Întâmplări comentate - nr 254

7 septembrie

  • Aflăm că deputatul PSD de Covasna, Horia Grama, a ţinut prima conferinţă de presă din actuala sesiune parlamentară de toamnă, ultima înaintea alegerilor de la finele anului. A vorbit de faptul că USL va avea un singur candidat, USL însemnând acum şi UNPR. A liniştit românii din judeţul Covasna afirmând că vor fi sigur reprezentaţi în Camera Deputaţilor. Da, zicem noi, ar fi bine dacă nu ar fi rău. Oricum speranţa este ca harghiteanul Mircea Duşa să rămână încă 4 ani şi jumătate, cel puţin, ministru al Administraţiei şi Internelor. Concluzia ce o vedem noi este că trebuie mers masiv la vot şi sancţionaţi udemeriştii, pecemiştii, tocheşiştii şi aliaţii lor, pedeliştii, ungurenii, nemţenii, ţărăniştii, deghizaţi pentru generale, în ARD (Alianţa România Dreaptă).
  • Agerpres: „Noul sediu instituţional al Serviciului Judeţean Bihor al Arhivelor Naţionale a fost inaugurat vineri pe strada Traian Blajovici, într-o clădire nouă, cea mai modernă din ţară la ora actuală, fiind o investiţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor de peste 12 milioane de lei. Chestorulşef Liviu Pop, inspectorul-şef al IPJ Bihor, a rememorat motivele şi începuturile ridicării acestui edificiu, plecând de la considerentul că tot ce înseamnă istoria şi tradiţia acestui judeţ trebuie păstrate în condiţii mult mai bune decât existente, mult sub cerinţele normale unei asemenea activităţi, în condiţiile în care o parte din documente trebuiau mutate la Alba şi la Vâlcea, pentru că nu existau condiţii de depozitare”. E bine dacă începem să avem grijă de documentele neamului românesc. Când le vor citi urmaşii noştri, vor afla cu vârf şi îndesat minciunile şi masacrele făcute de unguri în cursul timpului şi faptul că nu au niciun drept asupra pământului în Transilvania. Ei sunt doar nişte musafiri ai românilor, câteodată poftiţi şi de cele mai multe ori nepoftiţi.
  • Agerpres: „Preşedintele organizaţiei UDMR Mureş, deputatul Attila Kelemen, a declarat, vineri, la Târgu-Mureş, în cadrul seminarului „Minorităţi naţionale şi comunităţi minoritare în UE”, că Uniunea Europeană are „mari lipsuri” în strategia pentru minorităţi naţionale şi că problema este amânată de zeci de ani. „Vorbim de marile lipsuri ale UE în strategia pentru minorităţi. Am discutat cu domnul Jan Diedrichsen (director al Federal Union of European Nationalities - FUEN - n.r.) şi am fost de acord că Uniunea Europeană are o mare lacună în politicile Uniunii şi anume o strategie coerentă, o politică coerentă (sic! - n.n.) pentru minorităţi. Minorităţile trăiesc în foarte multe ţări din UE, şi nu numai, toată lumea ştie, sunt minorităţi mai problematice sau mai puţin problematice. Sunt ţări în care această coabitare este mai uşoară sau mai puţin uşoară, dar toată lumea ştie că da, avem minorităţi”. Extraordinar! S-au strâns la Târgu- Mureş ca să constate că sunt minorităţi în UE. Ceea ce nu înţelegem este această catalogare în „minorităţi mai problematice sau mai puţin problematice”. Îi sfătuim pe minoritarii unguri să nu-şi mai cheltuiască energiile şi banii pentru a arăta lumii că ei sunt o „minoritate problematică”, să fie cuminţi şi să devină o „minoritate neproblematică”. Mai departe Agerpres scrie: „În cadrul aceluiaşi seminar, secretarul de stat din Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Marko Attila, unul dintre cei condamnaţi în dosarul de retrocedare a Colegiului „Szekely Miko”, a prezentat o consemnare „legată de drepturile omului” din rechizitoriul DNA, prin care a fost trimis în judecată, în care „este posibilă argumentaţia pro sau contra unui inculpat prin prisma etniei lui”, în sensul că în document fiecare inculpat avea trecută etnia”. Relevant! Hoţul strigă hoţii! Măi problematicilor, atât întindeţi coarda minciunii că o să se rupă şi tot pe voi o să vă plesnească. Iar veţi începe că v-a discriminat coarda, deoarece s-a rupt şi v-a plesnit doar pentru că sunteţi de etnie ungurească. Oare, udemeriştilor, pecemiştilor, tocheşiştilor, lumea nu ar fi mai bună fără minciunile ce le tot spuneţi?

8 septembrie

  • Sărbătoare mare! Naşterea Maicii Domnului. Tot românu- i la Sfânta Liturghie! Ei mulţumesc pentru binefacerile date de Măicuţa Domnului. După- amiaza au loc agape unde se sărbătoreşte onomastica. Frumos şi creştinesc!
  • Poate nu s-a sesizat sau poate nu s-a vrut să se sesizeze! Eliberarea de sub ocupaţie horthysto- fascistă a primului oraş din Grădina Măicuţei Domnului, Ardealul, urbe ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, s-a petrecut exact de Ziua Naşterii Ei. Nici Sfântul Gheorghe, nici Maica Domnului nu au îngăduit ca acest binecuvântat oraş să fie ocupat prea mult de neortodocşi. A fost, desigur, un mare dar! Astăzi românii au cinstit darul primit prin slujbe de mulţumire, ceremonii militare şi onorarea eroilor căzuţi cunoscuţi şi necunoscuţi. Să menţionăm pe cei cunoscuţi, locotenentul David Păiuş, generalul Grigore Bălan şi să mai amintim, conform Agerpres, că „la ora actuală, în judeţul Covasna mai trăiesc aproximativ 350 de veterani de război, printre care şi trei femei care au fost pe frontul celui deal doilea război mondial ca asistente medicale ori telegrafiste”. Le dorim o viaţă frumoasă până la ridicarea la ceruri!

9 septembrie

  • Dimineaţa din nou la Sfânta Biserică. E Duminica înaintea Înălţării Sfintei Cruci. Se citeşte, la Sfânta Liturghie, pericopa evanghelică: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnica. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 13-17).
  • Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu, comemorează sub Gorunul lui Horea, la mormântul Crăişorului Munţilor, la Ţebea, alături de popor, 140 de ani de când Bunul Dumnezeu l-a ridicat la cele veşnice pe Avram Iancu. Sunt prezenţi ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, secretari de stat, parlamentari, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene din mai multe judeţe ale ţării. Depun coroane de flori, prin reprezentanţi, nu prin titulari, Preşedinţia, Guvernul, Senatul şi Camera Deputaţilor. Lenea e cucoană mare, ori nu îi interesează să-şi cinstească înaintaşii ai căror urmaşi nedemni sunt. Le-o fi ruşine cu Avram Iancu? Pentru a comemora un stâlp sculptat, nu un erou al neamului, preşedintele Ungariei a venit pe roţi la Cozmeni, în judeţul Harghita, pe o vreme când să nu dai un câine afară! Luaţi exemplu de la primăriile, prefecturile şi consiliile judeţene din ţară ai căror titulari au adus coroane de flori pentru apărătorul, cu arma- n mână, al românismului. Spre cinstea lor, spectacolul omagial excepţional ce a urmat, a fost difuzat de TVR 1 şi TVR Internaţional.
  • Pedelişti de frunte spurcă frumoasa Duminică de azi. În loc să fie la mormântul lui Avram Iancu, ei fac conferinţă de presă în Bucureşti, în care vituperează USL. „„Ponta minte cum respiră, vor prima interesele PSD, nu va prima integritatea, altfel, PSD ar rămâne fără partid. (...) Dacă ar fi pe criterii de moralitate, înseamnă că nici Victor Ponta nu se va califica pentru un post”, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda” (Agerpres). Oare ei au adoptat criteriile de moralitate stabilite de Elena Udrea, Monica Macovei, Sorin Blejnar, pietrarul Videanu, neocominternistul Patapievici, jacuzistul Bakonski, udemeristul Vasile Blaga, analfabetul Igaş, la comanda comandantului Traian Băsescu, demis de popor cu un vot zdrobitor, nemaiîntâlnit? Cât tupeu poţi să ai să vorbeşti de moralitate când îl pui primministru pe Ungureanu? Nu putem decât să sperăm că românii vă vor (dez)aprecia prin vot şi vă vor scoate din Parlament.
  • Abia azi aflăm. Mai bine mai târziu decât niciodată! S-a întâmplat în Botoşanii lui Eminescu şi e foarte bine să afle şi Ardealul. Citim pe site-ul ziaristionline. ro o replică excepţională, dată de o persoană care s-a lepădat de PDL la timp, probabil când a văzut cu cine are de-a face. Iată: „Nu s-a întâmplat în vreun loc plin de semnificaţii şi nici măcar într-unul public, ci în curtea casei unui sătean. Săteanul nu este însă oricine, ci profesorul doctor în istorie Gică Manole. Cum legea îi interzice să monteze un bust al acestuia (Mareşalul Ion Antonescu - n.n.) în loc public, a făcut-o în propria-i curte. De ce? „Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei şi a arătat lumii că poporul român este un popor mândru şi eroic şi nu laş şi vegetal cum spun atâţia netrebnici. Aşadar, este o chestie de afişare a unei demnităţi fireşti care orice cetăţean român poată să o aibă raportându-se la eroii neamului său şi la jertfele sale infinite. Este un gest de recuperare a demnităţii. Dacă el nu are în ţara lui un monument, ei bine l-am făcut eu în onoarea lui”, a explicat doctorul în istorie Gică Manole”. Sperăm ca şi un ardelean să ia exemplul şi să-l multiplice! Noi i-am fi recunoscători şi l-am ajuta după puterile noastre, „considerându- l un erou pentru că a încercat şi a reuşit pentru o perioadă să recapete teritoriilor româneşti ocupate de ruşi [şi a scăpat evrei de la moarte - vedeţi în acest sens Memoriile lui Raoul Şorban - n.r.]. Cert este că legea română interzice ridicarea în locuri publice a busturilor acestuia, astfel ajungându-se la situaţia amplasării acestuia într-o curte particulară”.

10 septembrie

  • Arpad Andraş Antal (AAA), primar al municipiului Sfântu- Gheorghe, întinde coarda! El propune ca Attila Marko (foto stânga), condamnat, nedefinitiv şi irevocabil, pentru abuz în serviciu contra interesului public, să candideze pentru un post de deputat în Camera Deputaţilor din Colegiul uninominal Sfântu-Gheorghe. Asta e UDMR! Promovează puşcăriabili în Parlament. Vor să-l facă erou pe un condamnat, de justiţia ţării, care a furat pentru biserica reformată ungurească. Astea sunt valorile promovate de udemerişti, furăciunea în folosul lor! Măi tovarăşi, e frumos? E moral? Pedelistul Dan Manolăchescu (Doamne, ce nume predestinat dacă nu ţii cont de cratimă!), Cezar Preda şi alţi pedelişti de vază ar spune că da, Ponta e imoralul. Sictir tovarăşi!
  • Agerpres ne informează despre isprăvile aşa-zisului eficient, ministrul udemerist Vasile Borbeli. Specialistul comunist bejeatemist, economistul Vasile Borbeli, pe când era ministrul Mediului şi al Pădurilor (ce o fi căutând acolo e grija lui Băsescu), a dat Ordinului 904/2010 prin care desfiinţa Ocolului Silvic Reghin. Ce desfiinţează „competentul” Borbeli, iată: pepiniera de la Voivodeni, care asigură puieţii pentru împădurirea anuală a 500 ha de teren, precum şi depozitul de fructe de pădure de la Reghin. Doamna Plumb, poate vă aplecaţi şi asupra acestei moşteniri nefaste şi puneţi plumbul pe această hotărâre ce sabotează economia României, cât a mai rămas a ei, a sabotorului Vasile Borbeli, bejeatemistul comunist. Silvicultorii oneşti afirmă fără dubiu: „Trebuie să se revină asupra Ordinului 904, care contravine Codului Silvic pentru că este contrar unei legi organice”. Asta e competenţa lui Vasile Borbeli, să dea ordine de ministru contrare legilor organice ale statului România. Sictir Vasile!
  • Hunor Chelemen susţine conferinţă de presă în municipiul Sfântu-Gheorghe, afirmând: „Noi vrem să modernizăm statul român. (...) În Constituţie sunt multe, multe probleme, iar prima dată trebuie modificat articolul care interzice să modifici primul articol. (...) Până la urmă Constituţia a fost făcută şi a fost votată de oameni, deci nu e dată de Dumnezeu. (...) Dar să interzici în Constituţie să modifici un anumit articol şi să nu ţii cont de realităţile, de evoluţia societăţii, de evoluţia Uniunii Europene, eu cred că este o gândire cam îngustă şi dintr-un alt secol. În continuare noi suntem interesaţi de modificarea Constituţiei, inclusiv de primul articol. Şi când vorbim de articolul 1 vorbim doar de sintagma stat naţional, nu şi de celelalte sintagme. Această propunere a existat, există şi va fi susţinută în continuare. (...) Deci, eu spun că sunt foarte, foarte multe probleme în Constituţia României care deja au fost depăşite de timp, de situaţie şi de evoluţia societăţii, şi trebuie o amendare foarte serioasă şi profundă”. Stuchite-ar mâţele, Hunorică, pentru bunele intenţii ce le ai pentru România. Te rugăm să spui public care sunt punctele nevralgice ale Constituţiei Ungariei, ca să comparăm şi să ne aliniem, veterinarule! Dragule, mai schimbă-ţi discursul că noi suntem oameni sănătoşi, nu animale bolnave; cum crezi mata şi cum ai învăţat să comunici la facultatea de medicină veterinară.

11 septembrie

  • Când ar trebui să se facă dreptate, Vasile Borbeli afirmă: „Din punctul meu de vedere, după aceste 14 luni de zile este prima zi, probabil, când pot să spun da, am răsuflat uşurat pentru că s-a făcut dreptate. Aici, într-adevăr, s-a făcut dreptate, pentru că la nivelul Parlamentului, conform Constituţiei, legilor în vigoare, are această posibilitate de a decide”. Deci dreptatea este că Parlamentul l-a absolvit de cercetare! Curat dreptate, coane Zgonea şi coane Hrebenciuc! Observaţi, stimaţi cititori, că el n-a răsuflat uşurat că a câştigat procesul, ci că n-a intrat la judecată! Vedeţi de ce sunt supăraţi că Attila Marko a fost judecat şi pedepsit? Deh! Dacă era parlamentar, avea grijă Hrebenciuc să-l scape, spre binele statului România, desigur!
  • Agerpres: „Timpul de intervenţie al poliţiştilor din judeţul Covasna s-a înjumătăţit după reînfiinţarea secţiilor din mediul rural, afirmă conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP)”. Falşii analişti nu vor să vadă succesele rapide ale guvernării Ponta.
  • Agerpres: „„Pentru comunitatea maghiară din judeţul Hunedoara şi, în general, pentru comunităţile szorvany (în care ponderea minorităţii maghiare este mai mică de 10% - n.r.), este deosebit de important faptul că legea electorală a păstrat principiul reprezentării proporţionale. Acest lucru înseamnă o nouă şansă pentru comunitatea noastră din judeţul Hunedoara, de a recupera un loc în Parlamentul României”, a declarat preşedintele UDMR Hunedoara, parlamentarul european Iuliu Winkler”. Români din judeţul Hunedoara, dacă mergeţi la vot, UDMR nu mai recuperează nimic şi Vinkler va raporta alor săi un eşec. Mergeţi la vot! Simplu!
  • Vlad Filat, premierul României de Est, se află în vizită la Medvedev, premierul Federaţiei Ruse. Medvedev ofertează, conform cotidianul.ro: „Există şi un panaceu pentru toate problemele comerciale actuale, a sugerat Medvedev. Este vorba despre Uniunea Euro-Asiatică, în privinţa căreia Moscova se jură că nu face presiuni asupra fostelor republici sovietice. „Participarea la orice proiect de integrare trebuie să fie conştient, fără presiuni şi acceptat în baza unor interese naţionale””. Cu interpretarea adevărată se vrea renaşterea URSS. România de Est e invitată să fie parte. Dacă acceptă, adio reunirea la România, patria mamă.
  • De ştiut şi de învăţat: „Preşedintele rus Vladimir Putin (foto centru) a pus marţi sub controlul şi protecţia statului companiile ruseşti „strategice” care operează în străinătate, conform unui decret publicat de Kremlin în contextul în care gigantul Gazprom este vizat de o anchetă a Comisiei Europene, relatează AFP. Sub incidenţa deciziei lui Putin poate intra şi Lukoil, cea mai mare companie petrolieră privată din Federaţia Rusă. Conform decretului, comunicarea de informaţii privind activităţile acestor companii este supusă acordului puterii executive, dacă datele sunt „cerute de servicii din ţări străine, organizaţii internaţionale, uniuni de ţări străine”. Decretul supune, de asemenea, autorizării puterii modificarea acordurilor încheiate cu parteneri din străinătate şi „a oricăror documente privind politica lor comercială (de preţuri) în ţări străine”. De asemenea, documentul supune autorizării statului rus orice cesiune de active deţinute de aceste companii la societăţi străine, de drepturi în activităţi comerciale în străinătate sau de bunuri imobiliare în străinătate. Puterea executivă a ţării va refuza să-şi dea acordul pentru aceste măsuri dacă ele sunt de natură să aducă prejudicii intereselor economice ale Federaţiei Ruse” (cotidianul. ro). Asta înseamnă să fii stăpân pe resursele tale. Pe ale noastre ni le-au luat ruşii odată cu cucerirea României, în 1989. Rămâne la inteligenţa noastră cum ne vom dezrobi!

12 septembrie

  • Aflăm de la Szekely Emoke că stimabilii sportivi ciclişti Orban- Barra Gabor şi Pasztor Csaba Attila nu au fost primiţi să participe la Campionatul Mondial de Trial din Austria în lipsa unui tricou oficial. Probabil stimabilii s-au dus cu tricouri ce reprezintă imaginarul ţinut al tovarăşilor Alexandru Tamaş şi AAA primarul. Pentru a putea participa, au fost nevoiţi să suporte un tricou roşu-galben-albastru. Dacă România nu e respectată de persoanele aflate în funcţiile de stat, ea e respectată de străini. Un mare semn de întrebare pentru udemerişti: de ce oare? Simplu, pentru că acţiunile voastre, ca minoritate, nu au suport în realitate. Sunteţi ca Băsescu, acela care cu 7,4 milioane de voturi împotrivă se vrea legitim. Voi, cicliştii Gabor Orban-Barra şi Csaba Attila Pasztor, sunteţi o „minoritate mai problematică” după Attila Chelemen. Deşi trăiţi în România, voi credeţi că trăiţi într-un ţinut. Măi bezmeticilor, nu vă daţi seama că românii vă ţin. Ăsta e ţinutul! Vă ţinem din banii noştri!

13 septembrie

  • Ziua în care sărbătorim lupta din Dealul Spirii dintre pompierii conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu şi trupele otomane comandate de Fuad-efendi. La 13 septembrie 1848, pe atunci lângă Bucureşti, a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc între structuri militare ale Ţării Româneşti; Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie şi Compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată otoman. Deşi Bătălia din Dealul Spirii s-a încheiat cu înfrângerea trupelor române, totuşi, din punct de vedere istoric, această luptă consfinţeşte dorinţa naţională de autodeterminare, chiar dacă acest lucru presupune însăşi jertfa supremă. (Wikipedia) Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuţi în luptă, pe Dealul Spirii a fost ridicat, în anul 1901, Monumentul Eroilor Pompieri din Bucureşti. Noi, ardelenii, ne închinăm acestei jertfe pentru România! Recunoaştem solidaritatea românească şi suntem recunoscători. Fără ea nu putea să se înfăptuiască România Mare, România noastră.

14 septembrie

  • Înălţarea Sfintei Cruci. Creştinii ortodocşi ţin post negru.
  • Dcnews.ro: „Andrei Marga, aflat în Germania pentru tipărirea unui volum personal, a prezentat, într-o scrisoare deschisă, strategia pe care o propune Institutului Cultural Român, în mandatul său. Noul director al ICR anunţă schimbări de structură şi de personal, renunţarea la experimente, şi vrea să susţină doar personalităţi culturale consacrate”. E mult mai bine decât cu neocominternistul Patapievici, susţinut de Traian Băsescu, ilegitimul actual preşedinte al României.
  • Locuitori ai comunei Ip, alături de oficialităţi locale şi judeţene, veterani de război şi reprezentanţi ai partidelor politice, au participat azi la comemorarea victimelor tragicei nopţii de 13 spre 14 septembrie 1940, când 157 de localnici au fost ucişi de trupele horthyste..

15 septembrie

  • „Ardeiul umplut”, acum scăzut, Ion Cristoiu (foto dreapta) a devenit un detractor al României în ansamblu! Plătit bine, desigur! Cu Historia lui ne falsifică Istoria. Cu apariţiile la B1 TV, aşişderea.

16 septembrie

  • Sfânta Liturghie! Românii sunt prezenţi.
  • Cotidianul.ro ne spune: „Ştefan Marincea, fost director al Institutului Geologic al României: „Proiectul de la Roşia Montană este de un primitivism înfiorător, lacunar şi nemaiîntâlnit nicăieri în lume””. Ce motive ar fi să nu-l credem? Interviul îl puteţi citi pe site-ul ziarului.

17 septembrie

  • Se informează public că Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie, Cultură şi Civilizaţie” - ediţia a XVIII-a, se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna şi al Consiliului Local Sfântu-Gheorghe. Pentru 2.000 de lei de fiecare instituţie condusă de udemerişti, organizatorii credibilizează, că vor ei sau nu, în faţa ţării adversarii românismului. Ceea ce, Biroule de presă, nu este în regulă. În altă ordine de idei, îi dorim succes Sesiunii şi „La Mulţi Ani!” doctorului Ioan Lăcătuşu, un neobosit luptător român, la împlinirea a şase decenii şi jumătate de viaţă!

P.S. Nu mai am spaţiu tipografic să vă mai scriu evenimentele petrecute. Voi continua în ediţia viitoare.

Categorie: