„România este, astăzi, în picaj!”

Interviu cu Vasile Neagovici, preşedintele CNSLR Frăţia Covasna şi al Sindicatului SANITAS Covasna

- Domnule preşedinte Vasile Neagovici, menţionez pentru cei care nu vă cunosc, întrucât publicaţia noastră se adresează unui mare număr de cititori din Transilvania, dar şi din Ţară, că sunteţi în judeţul Covasna atât liderul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, cât şi al Sindicatului SANITAS, reprezentând, totodată, primul dintre cele două organisme amintite şi la nivelul Regiunii Centru. Pentru început, vă rog să faceţi o radiografie a sistemului sanitar românesc din aceste timpuri.
- Cred cu tărie că astăzi nu mai există termenul de gratuit pentru asigurat. El, asiguratul, este permanent supus unei agresiuni financiare, în sensul că în orice unitate sanitară ar intra, trebuie să facă nişte eforturi băneşti suplimentare pentru a-şi plăti tot felul de servicii. Practic, accesibilitatea acelui pachet minimal cu care se laudă guvernanţii de azi este blocată din cauza sărăciei extinse în întreg sistemul sanitar. În opinia noastră, acest sistem este grav afectat din toate punctele de vedere. Aceasta deoarece acei bani, foarte puţini, care ajung în spitale, au dus la o degradare a serviciului medical în sine. Şi la fel ca în spitale, tot aşa stă treaba şi în sistemul educaţional, iar noi resimţim asta cu toţii, de ce să nu recunoaştem, în orice alt serviciu public. De fapt, întreaga societate românească a ajuns astăzi la pragul de subzistenţă. România este în picaj acum şi cred că numai prin soluţii radicale îşi va mai putea reveni vreodată. Din păcate, şi sindicatele sunt afectate acum, după manevrele Guvernului Boc. Acest Guvern al României ne-a încălcat foarte multe drepturi, lucru aspru criticat şi de Organizaţia Internaţională a Muncii. Practic, pe timpul guvernării Boc s-a urmărit desfiinţarea mişcării sindicale din România, pentru că noi eram cei mai vocali din toată societatea civilă. Dovadă stă în faptul că la ora actuală societatea civilă nu mai există, sunt doar nişte ONG-uri pe ici, pe acolo, agreate de unii sau de alţii.
- Cât la sută din PIB are Sănătatea în prezent şi cât la sută i-ar trebui ca să nu mai vorbim de subfinanţarea acestui sistem?
- Procentul finanţării Sănătăţii a crescut de la 3,7 la sută până la 4 la sută din PIB. Însă, media europeană este undeva peste 6 la sută, iar România este ultima ţară din Uniune, pe anul 2014, la acest capitol, al finanţării sistemului sanitar, ţinând cont de faptul că până şi bulgarii ne-au depăşit, ei alocând acest 6 la sută din PIB. Deci nici nu putem să discutăm despre reforme. Toţi guvernanţii care au fost şi care sunt ne promit înainte de a ajunge la guvernare marea cu sarea. În realitate, avem al 25-lea ministru al Sănătăţii în decurs de 25 de ani şi, mai mult, vin cu tot felul de acte normative de nici nu mai poţi urmări măcar cadrul legal în care îţi desfăşori activitatea. Este o nebunie. Stau profesioniştii în Sănătate şi caută să vadă dacă se află sau nu pe pista cea bună, cea legală, sau dacă sunt în paralel cu legea. Şi atunci ei, guvernanţii, fac nişte compromisuri mărunte şi aruncă mass-mediei tot felul de sloganuri pompoase: vom face, vom drege, eliminăm corupţia, banul sănătăţii va ajunge la cel care are nevoie ş.a.. Însă, în realitate asta nu se întâmplă niciodată. Dădeam un exemplu, de curând, reprezentanţilor mass-media, vorbindu-le despre Spitalul Orăşenesc Baraolt, care deserveşte o comunitate izolată de 25.000 de locuitori. Acest spital se află într-o situaţie disperată şi pe deasupra se şi află într-o zonă în care drumurile sunt praf şi, prin urmare, la fel sunt şi ambulanţele. Spre exemplu, dacă în bugetul acestui spital se stabileşte că urmează să se îmbolnăvească 100 de persoane şi se îmbolnăvesc 150 - eu ce să fac cu cei 50 care sunt în plus? Să îi trimit acasă?! Nu, pentru că nu este normal. Şi atunci îi tratez pe toţi cei 150 din bugetul celor 100, dar vă puteţi da seama că dacă fac acest lucru din aceeaşi sumă, atunci care mai este calitatea serviciilor medicale oferite…?! Şi atunci ne mai mirăm că omul, după ce că este bolnav, mai trebuie să îşi aducă şi medicamente şi hrană de acasă. În ce priveşte personalul medical, atât de criticat de unii astăzi, trebuie spus că asistentul sau medicul când primeşte un salariu care nu îi acoperă facturile de acasă, el nu mai poate veni la locul de muncă cu zâmbetul pe buze. Poate că dacă tu, care lucrezi în sistemul sanitar te afli într-o asemenea situaţie, nu mai poţi fi recules şi cu zâmbetul pe buze, la serviciu, aşa cum ar trebui. Şi atunci se întâlnesc două stări de spirit aproape identice, amândouă ca vai de capul lor, unul amărât că nu mai face faţă cu cheltuielile acasă şi celălalt că este bolnav. Ştiţi cât i-a rămas pentru funcţionare, în primele două luni ale anului, Spitalului Baraolt, după ce a plătit salariile lucrătorilor? Suma de 4.000 de lei în ianuarie şi de 3.500 de lei în februarie!! Vă întreb eu pe dumneavoastră dacă este normal aşa ceva?! Ei bine, din acest motiv eu am lansat deja invitaţia ministrului Sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să vină să preia dânşii, pentru trei luni, managementul Spitalului Orăşenesc Baraolt, ca nişte oameni capabili ce sunt, şi să ne spună şi nouă cum trebuie condus un asemenea spital, cum vor asigura dânşii medicamentele, materialele, salariile, utilităţile cu media de 3.750 de lei pe cele două luni. Ca noi, zău, nu ştim…
- Domnule preşedinte Neagovici, am înţeles cele relatate şi, sincer, amărăciunea şi ironia din glasul dumneavoastră sunt perfect justificate. Spuneţi-mi, în această situaţie, cât ar trebui să primească Sănătatea pentru ca să nu mai auzim de astfel de probleme - ca să nu le spunem, cum realmente de fapt sunt, adevărate tragedii?
- Fără discuţii, minimum 6 la sută din PIB, exact cum vă spuneam, iar asta cu atât mai obligatoriu cu cât noi trebuie să şi recuperăm deficitul faţă de ţările civilizate ale Uniunii Europene. Un 6 la sută din PIB ar permite astăzi un venit suplimentar pe unitate sanitară, pe serviciu medical de aproximativ 20-25 la sută. Prin urmare, s-ar rezolva parţial, peste noapte, această problemă, adică s-ar asigura un venit salarial mai mare, s-ar asigura achiziţionarea de mai multe medicamente şi de generaţie nouă, s-ar asigura alimentele necesare pentru pacienţi şi, în fine, s-ar asigura fondurile pentru utilităţi. Aşa cum funcţionăm noi în prezent, nu se mai poate. Gândiţi-vă că tariful pe care îl primeşte acum Spitalul Baraolt este cel din 2008, iar bugetul total al acestei unităţi sanitare raportat la anul 2008 este redus în 2015 cu 10 la sută.
- Care este, la nivelul anului 2015, salariul în mână al unui asistent medical şi care este al unui medic?
- Un asistent medical, dacă este debutant, ia 700 de lei, iar dacă are experienţă de peste 25 de ani, poate să urce până la 1.360-1.400 de lei. La un medic, salariul porneşte de la 1.100 de lei şi poate ajunge până la maxim 2.000 lei, dar asta numai dacă stă în gardă o săptămână permanent dintr-o lună de zile.
- În aceste condiţii, cum vedeţi dumneavoastră treaba cu luatul banilor de la pacienţi? Vă întreb asta acum pentru că tot e la modă subiectul cu corupţia, cu DNA-ul, cu Justiţia în general…
- Într-adevăr, aceasta este o chestiune de moralitate în sistemul sanitar. Ar trebui să scăpăm cumva de această meteahnă, iar noi, profesioniştii din Sănătate, ar trebui să impunem cumva această chestiune. Totuşi, vă întreb dacă dumneavoastră credeţi că un medic poate veni, să zicem, de la Craiova la Întorsura-Buzăului, în judeţul Covasna, şi trăi cu salariul de 1.100-1.200 de lei, în condiţiile în care mai trebuie să îşi plătească şi chiria locuinţei? Poate el să se aşeze acolo, să se stabilească la Întorsura-Buzăului, sau va fi un muritor de foame în acea zonă? Să nu înţelegeţi greşit, nu sunt de acord cu primirea de foloase necuvenite în sistemul sanitar. Mai mult, resping categoric orice formă de condiţionare a actului medical. Însă există până la urmă o circumstanţă atenuantă pentru cel care primeşte - fără să condiţioneze actul medical - o atenţie de la un pacient mulţumit de acel serviciu. Nu voi mai fi de acord nici cu atenuarea fenomenului sărăciei în acest fel atunci când acel medic va primi un salariu decent, spun eu situat peste 1.000 de euro, iar asistentul peste 500 de euro.
- Pare că suntem un popor de sado-masochişti. În ciuda faptului că cele două domenii, Sănătatea şi Educaţia, ne interesează cel mai mult - şi este firesc, pentru că până la urmă de ele depinde viaţa noastră -, acest popor nu este capabil, paradoxal, să pună punctul pe i şi să impună guvernanţilor finanţarea adecvată a acestor sisteme vitale. În acest sens, nu credeţi că acţiunile sindicatelor dumneavoastră ar trebui susţinute şi de populaţie, pentru a fi forţată, odată pentru totdeauna, mâna guvernanţilor? Vă întreb aceasta deoarece mă gândesc că altfel mereu cei care se vor perinda la putere îşi vor vedea, ca şi până acum, de interesele persoanele şi vor face cam ce îi taie capul în Ţara asta, în detrimentul Poporului Român.
- Atingeţi un punct foarte puţin discutat în ziua de azi. Repet, şi sindicatele, ca şi învăţământul, ca şi administraţia locală ş.a., sunt într-o criză morală, în primul rând pentru că trec printr-o criză de lideri autentici, de lideri corecţi, de lideri implicaţi profesional serios în activităţile pe care le desfăşoară. Ca să nu mă duc şi mai în urmă, ajung retrospectiv doar la anul 2010, când s-au tăiat salariile, zice-se, cu 25 la sută, însă în realitate a fost cel puţin un 40 la sută. Atunci a fost cântecul de lebădă şi al sistemului sanitar, aflat ca toate celelalte în derivă. Noi am manifestat, însă fiecare Guvern a pus capacul pe oală, cum se zice, pe fiecare vociferare a noastră şi a cetăţenilor. Asta deşi, repet, sindicatele ar trebui să fie, în lumea democratică, portavocea tuturor fenomenelor sociale, iar cetăţeanul ar trebui să vină voluntar lângă această mişcare. De ce? Pentru că indiferent dacă vrem sau nu, dacă ne place sau nu, indiferent de statutul nostru în societate, cu toţii avem în familii un pacient, un copil, un salariat în sistemul bugetar, unul în cel privat, şi prin urmare trebuie să fim atenţi şi să reacţionăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu putem să-i lăsăm pe guvernanţi să facă ce vor, la infinit, pentru că ei, din proprie jenă, nu se vor opri niciodată. Vă spun, sindicatele au intrat şi ele în derivă. În prezent, în România mai există un singur sindicat vocal, este vorba despre această federaţie - SANITAS. Celelalte, mici, mărunte, au apărut toate din grija guvernelor tocmai de a fărâmiţa mişcarea sindicală. Suntem, prin urmare, departe de ceea ce înseamnă astăzi mişcarea sindicală la nivel european.
- Nu credeţi că era bine, totuşi, ca oraşul Întorsura-Buzăului, şi el izolat ca şi Baraoltul, să aibă un spital de sine stătător, şi nu o secţie exterioară a altui spital?
- S-a ratat momentul anului 2011, când, teoretic, se putea deschide acolo un spital orăşenesc. Acum este prea târziu să vorbim despre acest lucru, dar oricum oraşul Întorsura-Buzăului nu avea capacitatea de a ţine un spital de sine stătător. Vedeţi?, de aceea s-a şi mutat acolo, în acea clădire, şi Spitalul distroficilor musculari de la Vâlcele, „Dr. Radu Horia”, tocmai pentru ca, financiar vorbind, să reziste şi unul şi celălalt. În plus, şi aşa acel spital de la Întorsura-Buzăului, cum spuneaţi, după ce a aparţinut de Spitalul Judeţean de la Sfântu-Gheorghe, acum aparţine de Spitalul de Cardiologie din oraşul Covasna, care este de interes naţional. Mai mult, aţi văzut că nici Spitalul Orăşenesc din Covasna nu a putut fi menţinut ca entitate de sine stătătoare, tot din acest motiv, financiar, şi aparţine acum şi el tot de Spitalul de Cardiologie. Prin urmare, trebuie să înţelegem cu toţii tocmai faptul că la Vâlcele a fost sacrificat un spital pentru a se putea duce nişte servicii medicale în acea zonă izolată a Buzaielor Ardelene. Acum nu mai poţi deschide un spital. Să nu uitaţi că a fost o vreme când s-au închis 64 de spitale! Din care… câte s-au mai redeschis: două sau trei? Şi acelea după intervenţii mari la nivel politic. Uitaţi-vă, aproape de noi sunt municipii în toată regula care nu au un spital, cum sunt Săcelele şi Codlea, în judeţul Braşov. Astăzi, când avem noi această discuţie, toate cele patru spitalele din judeţ, de sine stătătoare (Spitalul Judeţean din Sfântu-Gheorghe, Spitalul de Cardiologie din Covasna, Spitalul Municipal din Târgu-Secuiesc şi Spitalul Orăşenesc Baraolt), trec printr-o criză serioasă. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care acum trei săptămâni am manifestat din nou în faţa Prefecturii Covasna. Situaţia este dificilă în toate spitalele pentru că, repet, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează doar parţial costurile reale pe care unităţile le au cu îngrijirea unui pacient. Spitalul public în ţara asta este uitat astăzi, finanţarea este cea care este, o parte a fost cedată autorităţilor locale şi, din păcate, n-a venit o sursă suplimentară de finanţare pe autoritatea locală ca să poată susţine şi servicii de sănătate. În plus, de parcă n-ar fi de ajuns, cred că din sistemul sanitar se şi scurg foarte mulţi bani publici. Totuşi, ca să fiu corect, trebuie să spun că în judeţul Covasna autorităţile locale au făcut mai mult decât în alte judeţe pentru sistemul sanitar, fără să aibă resurse financiare foarte mari. Avem un proiect foarte mare de reconsolidare a clădirii Spitalului Judeţean Covasna, în zona oraşului-staţiune Covasna autorităţile locale au dat mâna şi au constituit o asociaţie care să susţină secţia exterioară a Spitalului de Cardiologie, deci fostul Spital Orăşenesc Covasna, iar la Târgu-Secuiesc avem un spital modern, dar care trece prin aceeaşi problemă a subfinanţării cronice. Asta e o problemă naţională, de aceea noi strigăm de ani de zile, însă, din câte se pare, suntem tot mai puţini cei care mai avem curajul să ne arătăm nemulţumirea în stradă.
- Pentru că, aşa cum spuneam la început, sunteţi şi reprezentant al Confederaţiei Frăţia, vă rog să ne spuneţi câte ceva despre salariaţii din toate ramurile de activitate, căci nu e greu de bănuit că nu doar cei din Sănătate întâmpină probleme.
- Sigur că mă gândesc la tot ceea ce înseamnă salariat astăzi în România. Avem cel puţin 10 probleme grave, dintre care vreau să enumăr câteva. Lipsa unui cadru legal în care să funcţionăm normal, ca sindicat. Avem iniţiate modificări la cele două legi de tristă amintire ale lui Boc, Codul Muncii şi Codul Dialogului Social. Pentru că trebuie să avem o structură solidă ca să putem reprezenta salariaţii în mod corect, fără presiunea vreunui angajator, indiferent că e public sau privat. Avem o subfinanţare cruntă la spitale, o subfinanţare cruntă în ceea ce înseamnă învăţământul, avem nişte salarii de mizerie în sănătate, învăţământ, administraţia publică, centrală şi locală, dar şi în sectorul privat. În particular, în judeţul Covasna avem o situaţie socială gravă cu salariaţii din turismul balnear, care îşi desfăşoară activitatea undeva maxim opt luni pe an, în vreme ce restul de patru luni de zile sunt ţinuţi în tot felul de forme coercitive de către angajator, de la concediul fără plată şi până la şomajul tehnic. Cu excepţia celor de la Hotelul Clermont, care desfăşoară un turism de calitate, toţi ceilalţi administratori de hoteluri nu vor să le dea niciun leu în plus la angajaţi din tot ceea ce câştigă. Ca să o scurtez şi să facem şi un spirit de glumă, căci suntem într-adevăr foarte încrâncenaţi, v-o spun şi pe a zecea: nu ştiu, cred că avem prea puţine locuri de muncă în judeţul Covasna!
- E perfect până aici, dar cum faceţi, domnule preşedinte, ca să şi rezolvaţi aceste probleme?
- Aşa este, la toate cele ce le-am enumerat, rezolvarea trebuie să pornească într-o măsură şi de la noi. Şi să ştiţi că de la noi pornesc foarte multe. Avem o campanie serioasă privind reglementarea profesiei de asistent medical, deoarece şi aici sunt probleme, fiindcă sunt vreo cinci forme de şcolarizare. Legea 1 le-a permis elevilor absolvenţi de liceu fără bacalaureat să urmeze o şcoală postliceală şi mai târziu îi vom regăsi pe aceştia în sistemul sanitar. Lumea deja a început să se plângă de cât de slab pregătiţi sunt, dar acum ăsta e nivelul. Avem, deci, o campanie pe modificările despre care vorbim, acţiuni clare, concertate, pe Comisia de dialog social, propuneri legislative, discuţii şi parlamentări cu reprezentanţii Guvernului, cu autorităţile locale, cu reprezentanţii aleşi din Parlamentul României pe Codul Muncii şi Codul Dialogului Social. Mai nou, vom iniţia o campanie de strângere de semnături şi o propunere legislativă ca salariatul din ambulanţe să intre într-o condiţie de muncă specială sau deosebită, că nu-i normal să ţinem ambulanţierul până la 65 de ani să meargă pe un echipaj de urgenţă 0. El, ambulanţierul, la 65 de ani, nu mai poate urca cu trusa aia de 25 de kg până la etajul 10, că nu merge liftul, să dea jos pacientul de 100 de kg. El nu mai vede nici atât de bine pe drumurile astea fără marcaje, nu mai are reflexele dezvoltate, are discopatie lombară etc. etc.. Deci ambulaţierul trebuie să fie încadrat pe o condiţie specială de muncă, aşa cum sunt şi cei de la SMURD, de exemplu. Avem propuneri pe sistemul de susţinere a turismului balnear, legat de modul de împărţire a biletelor către pensionari, în aşa fel încât să existe o continuitate. Şi mai sunt multe alte iniţiative pe care le urmărim în permanenţă…
- Domnule Vasile Neagovici, vând-nevrând, în calităţile pe care le aveţi vă intersectaţi cu aleşii de pe plan local şi judeţean. Ce notă le acordaţi acestora atunci când vine vorba despre rezolvarea cazurilor cu care dumneavoastră veniţi în faţa lor şi despre modul în care sprijină, pentru buna deservire a populaţiei, sistemul de sănătate publică?
- Mă întrebaţi de o situaţie despre care până acum nimeni nu m-a întrebat. De aceea, vreau să mă întorc iar cu ani în urmă, eu activând în mişcarea sindicală din anul 2003. În aceşti ani, e drept că am avut neşansa să asist la multe fenomene negative pentru salariatul din sănătate, pentru salariatul din orişice firmă privată sau publică. Anii aceştia au reprezentat o mare lovitură pentru mişcarea sindicală, aşa încât a trebuit să lupt mai mult decât au făcut-o predecesorii mei. Spun aceasta pentru că mă deranjează faptul că nu au făcut mai multe cei dinaintea mea, întrucât acum am fi fost mult mai bine poziţionaţi şi, implicit, pregătiţi pentru a putea face faţă provocărilor ce le-am întâmpinat şi le întâmpinăm în aceşti ani. Aş merge în privinţa notelor pentru autorităţi pe două perioade, înainte de anul 2012, cu nota 7, şi după, cu nota 8, pentru că în ultimii trei ani am observat o altă deschidere.
- Eu vă felicit pentru că sunteţi aşa de drăguţ cu ei să le daţi asemenea note bune, dar nu pot să nu vă întreb: dacă sunt aşa de buni, de ce nu se rezolvă multe dintre problemele punctuale cu care se confruntă unităţile spitaliceşti, cadrele medicale şi pacienţii din judeţul Covasna?
- Multe dintre acele probleme nu ţin strict de autoritatea locală. Cu multe ne-am dus direct în Parlament, prin parlamentarii de Covasna. Au plecat numeroase iniţiative din partea noastră, iar unele au şi avut rezultatul scontat, cel promis de parlamentari. Au fost, însă, şi altele, care nu s-au rezolvat, pentru că au făcut şi ei ce au putut, în condiţiile în care noi reprezentăm un judeţ mic. Cred că acolo sus şi parlamentarii noştri sunt trataţi tot ca şi cetăţenii din acest judeţ mic, neînsemnat, şi atunci, reprezentând şi ei o jumătate de judeţ, atât sunt şi de băgaţi în seamă.
- Aşa… pentru că e democraţie, îmi daţi voie să nu fiu de acord cu acest răspuns al dumneavoastră. Mie mi se pare că uneori suntem prea băgaţi în seamă pentru nişte probleme cărora nu ar trebui să li se acorde niciun sfert din audienţa de care adesea beneficiază. Dar revenind la note, ultimilor trei guverne ce notă le-aţi acorda pentru felul în care au tratat Sănătatea?
- Guvernul Boc, nota 3. Guvernul Ungureanu, 3. Guvernul Ponta, 5.
- În final, aţi mai dori să adăugaţi ceva?
- Cred că anul 2015 ar trebui să reprezinte pentru mişcarea sindicală o repornire a motoarelor. Mişcarea sindicală, cât a mai rămas din ea, ar trebui să-şi reconfirme poziţia şi importanţa pe care o are în societate, iar cetăţeanul, indiferent unde se situează el în această societate, ar trebui să înceapă să susţină mai activ această mişcare, care este, până la urmă, una civică, legală. Pentru că noi nu urmărim altceva decât creşterea calităţii serviciilor, creşterea calităţii vieţii salariatului, indirect şi a pensionarului, pentru că salariatul contribuie la acel fond social pentru şomeri şi pensionari. Cum am mai spus, toţi avem în familii pacienţi, salariaţi, copii la grădiniţă şi şcoală, cu toţii avem nevoie de cultură, de pensii mari, de asigurări de sănătate, de o indemnizaţie de şomaj mai decentă, de prestaţii sociale, de alocaţii pentru copii, iar toate aceste demersuri se fac prin reprezentanţi - salariaţii prin sindicate şi patronatele prin structurile lor de tip federativ sau confederativ. Asta e societatea, ăsta e dialogul social. La nivel european, dialogul social se poartă între cele două tipuri de structuri, sindicale şi patronale, care-şi asumă împreună nişte direcţii comune pentru creşterea calităţii vieţii.

Categorie: