EROI ROMÂNI (IV) Sever Bocu

A fost originar din Şiştarovăţ, judeţul Timiş. Pe linie genealogică, l-a avut ca strămoş pe Pavel Bocu, tras pe roată pe timpul răscoalei lui Horea. Încă de pe când era elev, jandarmii maghiari l-au arestat şi interogat pentru că a susţinut Memorandul românilor transilvăneni din 1892. După aceea, a lucrat ca redactor la mai multe ziare, susţinând drepturile naţionale ale românilor din Banat şi Transilvania. Până în 1912 a suportat peste 30 de procese de presă, în 1904 fiind condamnat la 3 luni şi jumătate de temniţă. Pentru activitatea sa de jurnalist în timpul războiului, refugiat fiind în regatul României, un tribunal militar din Ungaria l-a condamnat, în contumacie, la moarte. L-au mai condamnat încă o dată la moarte, în contumacie, pentru „înaltă trădare”, sentinţă publicată şi în Monitorul Oficial din Budapesta. Apoi, de la Paris, a susţinut legitimarea internaţională a Marii Uniri, la Conferinţa de Pace, în calitate de consilier tehnic. Între 1921-1946, timişorenii de la Torontal l-au ales în toate legislaturile parlamentare ale României. S-a mai remarcat şi pentru că, în 1932, a organizat aducerea în ţară şi reînhumarea în pământul Banatului a osemintelor revoluţionarului Eftimie Murgu, aduse dintr-un cimitir al Budapestei. Apoi, în 1940, a semnat cu marii istorici Iorga, Brătianu, Lapedatu etc. Protestul în legătură cu cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord către URSS. El este cel care a rostit, atunci, emoţionantele cuvinte: „Toată Ţara să fie mobilizată. Ardealul nu poate fi dat… Poporul Român nu poate fi dezonorat”. Nu a putut rămâne nepedepsit de regimul comunist ateu, mai ales pentru că a susţinut şi apărat Biserica Ortodoxă. Ca urmare, l-au arestat în 1950 şi aruncat în temniţa de la Sighet. Aici, după cum a relatat colegul său de celulă Coriolan Bălan (fost prefect al judeţului Timiş - Torontal), un gardian l-a lovit cu bocancii în cap, până când i-a zdrobit maxilarul, după care şi-a dat sufletul. Mormântul nu îi este cunoscut.