IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în vizită pastorală în Episcopia Covasnei şi Harghitei

La Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Sita-Buzăului, în 2 februarie 2015, de Întâmpinarea Domnului: „Aici, în aceste două judeţe din inima României, voi, românii, nu sunteţi în străinătate, ci acasă la noi, unde ne-am născut şi unde ne va rândui Dumnezeu să ne ispăşim şi ultima clipă a vieţii noastre, pentru a trece spre viaţa veşnică”

În perioada 31 ianuarie - 2 februarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitorul de Episcop al Covasnei şi Harghitei, a efectuat o vizită canonică în Eparhia Munţilor, al cărei scaun a rămas vacant după alegerea şi întronizarea ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Selejan.
IPS Laurenţiu a sosit la Reşedinţa Episcopală din municipiul Miercurea-Ciuc în data de 31 ianuarie, iar duminică, 1 februarie, a ţinut, în Catedrala Episcopală situată la doi paşi, Sfânta Liturghie Arhierească, înconjurat fiind de un sobor de preoţi din care au făcut parte, între alţii, cei patru protopopi: părintele Florin Tohănean (Întorsura-Buzăului), părintele Dumitru Apostol (Topliţa), părintele Ioan Bercu (Sfântu-Gheorghe) şi părintele Gheorghe Păncescu (Miercurea-Ciuc), arhimandritul Emilian Telcean - stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Topliţa, protosinghelul Ghelasie Mureşan - stareţul Mănăstirii Făgeţel, consilierul administrativ al Episcopiei - părintele Teodor Bijec, şi inspectorul eparhial părintele Ciprian Bugnar. De asemenea, printre cei prezenţi la Sfânta Biserică s-au numărat reprezentanţii mai multor instituţii militarizate şi publice, în frunte cu prefectul judeţului Harghita, Jean Adrian Andrei. Pata de culoare a constituit-o cvintetul vocal „Anatoly” din municipiul Braşov, finalist la concursul naţional televizat „Romanii au talent” şi premiat la numeroase festivaluri de muzică naţionale şi internaţionale, care a dat răspunsurile de la strană.
În cea de-a treia zi a vizitei sale pastorale, IPS Laurenţiu a fost prezent la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din comuna Sita-Buzăului, judeţul Covasna, unde a sfinţit paraclisul lăcaşului de cult, închinat Bunei Vestiri, şi a slujit, din nou, Sfânta Liturghie Arhierească. Şi aici, un sobor de preoţi l-a înconjurat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, locţiitorul de Episcop al Covasnei şi Harghitei, în fruntea lor aflându-se părintele Florin Tohănean, protopopul de Întorsura-Buzăului, consilierul eparhial părintele Teodor Bijec, parohul din comuna Valea-Mare, părintele Nicolae Floroiu, şi arhimandritul Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Topliţa, ctitorie a lui Elie Miron Cristea, fiul plaiurilor harghitene plecat dintre noi să slujească întâia oară în demnitatea de Patriarh al României. Dintre oficialităţi, am remarcat prezenţa prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a primarului şi viceprimarului oraşului Întorsura-Buzăului, Leca Băncilă şi respectiv, Ştefan Platon, şi a primarului comunei gazdă, Sita-Buzăului, Nicolae Stoica.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a făcut referire, printre altele, la motivele şi argumentele pentru care trebuie să ne apropiem sufletele de Hristos şi de Maica Preacurată, la perioada bisericească în care tocmai am păşit, Triodul, la iminenta sosire a Învierii Domnului şi Mântuitorului Iisus, bucurie ce va veni la finalul acestei perioade a Postului Paştelui în care trebuie să ne smerim şi să ne curăţim păcatele vieţii noastre. La final, după ce a amintit că a adus pentru noi, cei prezenţi la Sfânta Mănăstire în această zi de sărbătoare a Întâmpinării Domnului, o bucăţică din moaştele Sfântului Andrei Şaguna, pentru a ne închina şi a ne ruga cu pioşenie după slujba Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a spus: „Să vă ajute Dumnezeu pe toţi cei care aţi venit aici să vă închinaţi, să vă rugaţi şi să primiţi darul ceresc; duceţi-l acasă şi înmulţiţi-l, şi daţi şi altora”, apoi mulţumind credincioşilor şi prefectului, şi concluzionând: „Mulţumim tuturor celor care aţi venit aici. Sunteţi prezent alături de noi, domnului prefect. Ne bucurăm că ne-am întâlnit aici şi vă mulţumim în faţa credincioşilor pentru faptul că staţi alături de celălalt prefect şi alături de toţi cei care sunteţi rânduiţi de Dumnezeu să apăraţi, în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, pe cei care sunt minoritari în ţara lor. Noi avem toată dragostea şi toată afecţiunea faţă de dumneavoastră, cei care aţi rămas aici. Îi cinstim şi îi preţuim pe cei de altă etnie cu care dumneavoastră convieţuiţi, dar vă promitem că nu o să vă lăsăm singuri niciodată. O să venim aici de fiecare dată cu plăcere, să slujim împreună ca să ne putem bucura şi să vă arătăm că nu sunteţi în străinătate şi nu sunteţi străini în cele două judeţe din inima României. Sunteţi aici, acasă la noi, unde ne-am născut şi unde ne va rândui Dumnezeu să ne ispăşim şi ultima clipă a vieţii noastre, pentru a trece spre viaţa veşnică. Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvânteze. Amin”.

Categorie: