EROI ROMÂNI (I) - Poet Vasile Militaru

Vasile Militaru Dobreni a văzut lumina zilei într-o familie foarte săracă, din judeţul Ilfov, de ţărani plugari. Chiar dacă a fost autodidact, cu doar 4 clase, s-a remarcat ca un mare scriitor al vremii sale. Tema lui predilectă, Ortodoxia, i-a fost preocuparea literară de căpătâi. S-a căsătorit şi a locuit în Bucureşti. Nu a vrut nicidecum să cedeze presiunii comuniştilor, de a-şi folosi talentul artistic în favoarea unui regim fără de Dumnezeu. El a afirmat: „În poeziile mele, niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Atunci, ateii l-au arestat, deşi era în vârstă de 74 de ani, ducându-l în detenţie mai întâi la Piteşti, apoi la Craiova. Sentinţa ce i s-a dat, ca delict de apartenenţă politică (legionară), ne aminteşte de vremea de la sfârşit, când oamenii se vor vinde unii pe alţii, când iluzoria prosperitate a noii „ordini” mondiale va înlătura cu mare cruzime pe toţi opozanţii: Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru uneltirea contra orânduirii sociale, 12 ani închisoare corecţională pentru deţinerea de publicaţii interzise, 10 ani degradare civilă, confiscarea totală a averii. Şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, în închisoarea de la Ocnele Mari (Vâlcea), după ce un preot ortodox i-a făcut rugăciunea de dezlegare a sufletului. Toate manuscrisele sale, de la domiciliu, au fost arse de Securitate. Pe poet, l-a legat o prietenie deosebită de marele muzician George Enescu, cel care i-a pus pe note cunoscuta poezie „A venit aseară mama”.

Categorie: