RĂSPUNS PROVOCĂRILOR ORDINARE ALE IREDENTISMULUI UNGURESC

Comunicat
Despre discursul primarului din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, la 15 martie 2018

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), senzor civic al funcţionării societăţii româneşti, în scopul prezervării identităţii comunităţilor din cele trei judeţe, ca reprezentant al organizaţiilor care au aderat la programul generos al Forumului şi al populaţiei româneşti din zonă, nu poate rămâne indiferent la unele evenimente şi acţiuni cu scop de denigrare a istoriei şi culturii naţionale, aşa cum este discursul primarului din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, din 15 martie 2018.
De la bun început, lectorului acestui discurs nu-i poate scăpa un zâmbet privind citatul ales de primarul Antal Arpad din „gândirea teoretică şi practică” a lui Godri Ferenc, fost primar al oraşului Sfântu-Gheorghe acum 120 de ani, care nici mai mult, nici mai puţin, îi atribuie micului său orăşel din Arcul Intracarpatic rolul de buricul pământului, adică în acest orăşel s-ar fi bazat tot echilibrul european, şi fără el se ivea perspectiva - în caz că va pieri - să se răstoarne cu susul în jos, pe principiul dominoului, chiar şi pacea europeană, astfel că nu contau nici tu Paris, nici tu Londra, nici tu Roma ori Viena, totul sta bazat pe târguşorul din Treiscaune. Emoţionant patriotism local, dacă nu ar friza ridicolul. Dar a fost alegerea primarului actual Antal Arpad să citeze copios pe antecesorul său şi chiar să considere că municipiul Sfântu-Gheorghe este şi azi „un astfel de oraş-cheie”, referindu-se, bineînţeles - după cum reiese din context -, la puritatea şi purificarea lui etnică.
În discursul său, primarul oraşului de reşedinţă a judeţului Covasna întreabă apoi asistenţa (în rândul căreia nu erau români): „Nu-i aşa că sunt frumoase aceste drapele, ce frumos flutură în vânt?”. Aici vorbeşte, desigur, ca un „cuceritor”, fără să-i pese de sensibilitatea conlocuitorilor români şi de legile Ţării în care se află. Se miră apoi, cu o mină de nevinovat, că unii „sunt deranjaţi” de aceste drapele. Câtă ingenuitate! Oare care sunt aceia „unii”? Doar - zice primarul unei localităţi, totuşi, din România - „aceste drapeluri fluturau aici chiar şi acum o sută şaptezeci de ani...”. Se plânge iarăşi că unii i-ar contesta „acest drept” de a afişa drapele, uitând că există o lege a arborării lor.
Primarul explică, apoi, ce înseamnă culorile drapelului ungar, şi anume putere, loialitate, speranţă. Te întrebi firesc, loialitate faţă de cine? Afli că „faţă de naţiunea noastră şi faţă de noi înşine”. Te întrebi, oare Antal Arpad este primar în Ungaria? Nu consideră că etnicii maghiari din România, conform Constituţiei României, fac parte din Naţiunea Română, cu legile, drepturile şi îndatoririle prevăzute acolo? Considerându-se, probabil, deja „autonom”, afirmă că „noi nu ne temem de ameninţările din partea autorităţilor!”.
De pe aceleaşi poziţii de separatism etnic, afirmă că „şi anul acesta este un an special pentru noi, un an în care aniversăm mai multe momente importante”. Suntem astfel puşi în faţa unui antagonism etnic. Pare a spune că „autorităţile” (române) serbează Centenarul, „noi”, următoarele: „1000 de ani de când trăim în Transilvania” (despre „ceilalţi”, nimic, ei nu au trăit în Transilvania); „450 de ani de la recunoaşterea libertăţii religioase prin Edictul de la Turda” (de fapt este vorba de libertăţi religioase recunoscute temporar între tiranii care asupreau pe români, nicidecum nu este vorba de faptul că „spiritul hotărârii Dietei de la Turda a precedat Occidentul cu un secol şi jumătate” şi că „pentru prima dată în lume aici s-a expus principiul libertăţii religioase”, acestea fiind afirmaţii bombastice, fără niciun suport moral, de vreme ce majorităţii populaţiei din Transilvania nu i se acorda nicio libertate); 170 de ani de la Revoluţia de la 1848; 100 de ani de când Transilvania a devenit parte a României (această dată este bine că o „aniversează”) şi „50 de ani de când am pierdut autonomia Ţinutului Secuiesc” (este vorba de experimentul lui Stalin numit Regiunea Autonomă Maghiară, care a continuat cu râvnă maghiarizarea şi asuprirea românilor din timpul Dictatului de la Viena). Reiterează faptul că „de o mie de ani... cu o mână ne apărăm, iar cu alta ne construim patria”. Iarăşi, nimic despre români. Cu emfază, deloc justificată moral, vorbeşte despre Revoluţia ungară de la 1848-1849, spunând că „Ţinutul Secuiesc a luptat pentru ţară şi libertate”. Numai luptă pentru libertate nu se pot numi jafurile şi atrocităţile făcute de secui asupra românilor şi saşilor la 1848-1849. Totuşi, Antal Arpad afirmă că: „Revoluţia este un moment glorios pentru noi, secuii, moment din care putem să ne inspirăm şi să ne strângem puterile pentru luptele noastre de zi cu zi, fiindcă lupta noastră aici, în Trei Scaune, Ciuc, Gheorgheni, Odorhei şi Mureş nu s-a încheiat!”. „Frumoasă” inspiraţie propune primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, în loc să atragă atenţia că avem experienţa unui trecut tragic la 1848-1849 şi că nu aceasta este calea bunei înţelegeri româno-maghiare, deoarece exclusivismul etnic maghiar de atunci a dus la tragedii de neînchipuit. Ce idealuri propune: „Noi trebuie să luptăm în continuare pentru limba noastră, pentru steagul nostru, pentru ca această regiune pe care strămoşii noştri au construit-o cu multă trudă, să nu fie exploatată de stat, pentru că aceste oraşe şi sate au fost construite de părinţii şi bunicii noştri, şi vrem ca şi copiii şi nepoţii noştri să locuiască aici. De aceea nu putem renunţa, de aceea nu vom renunţa niciodată!”. Iată un exemplu clar de intenţie de purificare etnică de români a zonei, în acest proiect lansat de primarul din Sfântu-Gheorghe! Ceilalţi n-au construit nimic, nu sunt acceptaţi, pare a a spune primarul secesionist, şi purificarea etnică pare a fi de viitor, în cazul autonomiei teritoriale pe criteriu etnic.
Despre cei „100 de ani de când Transilvania, şi deodată cu ea Ţinutul Secuiesc, au devenit parte a României” aflăm că, de fapt, nu sunt „aniversaţi”, ci acuzaţi de toate relele. „Această ţară se poartă cu noi de parcă am fi străini.” România este, deci, o „această ţară”, nu este „ţara noastră”. Primarul „democrat” are tupeul, apoi, să afirme că: „În ultimii 100 de ani, administraţia românească ne-a dovedit că nu este capabilă să conducă Transilvania”. A condus-o probabil mai bine Ungaria până la 1918, când mii şi mii de secui emigrau în Ţara Românească şi Moldova să-şi poată agonisi cele necesare traiului, că în zonele unde locuiau puteau muri de foame dacă nu luau calea pribegiei la vecinii români. Atunci „Ţinutul Secuiesc” era, de fapt, o adevărată victimă a uniunii forţate a Transilvaniei cu Ungaria, la 1867.
Îi reamintim domnului Antal Arpad faptul că, la Congresul Secuiesc, ţinut în anul 1902 la Tuşnad, printre altele, s-au solicitat „căi de comunicaţii numeroase cu România; tratate comerciale favorabile cu România, ca producţia de export a Secuimii să poată fi plasată pe piaţa românească, de unde în schimb să se poată aproviziona şi secuii cu produse agricole; posibilităţi uşoare de emigrare pentru secui în România ca să nu fie siliţi să ia drumurile Americii”. Aşadar, strămoşii primarului Antal Arpad vedeau viitorul în strânsă legătură cu cel al României.
Primarul se plânge, apoi, de „desfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, autonomia secuilor din perioada contemporană”, când „limba maghiară a fost limba oficială a regiunii, iar administraţia oficială, pe lângă limba română, se efectua şi în limba maghiară”. Nu pomeneşte deloc de soarta tristă a românilor înglobaţi în această formă comunistă de conducere, unde şefii Securităţii şi ai Partidului Comunist, în majoritate absolută maghiari, îi persecutau continuu pe români.
În continuare, Antal Arpad vorbeşte tot ca un lider al unei comunităţi secesioniste, nu ca primar al unui municipiu al României. Vrea ca până şi „banii realizaţi în această regiune să rămână aici”, apoi zice că „mai dorim ca noi să fim cei care luăm deciziile cu privire la tot ceea ce priveşte comunitatea noastră”. Desigur, nu este vorba de comunitatea municipiului, deoarece precizează, ulterior, că: „Avem dreptul la libertate, iar pentru secui, libertatea în secolul XXI înseamnă autonomie”. Şi nu explică ce fel de autonomie, deorece autonomie administrativă există de facto în judeţele Covasna şi Harghita, conduse discreţionar de formaţiunile politice maghiare, aflate perpetuu la puterea locală, în întreaga perioadă postdecembristă. Asigură „prieteneşte” pe români: „Aţi văzut că Ţinutul Secuiesc nu s-a desprins de România nici atunci, şi dacă azi ar fi autonomie, nici acum nu ar însemna secesiune”. Atunci, stimate domnule Antal Arpad, dacă nu ar însemna secesiune, ce rost mai are separarea de români pe care o doriţi, acum, într-o Europă a toleranţei şi respectului vieţii şi demnităţii celuilalt? Vreţi să trăiţi tot cu privilegiile întunecatului Ev Mediu transilvan? Doar ştiţi foarte bine că, şi fără autonomia instituţionalizată, în perioada postdecembristă, românii din cele două judeţe au fost şi sunt discriminaţi, marginalizaţi şi supuşi agresiunilor mediatice şovine.
Cu deosebită grijă faţă de viitorul Ungariei, Antal Arpad face o paralelă abilă între cotele de imigranţi şi zice că „noi am experimentat deja rezultatele cotelor!”, care nu ar fi fost „inventate în Bruxelles, ci în Bucureşti”, deoarece „în ultimele decenii s-au schimbat proporţiile etnice în oraşele din Transilvania” şi că „sub regimul lui Ceauşescu, spre Transilvania au fost dirijate comunităţi întregi cu scopul de a schimba proporţiile etnice”. Şi marşează apoi că „dacă cineva ar dori să vadă consecinţele cotelor, ar trebui să vină şi să vadă cum s-au schimbat proporţiile etnice în Cluj-Napoca, Oradea, Satu-Mare şi Târgu-Mureş în ultimele decenii. Toată lumea cunoaşte rezultatul!”. Un singur lucru îi scapă domnului Antal Arpad, faptul că nu la Bucuraşti, nici la Bruxelles, s-au inventat cotele prima dată, ci la Budapesta, deoarece în secolul al XVIII-lea, spre exemplu, erau în Buda doar 37 % maghiari, în Pesta ceva mai mulţi, dar în urma politicii maghiare a „cotelor”, Budapesta a devenit oraş maghiar. Şi era firesc ca şi bieţii maghiari din jurul capitalei Ungariei să aibă acces în oraşe, la civilizaţia urbană, numai că, spre deosebire de Transilvania, unde maghiarii nu au fost românizaţi, în Buda şi în Pesta saşii au dispărut treptat datorită maghiarizării. La fel şi în Cluj-Napoca, care în Evul Mediu a fost oraş săsesc.
În final, Antal Arpad, ca bun creştin, imploră pe Dumnezeu să-i ocrotească pe auditori, apoi pe „naţiunea noastră”, apoi „Ţinutul Secuiesc”, apoi Ungaria şi, tot ca „bun creştin”, uită de Naţiunea Română din care face parte şi de locuitorii români (25% în Sfântu-Gheorghe) cărora le este primar, şi uită faptul că maghiarii din Bazinul Carpatic, în întreaga lor istorie şi în prezent, au avut şi au numeroase relaţii economice, sociale, culturale etc. cu românii; în momentele cele mai grele ale istoriei au găsit refugiu şi sprijin la românii de peste Carpaţi; practic, existenţa lor viitoare nu poate fi concepută decât împreună cu românii, dar nu în „ghetouri” etnice constituite după legislaţia feudală.
Şi de această dată, primarul Antal Arpad, manifestă aceeaşi lipsă de recunoştinţă faţă de români şi faţă de Statul Român, care, în condiţiile unei tranziţii prelungite, a asigurat cadrul legislativ, instituţional şi financiar pentru ca maghiarii şi celelalte etnii să-şi poată păstra şi afirma identitatea. Trebuie să dai dovadă de o mare capacitate de manipulare a opiniei publice interne şi internaţionale, pentru a nu „vedea” şi aprecia aşa cum se cuvine, condiţiile asigurate de Statul Român pentru învăţământul în limba maghiară, de la grădiniţă până la studii postdoctorale, pentru funcţionarea bisericilor „istorice maghiare” şi a tuturor cultelor recunoscute, a instituţiilor de cultură comunitare etnice: muzee, teatre, edituri, publicaţii, studiouri de radio şi televiziune etc.. Îi recomandăm domnului Antal Arpad să meargă în schimb de experienţă la comunităţile româneşti istorice din ţările vecine şi să compare situaţia maghiarilor din Statul Român cu cea a acestor comunităţi de acolo.
Coroborând ideile „generoase” expuse de primarul Antal Arpad cu practica sa şi a colegilor săi de a nu admite un viceprimar român şi funcţionari români în Primărie, de a se raporta discriminatoriu la manifestările culturale ale comunităţii româneşti, avem imaginea completă a unui primar „european”, pentru care nobilele principii ale convieţuirii interetnice armonioase europene de astăzi sunt doar vorbe lipsite de conţinut.
Preşedinte,
prof. univ. dr. vv. Ioan Sabău-Pop

Sfântu-Gheorghe, Târgu-Mureş,
20 martie 2018

Categorie: