Noţiuni despre post. Postul Sfintelor Paşti

Postul este o abţinere totală sau parţială, liber acceptată, de la mâncare şi băutură, sau o abţinere de la alimente de ori¬gine animală (carne, lapte, ouă) şi înlocuirea lor cu produse vege¬tale pentru o anumită perioadă. Hrana vegetală din timpul postului are un înţeles adânc şi un folos bogat, deoarece alimentele vegetale pun organismul într-o anumită predispoziţie pentru rugăciune şi pentru priveghere, în timp ce produsele animale moleşesc organismul sau suscită în el patimi egoiste. Produsele pro¬ve¬nind din plante au adunat prin fotosinteză mai multă lumină. În acest sens, când consumăm vegetale, ne hrănim cu lumină solară asimilată în plante. Iar lu¬mina aceasta din plante dev¬i¬ne simbol al luminii harice din Scripturi şi din rugăciuni, adică lu¬mina postului. De altfel, astăzi, din raţiuni de ordin me¬dical, nu atât religios, a fi vegetarian a devenit o modă; totuşi, postul religios e mai mult decât a fi vegetarian. Abţinerea de la produsele animale nu înseamnă prin ea însăşi post. Dacă tri¬plăm cantităţile de produse vege¬tale, ajungem la îmbuibare şi atunci nu mai este vorba de post, ci doar de schimbarea felului bucatelor. Postul este nu numai material, ci şi spiritual, adică postul ochilor, al gurii, al inimii. Părinţii ne îndeamnă zicând: «Lasă să postească nu numai gura ta, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi picioarele tale, şi mâinile tale, şi toate membrele corpului tău prin abţi¬nerea de la păcate!». Deci, avem un post de bucate şi un post de păcate, care constă în abţinerea de la gândul necurat, de la cuvântul rău, de la fapta cea rea; toate acestea trebuie să fie integrate în post. Ochii postesc când nu priveşti cu patimă la lucruri şi la persoane. Mâinile postesc când eşti curat şi lipsit de lăcomie. Aşadar, nu este vorba doar de a ne înfrâna de la carne, a schimba felul de mâncare, ci a ne schimba şi comportamentul. Nu trebuie să uităm că schimbarea hranei trebuie să antreneze şi schimbarea în bine a atitudinilor noastre.
Interdicţia pe care Dum¬nezeu i-a pus-o lui Adam, de a nu mânca din pom, era o pedagogie, un fel de test pe care trebuia să-l treacă Adam, pentru a creşte spiritual. Referatul Sfintei Scripturi despre că¬derea protopărinţilor Adam şi Eva rămâne până astăzi foarte fas¬cinant şi poate chiar intri¬gant; adică modul în care este interpretată această cădere a proto¬pă¬rinţilor, care prin neascultare şi nepostire au căzut din le¬gă¬tura cu Dumnezeu. Sfinţii Pă¬rinţi arată că noi repetăm pă¬ca¬tul lui Adam şi al Evei prin com¬por¬tamentul nostru consumând darurile lui Dumnezeu - în uitare de Dum¬nezeu. Prin interdicţia pusă lui Adam, el a fost pus în starea de a alege între Dum¬nezeu şi făptură, între Dă¬ruitor şi dar. Însă omul încalcă po¬runca, ataşându-se de ceea ce era interzis. În clipa aceea, a uitat de Dumnezeu Dăruitorul şi a luat cu lăcomie darul lui Dum¬nezeu în uitare de El. (…) Pă¬catul este o uitare de Dumnezeu şi o alipire excesivă a omului prin simţuri, faţă de lumea ma¬te¬rială, ca şi când aceasta ar fi ultima şi singura realitate. Lumea este făcută să fie o fereastră către Dumnezeu, iar dacă pentru darurile pe care le primim de la El, îi mulţumim, ele devin un fel de scară, de urcuş către Dum¬nezeu. Îl vedem pe Dăruitor prin darurile Sale, îl vedem pe Artist prin opera Sa. Însă când darurile sunt folosite în uitare de Dăruitor, atunci lumea devine idol, devine zid între noi şi Dumnezeu, precum şi necro¬pola morţii noastre sufleteşti.
Postul este o şcoală a eliberării noastre de determinismele naturii. Postul rânduit de Biserică este şcoala în care noi corec¬tăm gre¬şeala lui Adam cel vechi, şi anume uitarea şi neas¬cultarea de Dumnezeu. Prin postul rânduit de Bise¬rică noi dăm prioritate iubirii Dăruitorului. Iată de ce postul este un mare exer¬ci¬¬ţiu de libertate, este o şcoală a e¬liberării noastre de determi¬nis¬mele naturii. Prin post, ca detaşare de cele materiale şi ca înmulţire a hranei spirituale, noi ne ata¬şăm mai mult de Dum¬nezeu Dăruitorul decât de da¬rurile Sale şi prin aceasta ne elibe¬răm de înrobirea materiei pe care ne-o aduce îmbuibarea. (…) Ispita nu te face să fii slab, ci te arată cum eşti: slab sau tare. Ispita este un fel de exami¬na¬re, de test; de aceea, lipsa de po¬¬căinţă şi de răspundere pentru păcate se vede ade¬sea în viaţa noastră. O mare ispită este astăzi cea a risipirii în multe direcţii de activitate, încât nu mai avem timp să-L mai ascultăm, nici pe Dum¬ne¬zeu din Scripturi, nici pe semenii noştri care au nevoie de ajutorul nostru. Prin postul sau înfrânarea ochilor trebuie să învăţăm să-i privim altfel pe oameni, decât ca simpli indivizi. În post mai ales trebuie să vedem chi¬pul lui Dumnezeu în fiecare om, lumina din el, nu atât răul pe care l-a făcut. Acest exerciţiu este un efort, este o luptă du¬hov¬nicească. Prin post cultivăm o răstignire a egoismului din noi. Este atât de adevărată şi exprimarea auzită nu demult, că nu noi ţinem postul, ci postul ne ţine pe noi; aproape de Dumnezeu, în harul Său, în comuniune cu El. Trebuie să precizăm că toate rânduielile liturgice sunt preluate de noi cei din lume, din mănăstiri. Am încercat în bisericile de parohie să adaptăm slujbele la timpul şi cerinţele enoriaşilor. După o rânduială din vechime, în mănăstiri, mulţi din monahi postesc de luni până vineri, pe toată durata postului, doar cu mâncare uscată, negătită şi fără ulei; doar sâmbăta şi duminica anumite fierturi, bineînţeles de post, cu ulei. Însăşi o cântare a Triodului, de luni din săptămâna brânzei, ne spune că Postul Paştelui este zeciuiala a tot anul. Cum au calculat monahii? Aşa cum am spus şi mai sus: şapte săptămâni are postul: cinci zile pe săptămână post aspru, 7x5=35, plus sâmbăta mare 36 şi în vechime slujba Învierii se încheia la orele amiezii, în ziua de Paşti, aici mai avem o jumătate de zi, adică 36,5 zile, a zecea parte din cele 365 de zile de peste an (acum nu luăm în calcul şi anii bisecţi).
Perioada Pos¬tului Mare reprezintă o perioadă de urcuş duhovnicesc interior spre Înviere. Postul acesta este cel mai aspru şi cel mai lung, pentru că sărbă¬toarea - spre care ne îndreaptă el şi pentru care ne pregăteşte - este cea mai mare. Toate în Biserică sunt îndreptate spre Înviere; de aceea, prima zi a săptămânii, ca zi a Învierii, este duminica. Ziua duminicii ne arată spre ce este îndreptat timpul vieţii creştine, şi anume spre Sfintele Paşti, spre Învierea Domnului, pentru că Învierea, ca şi taina Sfintei Treimi, ne dezvăluie iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru oameni.

Consideraţii practice despre post

De ce postim? Pentru că-L iubim pe Dumnezeu şi-I arătăm că din dragoste faţă de El, o vreme, putem să ne hrănim şi cu cele oarecum mai puţin gustoase. În cele ce urmează voi cita dintr-un interviu pe care l-a acordat părintele conf. univ. dr. Constantin Necula (foto), cu referire la Postul Paştelui. Sfinţia sa îi sfătuieşte pe cei care doresc să ţină Postul Paştelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire şi nicio obligaţie, ci o bucurie. Potrivit acestuia, „postul nu e un post vegan în modul vegan al acţiunii”. „Dincolo de a nu mânca şi a nu bea, înseamnă a te aşeza în liniştea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, nu este o obligaţie de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor şi de a-i face pe oameni să înţeleagă adevăratul ritm al vieţii. Ceea ce putem să facem liniştiţi în timpul postului este să vorbim mai puţin, să muncim mai atent, să fim mai cu grijă unii faţă de alţii, să fim un pic mai atenţi la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcţia financiară a lumii, ci şi din partea morală a lumii”, a spus părintele. El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării: „Trebuie să fim atenţi ca să nu facem din a nu mânca o obsesie şi nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învăţăm să trăim într-un echilibru aşa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe şantier sau în alte condiţii, au micile lor derogări creştineşti. Nu cred că Hristos stă cu o carte de reţete să controleze oamenii, dar Răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenţie. Noi nu mâncăm, pentru ca să ne împărtăşim. Noi nu mâncăm, pentru ca să ne hrănim de Înviere cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Întrebat cât de mult contează Postul Paştelui pentru el ca preot, părintele Constantin Necula a răspuns: „Foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relaţia cu toţi credincioşii, pentru că vezi încă o dată sute de oameni, în Postul Mare spovedeşti, chiar tu ca preot te reaşezi în normalitatea preoţiei tale. Postul este un exerciţiu pe care trebuie să îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz”. Preotul compară Postul Paştelui cu o „operaţie deschisă pe conştiinţă”. „E foarte greu, cine a zis că e uşor? Nu există lucru bun făcut fără greutate.”
Dincolo de aceasta, postul înseamnă spovedanie, postul înseamnă aşezarea conştiinţei tale dinaintea conştiinţei lui Dumnezeu. De fapt, în tot anul ar trebui să fie aşa. Pentru început, să ne străduim în post să trăim în starea firească a sufletului nostru, ca mai apoi, după trecerea acestuia, să rămânem în starea de trezvie perpetuă. Din această pricină, auzim la finalul nevoinţei: „A trecut vremea postului, dar nu şi rostul lui”, pentru că postul are rolul de a ne face mai buni, mai răbdători, mai conştienţi de menirea noastră ca „temple ale Duhului Sfânt şi că noi nu suntem ai noştri” (I Corinteni 6, 19), ci aparţinem lui Dumnezeu.
Legat de încercările la care se spune că sunt supuşi credincioşii în perioada postului, preotul a subliniat că „postul nu e ceva spectaculos” şi recomandă ţinerea Postului Paştelui, alături de rugăciunile unui preot duhovnic. „Putem fi mai încercaţi dacă nu suntem atenţi şi dacă facem din post un fel de drapel în vânt, desfăşurat din când în când, spectacular. Postul nu are nimic spectaculos în el. Postul este un exerciţiu al smereniei şi orice încercare se vindecă cu dezîncercarea, pentru că de la Dumnezeu vin toate şi spre Dumnezeu se îndreaptă toate. Sfatul meu prietenesc este ca să încercaţi de fiecare dată să postiţi alături de rugăciunea unui duhovnic, cu nădejdea în Dumnezeu şi niciodată socotind-o ca pe o sarcină de serviciu”, a concluzionat preotul Constantin Necula.
Sperăm ca aceste îndemnuri să ne fie tuturor de real folos şi fiecare din noi să ne hotărâm acum la începutul nevoinţei duhovniceşti cât şi cum vom posti, cum ne vom comporta… Ne facem un plan şi călăuziţi de harul lui Dumnezeu, să împlinim fiecare ceea ce ne-am propus. Şi aşa, vom ajunge la finalul ostenelii împăcaţi, mulţumind lui Dumnezeu. Prin săvârşirea acestei sfinte şi frumoase nevoinţe, ne rugăm să primim de la Părintele Luminilor câteva picături de ulei pentru candela sufletului nostru, conştienţi fiind că ne îndreptăm, cu fiecare clipă ce trece, spre întâlnirea cu Hristos şi cât de bine ar fi să avem candela aprinsă!
„Dă-ne nouă Bunule lupta cea bună s-o luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără de osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri”. Amin.
Pr. II Adrian Nicolae Stoian
Parohia Topliţa I - Centru
ROMÂNIA