Ilie din Curbura Carpaţilor, un stareţ ca o pită caldă

Mare bucurie am avut când am aflat că părintele Ilie a fost instalat ca stareţ al Sfintei Mănăstiri cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea-Mare, aflată în judeţul în formă de inimă… Covasna. Intrat ca frate în obştea mănăstirii în anul 2001, luat de sub braţ de fostul stareţ, acum a devenit continuator al lui. Deşi relativ nouă, mănăstirea este încărcată de istorie şi face istorie chiar în acest moment în care citiţi rândurile de faţă. O perioadă de un an de zile nu s-a ştiut cine va fi noul stareţ, după plecarea prea devreme la Dumnezeu a ctitorului şi stareţului acestei mănăstiri - Arhimandritul Gheorghe Avram, fiu al locului şi fost stareţ al Mănăstirii Dervent din Dobrogea, unde a fost numit egumen la 17 septembrie 1991.

Părintele Gheorghe şi înveşnicirea Tricolorului Românesc…

Părintele Gheorghe Avram a plecat la Domnul în data de 9 august 2011, la vârsta de 50 de ani, ca să construiască o mănăstire sus în Rai, aşa cum frumos a zis Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, la slujba de înmormântare şi, apoi, la primul hram fără părintele stareţ. A plecat ca să zidească mănăstire cerească, unde cei dragi ai lui vor veni pe rând ca să aducă slavă lui Dumnezeu pururea şi „în care să se roage toţi românii adormiţi întru Domnul”. O mănăstire pe care să fluture tricolorul cu care l-a înveşmântat Înaltpreasfinţitul. Acesta a încheiat cuvântul de la slujba de prohodire adresându-i-se direct Părintelui Arhimandrit: „Părinte Gheorghe, îţi dau, în acest moment, cel mai înalt rang românesc: Tricolorul nostru sfânt. Şi de vei ajunge acolo, cu bine la Dumnezeu, în Raiul bucuriei Sale, îţi dau poruncă să începi şi acolo o mănăstire şi să pui alături de crucea lui Hristos, pe vârful ei, şi Tricolorul Românesc, ca să se adune acolo toţi românii din Rai”. Părintele Arhimandrit Gheorghe este cinstit aici pe pământ cum se cuvine şi după meritul său. Obştea rămasă fără păstorul lor iubit nu pregetă să-l pomenească la fiecare slujbă şi vorbesc despre el ca despre un om care este mereu alături de ei, viu, iar prezenţa lui se simte în fiecare zi, mai ales că pozele cu el te întâmpină în mai multe locuri din mănăstire. Jertfa lui şi a familiei Avram vor rămâne veşnic înscrise în istoria mănăstirii.

Două mari ctitorii: Dervent şi Valea-Mare

Părintele Gheorghe a fost iniţial vieţuitor în obştea Mănăstirii Cocoş din Dobrogea, din anul 1984, unde a fost cunoscut ca un om tenace şi muncitor, dar şi cu dragoste de sfântul lăcaş. Dovada este că împreună cu părintele Andrei Tudor, actualul stareţ, a rectitorit Derventul şi, din 16 iunie 1996, în „Duminica sfinţilor români”, când se oficiază prima slujbă acolo de către ierarhul locului, se pun bazele noii ctitorii de la Valea-Mare din Ardeal. În 25 octombrie 1998, are loc sfinţirea locului viitoarei bisericuţe de lemn, de către Episcopul Ioan, iar în 1999, în chiar noaptea Învierii Domnului, se face prima slujbă în bisericuţă de către acelaşi Episcop al Covasnei şi Harghitei. Harul Sfântului Duh şi înţelepciunea ierarhului nostru, Ioan al Munţilor, a decis ceea ce toţi am gândit ca un lucru firesc, ca noul stareţ să fie părintele ieromonah Ilie Bularca, şi el fiu al locului şi devotat ucenic al părintelui Gheorghe şi al mănăstirii.

Responsabilitatea numelui Ilie…

Grea misiune, având în vedere responsabilitatea moştenirii lăsate şi a continuării lucrărilor de construcţie şi de amenajare a spaţiilor incintei mănăstirii. Părintele Ilie, cel cu nume de prooroc, a trebuit să ducă la bun sfârşit finalizarea picturii paraclisului şi sfinţirea acestuia, să continue pictura bisericii mari şi ridicarea clădirilor anexe ale mănăstirii începute de predecesorul său. Grea misiune să ai în sarcina de serviciu toate acestea, plus spovedirea, aprovizionarea, slujbele şi toate celelalte treburi de rezolvat de la rubrica diverse. Dar, ca un adevărat om al munţilor, căci părintele a fost lucrător forestier, duce cu o tenacitate de sisif ceea ce a început înaintaşul lui. Născut în vecinătatea mănăstirii, în satul Lădăuţi de pe Buzăul Ardelean, cu ani buni de muncă grea, dar şi frumoasă în munţii transilvani ai Comandăului, în apropiere de staţiunea Covasna, acesta a fost luat sub aripa ocrotitoare a părintelui stareţ Gheorghe Avram şi călugărit în anul mântuirii 2001, la începutul noului mileniu. Acum păstoreşte şapte suflete care trebuie să muncească „cât de şapte ori câte şapte” pentru a asigura bunul mers al lucrurilor. Dacă stai de vorbă cu el, îi mănânci cuvintele, exact ca atunci când te înfrupţi dintr-o pită caldă ardelenească, iar el, monahul, te hrăneşte îndeajuns ca să pleci sătul, ca să rezişti până iar flămânzeşti duhovniceşte. Un om fidel şi ascultător, acest ieromonah a fost instalat ca stareţ în data de 29 iulie 2012, tot în luna Sfântului Ilie, patronul său spiritual. Numele l-a primit pe drum spre Mănăstirea Topliţa, ctitorie a primului Patriarh al României, Miron Cristea, care are chiar hramul „Sfântul Prooroc Ilie”. Şi nu întâmplător, zic eu, deoarece Ilie este un nume de prooroc nu uşor de purtat, căci cine ar cuteza să facă de râs pe marele mustrător împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi mare râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare…?! Acum, Ilie al nostru, se împarte între datoria mănăstirească şi studiu, căci este în anul trei la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filofteia” din Piteşti, judeţul Argeş, împreună cu inimosul părintele ierodiacon Ignatie Cernat. Alături de ei liturghiseşte blândul părinte Grigorie Roşu, care împreună cu „băieţii de la strană” ţin slujbele dumnezeieşti la Valea-Mare de zici că ai păşit în Valea Raiului. De câte ori venim la mănăstire, nu rezistăm să nu facem poze de la distanţă, căci peisajul este superb, iar mănăstirea-cetate te întâmpină semeaţă pe o culme de deal desprinsă parcă dintr- un tablou al unui pictor celebru. Când te apropii, observi imediat silueta bătrânei bisericuţe de lemn pe care am botezat-o „bunica”, deoarece este prima construită în acest complex monastic, care are, pe lângă biserica mare de zid, şi o biserică paraclis de iarnă lipită de corpul de chilii… Trei turle de biserici străjuiesc aici, în Curbura Arcului Carpaţi, ca semn că poporul român dreptcredincios este şi va fi aici pe veci stăpân. Ca o încununare, flutură pe turla bisericii… devenită catarg… Drapelul României.

Macheta… şi dobrogenii

Cunosc mănăstirea de pe vremea când era în faza de machetă. Văzând-o, mă minunam în faţa ei şi mă gândeam în sinea mea oare când va fi gata, oare voi mai apuca eu să o văd terminată, aşa de amplu era proiectul?! Am plecat acasă, dar mintea îmi stătea la macheta mănăstirii. Şi iată că după ani şi ani, am avut ocazia să trăiesc să o văd înălţată cu aproape toate clădirile definitivate. Un tânăr elev teolog din Covasna, ce venea aici vara în vacanţe să facă practică, ne-a ademenit să venim ca să cunoaştem noua ctitorie, pe atunci ea ridicându-se parcă în taină, fiind construită într-un cvasi-anonimat. Tânărul acela este actualul preot Ionuţ Constantin Gavrilă, la a cărui hirotonie am avut bucuria să particip peste ani tocmai la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, lăcaş ridicat deasupra Huşului, în marginea pădurii Dobrina. Iată cum covăsnenii au plecat să cucerească duhovniceşte lumea, încărcaţi de spiritualitatea locului de baştină. Ne-a mai ademenit părintele Ionuţ şi cu cei doi struţi crescuţi aici şi a căror ouă ne impresionau… un lucru inedit în anii aceia. Multă lume s-a perindat şi a dat o mână de ajutor aici, dar cea mai importantă a fost mâna dobrogenilor. Ei au venit şi au contribuit substanţial la tot ceea ce se vede acum la Valea-Mare şi tot ei coboară din maşini şi autocare la hramul mănăstirii, de zici că este o veritabilă invazie.

Pe urmele lui Mihai Viteazul…

Domnul Dumnezeu a rânduit să se înalţe acest lăcaş pe un loc sfinţit cu sângele miilor de oşteni români care au căzut aici apărând pământul sfânt al Patriei lor în decursul veacurilor. Bătrânii satului Valea-Mare i-au spus părintelui că acolo s-au aflat tranşeele ostaşilor români care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Ardealului, iar ceva mai târziu s-a aflat că însăşi oştirea domnitorului Mihai Viteazul s-a războit pe aceste pământuri pentru Unirea celor trei Ţări Româneşti. Pe părintele stareţ Ilie eu îl văd ca pe un ostaş în linia întâi, mereu în acţiune, mereu pe baricade. De aceea am scris despre el, ca să ştiţi că aici veghează bravi ostaşi ai Duhului Sfânt, oameni neînfricaţi, aici în mijlocul Ţării, în inima României. Aici, în Curbura Carpaţilor, bat inimi de români adevăraţi, creştini neprefăcuţi şi neatinşi de viclenie. Părintele Ilie cu „oastea” lui, aşa sunt. Deşi are probleme mari, greutăţi cu duiumul, părintele nu se plânge… Îşi duce crucea vitejeşte, căci el ştie că lui Dumnezeu nu-I plac laşii şi plângăcioşii, fricoşii şi mândrii. Părintele Ilie nu este un om sofisticat. Aş putea spune că din contră… Simplitatea lui te cucereşte de la început, are un farmec aparte, este naturală, provenită din străfunduri de istorie bimilenară a poporului român, cel ce are în trupuri şi genele de dac. Când te întâlneşti cu el se bucură, faţa îi radiază şi oricât de trist ai veni acolo, te preface într-un om bucuros, căci asta este starea firească a creştinului - Bucuria -, cuvânt ce trebuie scris cu literă mare. Părintele stareţ Ilie nu face nici cel mai mic efort să fie atât de atent, atât de amabil, atât de responsabil, atât de bucuros… El este, pur şi simplu, un om firesc.

Categorie: