Mitropolit în pridvorul Raiului

Duminică, 28 decembrie 2014, într-o splendidă zi de sfârşit de an şi de mijloc de iarnă, Banatul s-a aflat în sărbătoare. Trebuia să vină şi acest moment deosebit, istoric, după delicata încercare prin care au trecut bănăţenii în toamna anului trecut, atunci când şi-au pierdut pe bunul Mitropolit Nicolae Corneanu, cel care le-a fost ierarh, întâistătător al Bisericii Ortodoxe din această parte de Ţară, vreme de mai bine de o jumătate de veac. Aşa încât a sosit clipa întronizării noul chiriarh al locului - Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, fostul vrednic întâi ierarh al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, un simbol al Munţilor, un simbol al Neamului Românesc din inima greu încercată a Ţării noastre, România. Agitaţia a început la Timişoara încă dinainte cu câteva zile de momentul propriu-zis al întronizării. După ce sâmbătă, pe 27 decembrie, înaltul ierarh a fost primit de timişoreni la marginea judeţului Timiş, tocmai din mâinile preoţilor şi a credincioşilor covăsneni şi harghiteni, în aceeaşi zi, dar mai pe înserat, pe măsură ce oaspeţii continuau să vină din inima Ţării, dar şi din alte zări, programul a continuat cu vizitarea Catedralei Mitropolitane cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”.

Catedrala Mitropolitană, un simbol al Timişoarei

Simbol al Timişoarei şi al întregului Banat, Catedrala Mitropolitană a fost ridicată în perioada 1936-1940 şi inaugurată în anul 1946 în prezenţa Regelui Mihai I şi a primului ministru dr. Petru Groza.
„Stilul arhitectural al Catedralei este atât unic, cât şi neobişnuit pentru un lăcaş de cult ortodox de asemenea dimensiuni. Acesta îmbină tradiţia religioasă română cu cea bizantină-moldovenească. Stilul, cu firide sub streşini, cu bolte înstelate în interior, cu discuri lăcuite într-o multitudine de culori, poate fi găsit în mănăstiri precum Cozia sau Prislop, tipice secolului al XIV-lea.
Catedrala are nu mai puţin de 11 turle, din care turnul principal are 83,7 metri. Temelia este construită pe o placă imensă de beton armat, care este susţinută de peste 1.000 de piloni de beton armat, înfipţi până la 20 m adâncime sub placa de beton. Construcţia are o lungime de 63 m şi o lăţime de 32 m. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8.000 kg şi au fost confecţionate dintr-un material adus din insulele Sumatra şi Borneo. Armonizarea lor a fost făcută de compozitorul Sabin Drăgoi. Picturile interioare şi exterioare au fost executate de pictorul Atanasie Demian.
Catedrala Mitropolitană adăposteşte la subsol o bogată colecţie de artă bisericească bănăţeană veche şi o valoroasă colecţie de icoane. De asemenea, aici se află şi moaştele Sfântului Iosif de la Partoş, protectorul ortodocşilor români din Banat, fost Episcop ortodox de Timişoara (1651-1655), venit de la Muntele Athos şi retras, apoi, la Mănăstirea de la Partoş. Muzeul deţine 3.000 de cărţi bisericeşti rare, peste 800 de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti, 10 artefacte de metal preţios, 10 veşminte, un templu etc.. Aici se găsesc manuscripte româneşti timpurii precum „Noul Testament de la Bălgrad” din 1648 sau „Cazania lui Varlaam” din 1643. Latura subsolului dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului” (Enciclopedia României).

Mii de credincioşi, prezenţi la întronizarea Mitropolitului Ioan al Banatului

Revenind la evenimentul întronizării Vlădicului Ioan al Munţilor ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, trebuie spus că momentul a fost atât de mult aşteptat încât, în zorii zilei, Sfânta Catedrală Ortodoxă a început a se umple încă de la primele ore, când soarelui încă nici prin gând nu-i dădea să răsară. Când am ajuns acolo ceasul indica ora 8 fix. Nu mică mi-a fost surprinderea să văd că în sfântul lăcaş era deja mulţime mare de oameni, printre care, sus în balcoane şi în primele rânduri, numeroşi covăsneni şi harghiteni, veniţi să-l vadă pe ierarhul lor ridicat în rang şi înscăunat Mitropolit al Banatului. Avansare pe care Înaltpreasfinţitul Ioan o merită din plin, după două decenii de trudă pe ogorul Domnului şi al Patriei în Covasna şi Harghita, dar o avansare pe care noi, românii din inima Ţării, o resimţim din plin. Ne bucurăm pentru Vlădicul nostru, pe care nu îl vom uita niciodată, aşa cum şi el a promis că ne va purta în rugăciunile sale, dar ne pare rău pentru noi, pentru Covasna şi Harghita, pentru România. De altfel, dacă stăm să ne gândim, nici nu avea cum să ne încerce un alt sentiment, decât cel al iubirii, faţă de Vlădicul nostru drag, devreme ce am fost poate singurii credincioşi din Ţara aceasta care s-au întâlnit când au dorit cu ierarhul lor, care n-au ştiut 20 de ani ce este audienţa, care au văzut şi au simţit alături de ei pe urmaşul Apostolilor care umbla sfânta brazdă românească în papuci de pânză, în straie simple şi, chiar dacă trăim vremuri moderne, cu autoturisme simple, ultimul dintre ele, celebra broscuţă, fiind deja legendară în susul şi-n josul Drumului Crucii: Sfântu-Gheorghe - Miercurea-Ciuc - Topliţa.
Cum spuneam, preoţi, stareţi şi stareţe, maici şi călugări, mireni, oameni de rând şi oficiali, covăsneni şi harghiteni, erau prezenţi cu toţii, în număr mare, încă de la prima oră, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara. De aceea nici nu le-a trebuie o rezervare specială de locuri, pentru că au fost devreme acolo, să-i fie alături mult iubitului lor ierarh la întronizarea ca Mitropolit al Banatului, căci „Rămas bun” de la Arhiepiscopul Munţilor îşi luaseră deja înainte cu o săptămână, în bisericile din cele patru protopopiate ale Eparhiei noastre - Sfântu-Gheorghe, Întorsura-Buzăului, Miercurea-Ciuc şi Topliţa Română. La ora 9.30, în Catedrala din Timişoara, primul oraş martir al Ţării, în care mult sânge a curs exact în urmă cu 25 de ani, a pătruns o treime din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel. Aşadar, au slujit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu Patriarhul României numeroşi întâistătători ai Bisericii noastre strămoşeşti, veniţi la Timişoara cu acest prilej istoric, al întronizării IPS Ioan al Banatului: IPS Teofan - Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Laurenţiu - Mitropolitul Ardealului, IPS Andrei - Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Irineu - Mitropolitul Olteniei, IPS Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului, IPS Timotei - Arhiepiscopul Aradului, PS Lukian - Episcopul Ortodox Sârb al Ungariei şi administrator al Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, PS Sofronie - Episcopul Oradiei, PS Nicodim - Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Ambrozie - Episcopul Giurgiului, PS Petroniu - Episcopul Sălajului, PS Gurie - Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Daniel - Episcopul Daciei Felix, PS Siluan - Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, PS Paisie Lugojanul - Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi PS Emilian, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. N-am putut, totuşi, să nu observăm lipsa de la eveniment a Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, Eparhie sufragană a Mitropoliei Banatului, dar, probabil, cum a zis şi IPS Ioan, „unii ierarhi n-or fi putut ajunge din cauza vremii”.
După sfânta slujbă, a urmat momentul oficial al întronizării. Textul Gramatei Patriarhale, semnat de preşedintele Sinodului BOR, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a fost citit în faţa credincioşilor şi a oficialităţilor centrale şi locale, printre care trei miniştri (Mircea Duşa - ministrul Apărării Naţionale, Ioan Vulpescu - ministrul Culturii şi Sorin Grindeanu - ministrul Comunicaţiilor) de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În continuare, Patriarhul Daniel i-a înmânat noului Mitropolit al Banatului însemnele Mitropolitane: mantia, crucea şi engolpionul, camilafca cu cruce şi cârja arhierească, şi l-a înscăunat apoi pe Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.
A urmat cuvântul de învăţătură al PF Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul BOR. Apoi, cuvântul lui Victor Opaschi, care în faţa miilor de ortodocşi a ţinut un discurs în care mai mult a fost vorba despre relaţionarea inter şi multiculturală decât despre întronizarea noului ierarh şi viaţa dusă în spirit creştin-ortodox, prelegerea fiind parcă o sumă de sarcini şi directive trasate de la Bucureşti de veşnicul secretar de stat pentru Culte.
Îndelung aşteptat, a sosit şi vremea primului cuvânt de învăţătură rostit de Mitropolitul Banatului, IPS Ioan. Care, fără alte comentarii, s-a ridicat, cum noi, cei din Covasna şi Harghita suntem obişnuiţi, mult peste aşteptări, şi a primit îndelungi aplauze. De aceea, „Condeiul ardelean”, prezent printr-o delegaţie la faţa locului, îl redă integral în rândurile de mai jos:

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Onoraţi reprezentanţi ai cultelor religioase, Stimate oficialităţi centrale şi locale, Preacuvioși şi preacucernici părinţi, Preacuvioase maici,
Iubiţi fii ai Banatului,
În textul Evangheliei citit astăzi găsim cuvintele proorocului care zice: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1).
Cel căruia i s-a încredinţat ocrotirea Pruncului Dumnezeiesc a fost Dreptul Iosif, a cărui pomenire o face azi Sfânta Biserică.
Dreptul Iosif primeşte poruncă în vis, de la înger, care îi zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13).
Doamne, Tu, Care ai mulţimi nenumărate de îngeri, îi dai poruncă unui om să-L ocrotească pe Fiul Tău?!
Ce har a primit acest pământean - Dreptul Iosif - ca el să ia chip de înger păzitor al Fiului lui Dumnezeu?!

Iubiţi credincioşi,

Irod a fost primul om care, pus în faţa Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine şi apoi a căzut în sine şi din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaţilor prunci pe care i-a ucis.
Irod, prin uciderea pruncilor, deschide poarta unei noi galaxii în univers, galaxia martirilor.
Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii. Pendula timpului pentru ei se opreşte deasupra mormântului.
Azi, Irod nu mai taie capul pruncilor, însă, din nefericire, se încearcă tot mai mult să li se taie mintea.
Iubite mame, ce vom răspunde lui Dumnezeu şi sociologilor la întrebarea: de ce, în şcolile noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii decât azi?!
Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc?
A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam.
În decursul frământatei istorii a neamului românesc, unii au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri.

Iubiţi credincioşi,

Dreptul Iosif a luat pe Pruncul Iisus - Fiul lui Dumnezeu - şi pe maica Sa şi au fugit într-o ţară străină.
Iată ce conlucrare tainică între Dumnezeu şi om, omul fiind chemat să fie împreună lucrător cu Dumnezeu.
Doamne, azi mă chemi să fiu împreună lucrător cu Tine aici, la brazda de vest a României, în străvechiul pământ al Daciei, în vatra Banatului.
Ţinând cont de faptul istoric că legiunile romane se mişcau dintr-o parte în alta a Imperiului Roman, prin analogie, putem să spunem că, încă din perioada ocupaţiei romane, printre ostaşii romani se aflau şi creştini.
Mărturiile arheologice din secolele al III-lea şi al IV-lea ne pun în faţă urme materiale ale culturii şi credinţei creştine din părţile Banatului.
Poziţia geografică a Banatului - în vecinătate cu Imperiul Bizantin şi cu Muntele Athos - fac din această zonă un centru creştin puternic, încă din mileniul întâi, încununat de întemeierea unor mănăstiri precum Sfântul Ioan Botezătorul de la Morisena sau Sfântul Gheorghe de la Maidan (Oraviţa), mănăstiri ctitorite la începutul secolului al XI-lea.
Aceste mănăstiri au fost vetre de cultură şi credinţă creştină în jurul cărora s-a dezvoltat o viaţă bisericească intensă.
Spre aceste vetre de sihăstrie se va îndrepta în anul 1650 un sihastru din Muntele Athos - pe nume de călugărie Iosif - care va conduce Biserica din Banat în calitate de mitropolit între anii 1650-1653.
Pentru viaţa lui aleasă a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1956 (7 octombrie).
Câte mame sfinte, câţi părinţi sfinţi n-a dat Banatul!
Banatul este şi el un antimis cu sfinte moaşte.
Reaşezarea din punct de vedere canonic şi administrativ a Timişoarei la loc de cinste în Biserica Ortodoxă Română, s-a făcut cu mari greutăţi, având în vedere contextul istoric al stăpânirilor străine (otomane şi habsburgice).
Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna a fost unul din ierarhii care a promovat Biserica din Banat, dându-şi seama de importanţa unui scaun vlădicesc la Timișoara.
Ca o încununare a strădaniilor bunilor credincioşi din Banat, după terminarea lucrărilor la această catedrală (63/32 - 82 ha - 1500mp), scaunul vlădicesc de la Timişoara, în anul 1947, revine la tradiţia istorică bisericească, la rang de mitropolie.
Pe acest scaun vlădicesc a urcat Mitropolitul Vasile Lăzărescu şi apoi, timp de o jumătate de veac, vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Corneanu.
Doamne, ia-mă Tu de mână şi învaţă-mă să fac primii paşi în aceste locuri binecuvântate de Tine, în care au trăit şi ţi-au slujit ţie şi neamului nostru strămoşii sfinţi din Banat, aşa cum m-a învăţat maica mea să fac primii paşii în vatra casei părinteşti.
De azi, Banatul va fi pentru mine pridvorul Raiului, de unde, Doamne, să ne primeşti la Tine pe toţi cei ce vom mărturisi credinţa în Preasfânta Treime Dumnezeu şi „ne vom face tuturor toate” (cf. 1 Corinteni 9, 22).
Doamne, dă-mi cheile acestui sfânt tezaur al Bisericii şi al neamului nostru din Banat şi ajută-mă ca, împreună cu cinstitul cler şi cu bunii credincioşi, să-l păstrăm în sfinţenie şi să mai adăugăm la el lacrimile credinţei şi ale pocăinţei noastre!
În Sfânta Biserică Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu Tatăl, vom trăi viaţa în Hristos şi vom dobândi pe Duhul Sfânt.
„Biserica, care era duhovnicească, s-a arătat în Trupul lui Hristos, arătându-ne că, dacă cineva din noi va păstra Biserica în trupul său şi nu o va strica, va primi pe Duhul cel Sfânt”, ne spune Sfântul Clement Romanul (PSB vol. I , pag. 119).
Sfântul Ignatie Teoforul zice: „Unde este Hristos, acolo este şi Biserica Universală” (Epistola către Smirneni, cap. VIII, 2 în PSB vol. 1, pag. 222).
„Biserica este casa binecuvântată şi locul de primire al harului dumnezeiesc”, spune Sfântul Ambrozie al Milanului (PSB vol. 53, pag. 284).
Întemeierea Bisericii este creaţia lumii din nou: în ea se creează cer nou (cf. Isaia 65, 17), (Sfântul Grigorie de Nyssa, PSB vol. 29, pag. 292).
Astăzi, când trăim într-o lume din care se doreşte a fi izgonit Hristos, ierarhii, preoţii şi credincioşii sunt chemaţi mai mult ca oricând să rămână neclintiţi în Trupul viu al Bisericii.
România este o Ţară creştină, România este Ţara lui Hristos.
Biserica este maica mângâierii celor în suferinţă.
Biserica dă sfinţi Raiului şi neamului fii binecuvântaţi.
În Biserică ne regăsim pe noi, dar şi lumea creată de Dumnezeu.
Biserica este spaţiul de nădejde şi de comuniune al tuturor fiilor ei, indiferent de starea socială.
Rolul slujitorilor Sfintelor Altare este să pregătească poporul lui Dumnezeu pentru Împărăţia Sa.
Arhiereul poartă o mare responsabilitate în viaţa Bisericii.
El „este luat dintre oameni, pentru oameni, spre cele ale lui Dumnezeu” (Evrei 5, 1).
El este chemat „să se facă tuturor toate” şi „în orice chip să-i mântuiască pe unii”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. 1 Corinteni 9, 22)
Arhiereul, prin slujitorii Sfintelor Altare, adună poporul drept-credincios în jurul Sfântului Potir, unde Se află Hristos Domnul.
Aici mărturisim aceeaşi credinţă izvorâtă din Evanghelia lui Hristos şi din cuvintele şi trăirile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.
Arhiereul este garantul păstrării şi mărturisirii de credinţă a Bisericii, al păstrării Tradiţiei Sfinte şi a rânduielilor liturgice din Biserică.
El integrează credincioşii din eparhia sa în sânul Bisericii neamului său şi prin aceasta în sânul Bisericii Universale a lui Hristos.
El este chemat să devină glasul lui Dumnezeu pe pământ, să ia Crucea lui Hristos şi s-o ducă pe Golgota neamului său.
Arhiereul este împreună lucrător cu preoţii din eparhia sa; cu ei şi prin ei cheamă şi îndrumă poporul lui Dumnezeu pe cărarea Raiului.

Cinstiţi părinţi,

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca, împreună lucrând, să primim răsplata celui care a ştiut să-şi înmulţească talanţii.
Parohia pe care o păstoriţi este locul unde împărtăşiţi credincioşilor Cuvântul, Trupul şi Sângele lui Hristos.
Azi se produc mutaţii demografice în parohii, iar cele de la sate au o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită.
Suntem provocaţi azi să răspundem problemelor noi care apar într-o societate tot mai secularizată.
Azi, preotul nu poate sluji doar la un sigur altar, ci el trebuie să slujească şi la altarul milei, al întrajutorării celor în nevoi şi în necazuri.
Bătrânii nu sunt la marginea lumii, ci ei trăiesc în pridvorul Împărăţiei lui Dumnezeu.
Tinerele vlăstare ale Banatului trebuie să fie o prioritate a misiunii noastre pastorale. Ei sunt viitorul Bisericii din Banat şi al neamului nostru.
Educaţia copilului începe chiar din pântecele maicii sale; el trebuie păzit de atâtea ispite care sunt azi în societatea noastră.
Biserica şi şcoala trebuie să conlucreze cât mai strâns pentru a lăsa Bisericii şi neamului fii de nădejde, buni creştini şi buni români, iubitori de Dumnezeu, de Neam şi de Ţară.
De asemenea, şcoala teologică are menirea să formeze tineri bine pregătiţi şi cu o trăire aleasă pentru sfintele altare.

Vieţuitorilor din mănăstiri,

Vă îndemn să trăiţi după rânduielile Sfinţilor Părinţi şi ale marilor duhovnici, făcând din mănăstire o oază duhovnicească spre mângâierea celor ce vin cu evlavie spre aceste vetre vechi de spiritualitate românească.

Iubiţi fii duhovniceşti ai Banatului,

Am răspuns azi chemării frăţiilor voastre şi a Sfântului Sinod de a veni aici, pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, în care au slujit atâţia ierarhi sfinţi, printre care şi Sfântul Iosif de la Partoş.
Vin cu dorinţa sinceră şi sfântă de a fi slujitorul lui Dumnezeu şi al frăţiilor voastre.
Aveţi aici un distins corp universitar care a pregătit atâţia fii ai neamului nostru românesc. Iată una din bogăţiile Banatului.
Împreună cu cei care slujesc la altarul şcolii, cu preoţii din eparhie şi cu autorităţile locale, aş dori să-mi unesc truda mea spre binele Bisericii şi al neamului.
Fiii Banatului s-au adus jertfe vii aici, în Timişoara, în Decembrie 1989, aprinzând din inima lor candela unui veac nou - cel al credinţei în Dumnezeu.
Celor care s-au jertfit le port respect şi recunoştinţă, iar celor care au rămas cu lacrimi pe obraz, aş dori să le fiu o sinceră mângâiere.

Iubiţi fii ai Banatului,

De azi veţi fi în rugăciunile mele pe care le voi înălţa către Bunul Dumnezeu.
Cu ziua de azi trec din Mitropolia Ardealului în cea a Banatului, dar rămân statornic în credinţa mea şi în dorinţa sinceră de a sluji lui Dumnezeu şi Bisericii neamului nostru românesc.
Îi asigur de tot respectul meu pe toţi cei ce locuiesc în Banat, chiar dacă sunt de un alt neam şi de o altă credinţă.
Nădăjduiesc într-o bună colaborare spre binele tuturor celor ce locuiesc aici, în acest binecuvântat pământ al Banatului.
Întind o mână caldă şi prietenoasă fraţilor noştri aflaţi dincolo de frontiera de sud-vest a Ţării şi-i asigur de dragostea şi preţuirea mea.

Preafericirea Voastră,

Aţi întronizat şi aţi hirotonit mai mulţi ierarhi din Biserica Ortodoxă Română, iar azi aţi întronizat pe Mitropolitul Banatului.
V-aţi născut pe aceste meleaguri care au un loc aparte în inima Preafericirii Voastre.
De aceste meleaguri Vă leagă binecuvântaţii ani ai copilăriei şi ai primului abecedar.
De aici V-a chemat Dumnezeu la cea mai înaltă şi grea slujire din Biserica Ortodoxă Română, aceea de Patriarh.
Preafericirea Voastră, purtaţi crucea unei întregi biserici, iar mie mi-aţi încredinţat de azi să port Crucea Banatului.
Mulţumesc Preafericirii Voastre şi Sfântului Sinod pentru încredere şi Vă rog să mă pomeniţi în rugăciunile Preafericirii Voastre.
Mă îndrept acum, în cuvântul meu, către venerabilul Vlădică Timotei al Aradului, către Preasfinţitul Lucian al Caransebeşului, către Preasfinţitul Paisie, rugându-i ca împreună să slujim lui Dumnezeu şi credincioşilor din Banat.
Las cuvânt de mângâiere preoţilor, cinului monahal şi credincioşilor din Eparhia Munţilor, pe care nu-i voi uita în rugăciunile mele.
Dumnezeu să fie cu mine şi cu toţi cei ce azi îmi sunt încredinţaţi spre păstorire!
†Ioan al Banatului

Imediat după cuvântul de învăţătură, Vlădicul Ioan i-a înmânat Patriarhului Daniel ofranda sa, „o ramură de brad din Carpaţi”, adusă tocmai din Episcopia Munţilor, şi anume o icoană, lucrată în frescă, cu cel căruia Preafericitul Părinte îi poartă numele, Sfântul Prooroc Daniel, un dar de preţ „pe care vi-l dau din adâncul unei inimi care a bătut în Carpaţi şi care va bate în continuare pentru această Ţară”. Nu a uitat apoi, cu lacrimi în ochi, nici de noi, de românii din Covasna şi Harghita, de care „nu ne despărţim, ci împreună cu care vom fi în comuniune şi vom face un arc peste munţi, aşa încât în 2018 această Ţară să semene cât mai mult cu Ţara pe care ne-au lăsat-o strămoşii în anul 1918”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
La finalul istoricului eveniment, Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezentat mulţimii de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pe treptele monumentalei Catedrale Mitropolitane ce tronează în centrul municipiului de pe Bega. Şi nu oricum, ci în toată puterea unei ninsori a bucuriei. Iată, în urmă cu o săptămână, la Sfântu-Gheorghe, la plecarea Înaltpreasfinţitului ploua a tristeţe, iar acum, la Timişoara, ninsoarea simboliza, evident, bucuria primirii noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Banat.

Categorie: