În loc de compromisuri

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.043, 12.11.2013
Este absolut indiferent dacă pe prefect, paznicul legalităţii la nivelul autoguvernărilor - conform explicaţiei oficiale, însă în realitate întruchiparea puterii de la Bucureşti - îl cheamă Dumitru Marinescu sau Codrin Munteanu. Procesele intentate împotriva primăriilor din Trei Scaune, sub cele mai absurde pretexte, demonstrează în unanimitate că persecutarea din partea autorităţilor nu depinde de persoana care ocupă funcţia de prefect, aceasta fiind doar executantul seriei de atacuri armonizate şi dirijate din capitală. Nu ei sunt iniţiatorii acestora.
Acest lucru nu este, bineînţeles, o scuză, la fel cum nu este o scuză nici faptul că actualul prefect al judeţului Covasna nu se opune - după cum a declarat într-un interviu -, în calitate de persoană particulară, utilizării simbolurilor comunităţii secuio-maghiare. Ar trebui totuşi să fie atât de consecvent - chiar dacă este politician din România - încât să nu pună în aplicare dispoziţii contrare principiilor sale, iar în calitate de funcţionar public să nu mintă ca în cazul estimării numărului participanţilor la marele marş al secuilor. Nu este sigur faptul că prefectul din Trei Scaune îşi bate capul cu formularea scrisorii sale de adio pentru că a dezinformat practic o parte a opiniei publice din ţară şi din străinătate. Mult mai plauzibilă este varianta că se pregăteşte să atace hotărârea consiliului judeţean - aşa cum a presupus preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în declaraţia sa făcută la sfârşitul săptămânii trecute - care va fi probabil adoptată în cursul acestei săptămâni şi care se referă la organizarea referendumului privind regionalizarea.
Dacă aşa se va întâmpla, prefectura va obstrucţiona de fapt organizarea referendumului - considerată una din cele mai importante instrumente ale exprimării voinţei poporului. Poate că şi conducătorii noştri ar trebui să mediteze asupra unor aspecte. Dacă merită să facă cu ochiul Bucureştilor în speranţa obţinerii unor soluţii-simulacru sau dacă vom fi fermi pe poziţii şi nu ne vom teme să ne formulăm limpede revendicările, iar prin intermediul unui dialog sincer să căutăm parteneri printre români şi aliaţi în întreaga lume. Nu vor putea spune că nu s-au aşteptat la reacţia prefectului teleghidat de la Bucureşti.