Nouă apariţie editorială: O carte-document – „Fire din caierul amintirilor”

Unii oameni, dincolo de devenirea lor, au grijă şi de evoluţia altora, de bunul mers al lucrurilor din societate, prin cumsecădenie, onestitate, altruism, profesionalism şi dăruire necondiţionată. Aceasta este şi povestea de viaţă a profesorului, scriitorului, publicistului şi omului de cultură Ilie Şandru, evocată cu blândeţe, asemenea lui Creangă, în volumul de memorii Fire din caierul amintirilor, apărut la Editura „Vatra veche” din Târgu-Mureş în 2021 şi lansat la Topliţa, judeţul Harghita, pe 19 martie, cu ocazia aniversării autorului.
Blajinătatea nu poate fi mimată, aşa cum nici talentul, înţelepciunea sau iubirea nu pot fi ascunse după vreo mască, iar domnul Ilie Şandru a trăit cu aceste bucurii cereşti şi cei 86 de ani, pe care i-a împlinit, au fost încununaţi, dincolo de toate greutăţile vieţii, cu cea mai simplă şi mai curată formă a seninătăţii, făcându-ne să ne întoarcem în leagănul copilăriei şi să purcedem fiecare pe propria cale a amintirilor, cu demnitate şi statornicie.
Cartea se deschide cu un Cuvânt nostalgic şi metaforic al autorului, intitulat „Inima Timpului”: „Zboară vremea în fâlfâitul neauzit de aripi al şirului alb-negru, neîntrerupt, de zile şi nopţi, îngropând în urmă ani, decenii şi veacuri, generaţii după generaţii. Doar cerul singur, cu tăria sa albastră, cu Soarele şi Luna, cu Ursa Mare şi Ursa Mică, cu Fecioara şi Steaua Polară, cu stele şi luceferi, rămâne în eternitatea mileniilor. În rest, în urma noastră, timpul înseamnă viaţă şi moarte. Doar Inima Timpului bate întruna, neobosită, împingând omenirea în cel de-al treilea Mileniu al Erei Creştine. Noi, buchetul de generaţii de azi - unele abia îmbobocite, altele înflorite, ofilite sau chiar şi veştejite! - am păşit în noul Mileniu, scrutându-i orizonturile, încercând să ghicim dacă acestea vor fi sau nu „capăt al osiei lumii”.” Limita unui secol sau, poate, mult mai puţin de atât, îi este, parcă, insuficientă unui om şi, mai ales, unui om de cultură, pentru realizările sale, pentru tot ce ar vrea să spună, să facă, să gândească… Astfel, Inima Timpului bate şi în peniţa scriitorului, numărându-i anii şi volumele. Dar Ilie Şandru se poate mândri cu o bogată activitate scriitoricească, semnând, de-a lungul timpului, mii de articole şi „vreo 25 de cărţi”.
Primul capitol, „Sub zodia muţeniei”, trezeşte cele mai fragede amintiri, din perioada prunciei autorului, care s-a născut în satul Săcalu de Pădure, comuna Brâncoveneşti, din judeţul Mureş: „Peste Săcal se lăsase primăvara. Coborâse parcă din pădurile de pe Glodoşel, cu braţele încărcate de flori, răspândind nu numai parfumurile lor, însoţite de ciripitul vesel al păsărelelor, dar şi de renaşterea naturii”. Aici scriitorul vede lumina zilei şi rosteşte, târziu, îngrijorându-şi părinţii, primele sale cuvinte: „Erau cele dintâi cuvinte care şi-au luat zborul dinăuntrul fiinţei mele, unde s-au tot acumulat, ca într-un fel de rezervor”.
Anii de şcoală primară sunt ilustraţi în cel de-al doilea capitol, „Sub zodia întunecaţilor ani 40”, perioadă în care Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei: „Badea Istrate îi spunea învăţătorului cum se numea copilul, acesta stătea câteva momente şi se gândea, apoi îi trecea numele în catalog după cum îşi închipuia că s-ar traduce în limba maghiară. (…) Deveniseră cu toţii unguri!”. Mai târziu, protagonistul urmează „şcoala de apostolat” (Pedagogică) la Reghin şi devine dascăl, fiind repartizat învăţător-director la şcoala de 4 ani din satul Platoneşti, comuna Sărmaş. Nu zăboveşte aici nici cât să înceapă anul şcolar, căci este transferat la Bilbor, pentru că îndrăzneşte să dea afară din şcoală un tovarăş de la partid: „Transferul acesta este un fel de exil. Fiindcă Bilborul este localitatea în care ajung toţi cei care, într-un fel sau altul, intră în conflict cu autorităţile. (…) De jur-împrejur numai munţi, purtând pe spinările lor întinse păduri de conifere. Pe culmile şi văile de la poalele acestora, case împrăştiate, lăsate, parcă, cu paraşuta dintr-un avion”. La Bilbor o cunoaşte pe colega sa, Lia (Paula Tănase), care era şi ea învăţătoare: „Nu ştiu de ce, însă în acel moment am simţit aşa, un fel de fior, o căldură plăcută, ce mi s-a transmis prin palma ei, ce mi-a cuprins întreaga fiinţă”. Se căsătoresc aici, peste un an, iar în anul următor, se naşte primul lor fiu, Dan. La scurt timp, primeşte ordin de încorporare şi ajunge la Târgu-Jiu, ca militar în termen, la un regiment de artilerie grea, unde urma să-şi slujească Patria în următorii doi ani. Este admis apoi la Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi.
Dascăl, om de cultură şi jurnalist, Ilie Şandru trăieşte momente istorice, ba chiar şi participă la ele. Construieşte, adună oameni în jurul său, îi susţine, îi promovează, are performanţe, deşi anii se anunţă tot mai grei… Evenimentele istorice, pentru unii, salvatoare, iar pentru alţii, ca o piatră de moară, îşi pun inevitabil amprenta pe destinul scriitorilor: „Într-o bună zi - era vinerea, când mergeam la redacţie şi făceam ziarul - m-am pomenit cu redactorul-şef în birou. Avea un vraf de hârtii în mână, nu ştiam ce sunt. Mi le-a aruncat pe masă, spunându-mi: - Bune pentru „Europa Liberă”! Erau articolele mele care nu apăruseră”. Timpul trece frumos şi inevitabil peste Săcal, Bilbor, Topliţa, aşa cum trece şi peste autorul acestui volum, iar din caierul amintirilor se toarce o poveste a poveştilor, pe care v-o recomand, deoarece Ilie Şandru ştie să istorisească precum naratorii sadovenieni, la Hanul Ancuţei. Să ne adunăm, deci, lângă focul întâmplărilor de odinioară, ca în jurul unei sobe, căci, aşa cum semnează editorul său, poetul Nicolae Băciuţ, pe coperta a patra a cărţii: „Am crezut, de la bun început, în harul scriitoricesc al lui Ilie Şandru, dincolo de traseul său profesional labirintic, dar întotdeauna intersectat cu drumurile lumii scrisului. Şansa i-a surâs şi i-a dat destulă sănătate şi lungime de zile, încât să reuşească, în ultimele trei decenii, să dea substanţă destinului său literar, să adune carte după carte, rezultatul unui preaplin existenţial. Ceea ce-i aduce note de originalitate este arta cu care a restituit istoria unor locuri şi a unor oameni, în care s-a regăsit adesea, cu propria-i biografie”.