Sărbătoare la Zăbala şi în Voineştii Covasnei


Autor: 

Doru Decebal Feldiorean

Autor: 

Violeta Feldiorean

În judeţul Covasna, două evenimente importante au avut loc, duminica trecută, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ilie Tesviteanul: hramul Bisericii Ortodoxe din comuna Zăbala şi „Sântilia - Nedeia Mocănească“ în oraşulstaţiune Covasna. Cele două două sărbători creştineşti au debutat încă dis-de-dimineaţă, reprezentanţii „Condeiului ardelean“ fiind prezenţi, în paralel, în ambele locuri, de altfel învecinate ca şi situare geografică.
La Zăbala, localnicii, dar şi oaspeţii sosiţi de prin alte zări au participat la Sfânta Liturghie ţinută de un sobor de preoţi acasă la protopopul lor (de Sfântu-Gheorghe) - părintele Ioan Bercu (foto , în dreapta).

După slujbă, după sfinţirea apelor şi după tradiţionalul obicei de ocolire a sfântului lăcaş cu praporii în faţă, participanţii s-au îndreptat către praznicul oferit de gazde la Căminul Cultural din apropierea bisericii (foto 2).
La Covasna, după ce au primit binecuvântarea de la părintele paroh Ioan Ovidiu Măciucă (foto, al doilea din stânga), participanţii, veniţi cu mic, cu mare din toate zările au asistat la obiceiurile tradiţionale ale mocanilor voineşteni, cel mai important dintre ele fiind nunta. Această ediţie a Nedeii - organizată de Asociaţia „Iustinian Teculescu“, împreună cu binefăcătorii ei, în colaborare cu Primăria Covasna şi Casa de Cultură Orăşenească - a adus cu sine, ca noutate, repornirea Mocăniţei, care a plimbat localnicii şi turiştii veniţi în staţiune, pe întreg parcursul zilei, între Hotelul Clermont şi Planul Înclinat (foto 3 jos). Cuvântul de ordine a fost, în Valea Zânelor, voia bună, zâmbetul fiind pe buzele tuturor. Nici nu se putea altfel la un mic şi-o bere, în acordul numeroaselor ansambluri folclorice şi a unor cântăreţi de muzică populară din judeţele Hunedoara, Braşov şi Covasna, care au urcat rând pe rând pe scena Nedeii Mocăneşti (foto 4 jos).