azi, Tokes Laszlo, reales preşedinte al CNMT. „Planul, bine pus la punct, era previzibil! - spunea deputatul Petru Lakatos. După eşecul de la PCM, când n-a ieşit el preşedinte, cum spera, ci Szasz Jeno, acum, cu binecuvântarea lui Viktor Orban, a reuşit!” Interesantă-i şi reacţia lui Szasz Jeno, preşedintele PCM: „Domnul Tokes a întârziat 20 de ani! Să nu uite că este membru UDMR şi europarlamentar UDMR, iar 13 ani a fost preşedinte de onoare al UDMR, precum şi aliatul foştilor comunişti Verestoy, Frunda, Domokos Geza, Marko şi ceilalţi. PPMA? Este un copil botezat înainte de a se naşte!”. Aşadar, în fruntea PPMA fi ind, Tokes Laszlo şi ai lui vor totul! Totul - sub stindardul unguresc şi cel secuiesc! Totul? Şi, mai ales, tortul cu feliile numite: autodeterminare, autonomie, universitate de stat în limba maghiară, maghiara - limba ofi cială! Asta doreşte - după o declaraţie a lui Toro T. Tibor - PPMA, copilul încă pe cale de a se naşte prematur, fără a mai aştepta nouă luni! Să nu fie, cumva, până la urmă, un jalnic avorton! Nu-i aşa că ăştia nu au, chiar deloc, simţul măsurii?!
Atitudinal, în ultimul timp, Tokes Laszlo devine tot mai sonor, mai belicos, mai ameninţător. „PPMA - clamează el - este, de acum încolo, purtătorul de cuvânt al politicii de autonomie!” În faţa cui - eram curioşi să aflăm noi, românii - PPMA poartă drapelul roşu-alb-verde al „purtătorului de cuvânt al politicii de autonomie”? O spune chiar el. În faţa electoratului maghiar din România! În faţa autorităţilor de la Bucureşti! Chiar şi a „organismelor internaţionale!”. Asta, ca să se ştie! Oare nu-i prea mult? - ne întrebăm! Oare tupeul şi nesimţirea nu depăşesc orice limită admisă? El susţine că nu! Situaţie în care potrivit este să aflăm cine şi ce se află în spatele acestor obrăznicii. Pe cine are Tokes Laszlo în spate, atunci când o face pe zmeul cel rău? Răspunsul e simplu: Guvernul de la Budapesta! O spune, răspicat, chiar el. „Şi cetăţenia ungară tot aşa o obţinem (cu sprijinul amintit! - n.a.), în numele «unifi cării transfrontaliere a naţiunii maghiare.»” După cum vedeţi, de data aceasta avem în faţă o schimbare de macaz (doar pentru a distrage atenţia!) faţă de pretenţiile de o absurditate crasă, de mai ieri doar, ale „revizuirii graniţelor”. Asta va veni ceva mai târziu! Totuşi, ne întrebăm, plecând de la afi rmaţiile iresponsabile ale insului: oare toate acestea nu-s clare amestecuri, pe faţă, în treburile interne ale României, stat naţional, unitar, independent şi indivizibil, membru al Uniunii Europene şi al NATO?
Numai că popa nu se opreşte aici. Tocmai ca să se vadă cât de balaur este el, scoate flăcări pe nări şi somează Bucureştii: „Schimbaţi Ziua Naţională!”. O spunea de parcă ar fi vorba despre schimbarea şosetelor, a batistei, a cămăşii! De unde atâta obrăznicie?! Iar ca obrăznicia asta să fie fără margini, adunarea CNMT, de la Odorheiu-Secuiesc, a adoptat chiar şi o „rezoluţie” pe care, în Franţa, Germania sau Grecia, oricine le-ar vârî-o pe gât. Numai în cazul României, sicofanţii ăştia sunt siguri că, adormiţi cum sunt, celor de la Bucureşti le vor cădea nădragii de frică! Conform năroadei „rezoluţii”, pretenţia lor este imperativă: „Data Zilei Naţionale - 1 Decembrie trebuie schimbată!” - urgent, după capul lor! - din următoarele motive: „Maghiarii din România, 1,5 milioane de persoane, nu vor avea niciodată motive de sărbătoare pe data de 1 Decembrie!”. Un bob zăbavă! În primul rând, de când mai sunt în România de azi - şi după ce recensământ! - 1,5 milioane de maghiari? Ar mai fi , cam 1,3 milioane, cu totul! Poate că nici măcar atâţia nu mai sunt azi, răspunzând opţiunii şi libertăţii de a pleca din România. Şi ar mai fi ceva. Fraţilor, dacă aici nu-i bine şi nu vă convine, lumea-i mare. Puteţi pleca liberi, oricând şi oriunde doriţi! Nimeni nu vă opreşte! Apoi, ia să mai „cujetăm” un pic, ardeleneşte, şi să ne gândim doar ce ar spune francezul, dacă - să zicem - s-ar trezi vreun marocan sau algerian să pună astfel de condiţii? Ce ar face neamţul, dacă s-ar trezi câţiva turci (din cei peste şase milioane de acolo!) să ceară, în Germania, o ţărişoară autonomă lor? Ce s-ar întâmpla, de pildă, dacă ar avea astfel de stupide idei şi pretenţii, să-i pună, cumva, cineva cuţitul la gât grecului - pe acolo nu există minorităţi! -, cerându-i să nu mai fi e sărbătorită, la 25 martie, Ziua Naţională? Ce şepci peste ochi ar mai primi! Ce şuturi, bine direcţionate, în fund ar mai lua! Să înveţe minte! În Germania - o spune chiar cancelarul Angela Merkel! - a eşuat până şi noţiunea de multiculturalitate! Se aude? Iar noi, românii, ce zicem, ce facem, cum reacţionăm în faţa atâtor obrăznicii în serie? Ce facem, cum procedăm, atunci când, de Ziua Naţionala a României, aflat la Budapesta, cuibuşorul lui drag şi preferat, Tokes Laszlo consideră sărbătoarea noastră: „Zi de doliu pentru toţi maghiarii din România?!”.
Să aibă, cumva, Tokes Laszlo - cum afi rma UDMR - „binecuvântarea Budapestei, a premierului Viktor Orban al Ungariei”? Pentru că el aşa se laudă!
Şi când te gândeşti cât de repede s-au grăbit să asculte şi să urmeze, chiar unii români, porumbelul care a zburat din gura acestui nemernic! Adică, după tărtăcuţa insului, ce bine ar fi , de pildă, să ne sărbătorim Ziua Naţionala a României, cu entuziasm balcano-danubiano-pontico-mioritic, la 15 martie, de pildă. Să nu-i mai supărăm pe dragii minoritari cu Ziua Naţională de 1 Decembrie, pe frig şi zloată, să cântăm imnul Ungariei şi cel secuiesc, că - după capul a doi nemernici, detractori rromâni - (cu doi „r”!) - şi aşa fraţii noştri de prin Covasna şi Harghita ar fi jumi-juma! Adică, prin Ardeal, noi am fi jumătate români, jumătate unguri, ca să le iasă lor bine la socoteala concesiilor fără limită şi la cântarele trădării de neam! Cum nu-i bate Dumnezeu pe aceşti vânduţi pentru blidul de linte şi cei 30 de arginţi, precum Iuda?!
Mai deunăzi, cineva întreba, cu voită naivitate, dacă, o dată măcar, denigratorii României, în frunte cu popa Tokes, şi-au cerut scuze, vreodată, pentru insultele aduse României şi mocicoşagurile aruncate în faţă românilor ardeleni! Niciodată! Ei procedează precum şi guvernanţii Ungariei, care n-au găsit, nici până azi, un moment să-şi ceară scuze pentru crimele abominabile de la 1848-1849, din timpul Dictatului de la Viena, din anii 1940-1944 (Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Prundul Bârgăului, Sărmaşu, Moisei etc.!). Repetăm: şi-au cerut ei vreodată scuze? Naivă întrebare! Au făcut-o nemţii în faţa francezilor! Japonezii, în faţa americanilor. Ei, nu! Niciodată, ei nu! Cei care comit, aproape zilnic, atentate şi provocări împotriva articolului 1 din Constituţie, a unităţii şi integrităţii statale, giugiuliţi, luaţi în braţe şi sărutaţi, părinteşte, pe creştet, de guvernarea blestemată PD-L-istă, de chiriaşul vremelnic de la Cotroceni, n-au frică de nimic. Nici de Constituţie, nici de legi, nici de autorităţile Statului Român. Ei ne sfidează cu tupeul şi cu obrăznicia ştiute.
Sunt motive suficiente pentru a cita din cartea „Memorii” (1993) a lui David Prodan: „Să fim atenţi mai ales la concesii, la generalităţi, la latura lor negativă. Să fim atenţi la aşanumitele „autonomii”, la laturile sau scopurile lor nocive. Ele pot fi mai mult decât necesităţi practice sau raţionale, pot fi doar „cuiul” lui Pepelea din care să facă o obstrucţie şi să submineze unitatea de stat”.
P.S.: Surse informative: Adevărul, Gândul, Condeiul ardelean, Mediafax, Radio România Actualităţi, Jurnalul Naţional, Agerpres.

Categorie: