EROI ROMÂNI (III) - Gheorghe Brătianu

Pe când avea 30 de ani, la propunerea savantului Nicolae Iorga, în 1928, Gheorghe Brătianu a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar membru titular va fi ales, după uciderea lui Iorga, în 1942. În calitatea sa de istoric, a scris mai multe lucrări ştiinţifice apreciate de specialişti în domeniul cercetării izvoarelor documentare. În plan politic, s-a împotrivit mutilării teritoriale săvârşite în România anului 1940, refuzând să pactizeze cu comunismul. De aceea, în anii 1944-47 a fost supus multor ameninţări şi denigrări în presa timpului. Ca urmare, a fost dus de comunişti la închisoarea deţinuţilor politici din Sighetu-Marmaţiei, în 1950, suferind timp de trei ani regimul de temniţă grea. Soţia sa, ca să poată supravieţui, a fost nevoită să îşi vândă haine şi diferite lucruri din casă. Soţul ei, a fost dus la Sighet cu alţi arestaţi, printre care C.D. Brătianu, C.C. Giurescu, Gheorghe Tătărescu etc.. Aici, la percheziţia corporală, i s-au confiscat „una iconiţă metal alb” şi „una cruciuliţă din metal cu şnur roşu”. Ambele se regăsesc expuse la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet. A răposat în 1953, fiind îngropat fără cruce în cimitirul săracilor de pe malul Izei. Cauza decesului, conform multelor mărturii strânse de fiica sa, Maria, a constat în torturile fizice la care a fost supus. Mai târziu, în 1971, osemintele marelui istoric au fost strămutate la Florica-Ştefăneşti, judeţul Argeş, în acelaşi mormânt cu unchiul său, C.D. Brătianu. Lângă numele lor, pe nişă, stă scris: „Ei au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor”.