Românii, umiliţi de Guvernul Ponta prin „avansarea” prefectului Codrin Munteanu

FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA, HARGHITA ŞI MUREŞ
COMUNICATE DE PRESĂ

Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) îşi exprimă surprinderea şi protestul categoric faţă de decizia Primului Ministru al Guvernului României, Victor Ponta, de a-l înlocui, prin avansare, pe dr. Codrin Munteanu, din funcţia de prefect al judeţului Covasna, în pofida demersurilor conducerii FCRCHM şi a numeroaselor semnale şi solicitări primite prin mass-media de la importante segmente ale societăţii civile şi de la personalităţi reprezentative ale vieţii publice româneşti.
Această decizie este în flagrantă contradicţie cu cele declarate de premierul Victor Ponta la Adunarea Populară a FCRCHM de la Topliţa, din 20 martie 2010, şi cu promisiunile făcute românilor în recenta campanie electorală şi reprezintă umilirea comunităţii româneşti din judeţul Covasna şi încă o cedare regretabilă în faţa susţinătorilor separatismului şi a autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Consiliul FCRCHM solicită Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României să elaboreze şi să aplice, în regim de urgenţă, o strategie pentru stoparea acţiunilor de discriminare a românilor în propria lor ţară şi de formare a unei enclave etnice maghiare în inima României.|
Biroul de presă,
31 ianuarie 2013