„Nu! Nu! Niciodată! Redobândirea hegemoniei maghiare în Bazinul Carpatic în documente.” Cronologia acţiunilor budapestane şi udemeriste (XXXVII)


Autor: 

dr. Gheorghe Olteanu

Sz. A. - Cum se numeşte secretarul de stat?
H.A.- Dr. Encz Geza, un adevărat domn (gentlemen), născut la Cluj. Al treilea canal este Uniunea Mondială a Maghiarilor… (pauză de înregistrare - nota tr.). Dacă reacţia nu e tocmai corespunzătoare, atunci spunem, mă rog, este de fapt o uniune, care vede altfel problematica maghiară; dar dacă există o bună disponibilitate în acest sens, atunci politica externă maghiară se clădeşte pe aceasta. Acesta-i al treilea canal. Al patrulea canal este Ministerul Culturii, unde există un serviciu internaţional aparte, care încearcă să dirijeze problemele culturii în general, să organizeze aprovizionarea cu publicaţii a teritoriilor ce-i aparţin.
Aceste publicaţii au ajuns şi sub forma manualelor de istorie sau a hărţilor Ungariei ciuntite în clasele şcolilor maghiare din România, educându-i în spiritul iredentist cunoscut.
Din păcate, caracteristic pentru toate e o finanţare deficitară, care defineşte întreaga situaţie economică naţională ungară. Cred că aceste informaţii sunt suficiente pentru toată lumea.
- Mulţumesc!
Szabo Akos: - Intervenţia mea are de fapt trei puncte, toate privesc politica externă ofi cială a Ungariei. În primul rând, aş aminti faptul că guvernele maghiare, între cele două războaie mondiale, n-au formulat pretenţii revizioniste din timp.
Încă din 1919, după ce trupele române, răspunzând solicitării forţelor conservatoare maghiare (Andrrassy, Vaszonyi etc.) şi ofensivei maghiare din 20 iulie (hotărâtă să restaureze vechile hotare), lichidează focarul de infecţie comunistă a Europei şi se retrag din Budapesta, amiralul (fără flotă) Miklos Horthy declară: „Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că ea este cea mai puternică dintre statele vecine. De aceea, pricipalul ţel al politicii noastre externe este rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme” (octombrie 1919) (Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, 1997).
- „Ungurii au dezlănţuit o acţiune revizionistă extrem de intensă în ţările Occidentului...”
„Nem! Nem! Soha!” (Nu! Nu! Niciodată!) era strigătul pe care-l repetau în cele patru colţuri ale lumii agenţii propagandei maghiare, strigăt care echivala cu o declaraţie de război împotriva aşezărilor de pace..“. „Sloganele revizioniste, iredentiste, şoviniste, împânzeau întreaga Ungarie. Le întâlneai la fiecare pas: în gări, în trenuri, în autobuze, în tramvaie, pe hărţi, pe mărcile poştale, pe plicuri, pe tot felul de obiecte de uz comun etc.. Emblema maghiarismului iredent flutura pe steaguri, era încrustată pe inele, pe sigilii, pe frontispiciul locuinţelor, era gravată pe broşe, pe ace de cravată, pe butoni de manşetă, era inserată în cântecele noi sau intercalată în cele vechi. Sloganul pe care ungurul îl citea şi-l auzea de sute de ori în cursul zilei, era - reaminteşte- ţi şi nu uita Trianonul!
Credo-ul iredentiştilor unguri: Cred într-un singur Dumnezeu / Cred în reînvierea Ungariei, era repetat până la obsesie.
Într-un cuvânt, timp de douăzeci de ani s-a întreţinut printr-o propagandă susţinută de zi la zi spiritul de revanşă.” (M.G. Lehrer, op. cit. p. 373-374). (va urma)

Categorie: