Satul românesc - Paradis terestru

Am văzut lumina pe pământ într-un mic sat situat în vasta vatră a Ortodoxiei, numită Colinele Tutovei, care a mai primit şi metafora de Colinele Voievozilor, fiindcă majoritatea Sfintelor Biserici au drept ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care neamul românilor îi numeşte voievozi.
Cum sunt născut în 1958, nu am scăpat de exilul pus la cale de regimul bolşevic, aşa că am părăsit satul la 14 ani şi m-am mutat iar la sat după 40 de ani de pribegie prin mai multe oraşe ale României. De data aceasta m-am stabilit în Filioara Agapiei, situată în centrul numărul 1 al Ortodoxie româneşti, adică în Athosul românesc care îl reprezintă ţinutul munţilor Neamţului. Deci am identitatea de ţăran şi m-am întors de la oraş tot cu statutul de ţăran, dar artificializat.
Toate satele româneşti păstrează tainic un altar de paradis terestru, sau spus cu delicateţe: satul este locul unde fiii săi împrăştiaţi pe toate meridianele lumii sunt atraşi irezistibil acasă, unde se simt pentru o clipă din nou copii. Fără nicio îndoială că satul e o taină şi este locul unde s-a născut veşnicia, după cum aşa de profund a simţit şi a exprimat, prin această metaforă genială, marele poet şi filozof Lucian Blaga. Pentru că la sat nemurirea s-a născut din Pomul vieţii, care este Biserica Domnului.
De aceea nimeni, care e iubitor de Dumnezeu, nu contestă faptul că centrul satului este Biserica. Aici sufletele devin vii de la naştere… prin Sfântul Botez. Apoi, tot aici, se oficiază cununia religioasă. Acestea, împreună şi în chip tainic, întregesc omul desăvârşit prin primirea cuminecării cu trupul şi sângele Domnului.
Toţi ştiu că odată întemeiată, familia însăşi devine o Biserică mai mică.
Poeţii şi geniile noastre s-au jertfit pentru ca Neamul nostru românesc să nască o cultură majoră şi să aibă drept sursă de inspiraţie Evanghelia şi toată Creaţia Domnului. Ei au dedicat poezii şi imne satului. Cunoaştem cu toţii poeziile închinate satului de către Eminescu, Blaga, Coşbuc, Depărăţeanu şi mulţi alţii.
Satele româneşti, în proporţie mare, s-au format pe locul sau în apropierea vechilor sihăstrii mănăstireşti. De aceea, oricine simte la intrarea într-un sat acea linişte ancestrală, izvorâtă din rai.
De fapt, toate sihăstriile au avut şi au drept sens refacerea sau rezidirea paradisului în sufletului călugărilor şi al sătenilor, altfel spus ridicarea la înălţimea transcendenţei.
În multe sate clopotele plâng, anticipând cumva iminenta urcare pe Golgota pentru a împlini şi primi Învierea.
S-ar cuveni să opunem rezistenţă prin credinţă şi cultură pentru a opri, câtuşi de puţin, ofensiva globalizării şi a desacralizării, care ameninţă să distrugă icoana satului de altădată. Dacă se va întâmpla această catastrofă, atunci va pieri cu siguranţă şi cuvântul dor din Limba Română, cuvânt care este o minune ce a dus la crearea culturii noastre.
Să nu uităm că originalitatea noastră are ca temelie Ortodoxia, care a fost şi este trăită în viaţa de obşte sătească. Prin aceasta suntem diferiţi de vecinii noştri. Prin faptul de necontestat că avem câteva veacuri de creştinism în plus faţă de slavi, de unguri, bulgari şi toţi cei din jurul vechii Dacii.
Ce se va întâmpla cu satul românesc?
E o întrebare care torturează pe oricine s-a născut în sat. Românului, chiar cel din ceaţa oraşului, după ce vede satul românesc, fie şi pentru o singură dată, i se vede o transfigurare pe chipul său, o seninătate ce-i topeşte toate depresiile.
Ce se va întâmpla cu satul românesc, eu nu pot răspunde, dar am aflat un răspuns la Eminescu printr-un vers din „Memento mori”: „Vrei viitorul a-l cunoaşte, te întoarce, spre trecut”. Deducem din acest vers că cine ignoră trecutul, va trăi o cădere a prezentului.
Ideea sublimă ar fi aceasta, că tot ce face şi creează omul trebuie să le facă de pe înţelegerea de a fi colaboratorul lui Dumnezeu. Când se abate de la această idee, asistăm la venirea haosului, a lipsei de sens şi la căderea chiar din orbita timpului şi la o plutire iraţională în abisul infinitului. Aceste idei sunt foarte bine dezvoltate şi argumentate de Nichifor Crainic în „Nostalgia paradisului”. Trebuie să urmăm divinitatea, avem în acest sens porunca Mântuitorului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, în numele meu să le faceţi”. Această idee de colaborare este prezentată într-o manieră sigură de apostolul (1 Petru 4, 11), gândindu-se, fără îndoială la cuvintele Mântuitorului, citate mai sus: „Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru că întru toate Dumnezeu să se mărească prin Iisus Hristos”. Deci nu avem cum să zidim un alt infinit afară de cel făcut de Dumnezeu, dar putem prin actul creaţiei să-l înfrumuseţăm, să-l facem mai bun şi mai frumos. Că doar nu degeaba a spus Dostoievski că frumuseţea duhovnicească va salva lumea.
În încheiere, prezentăm trei avertismente ale unor pericole care pot duce la căderea din prezent a temeliei creştine a Neamului nostru românesc.
Primul se referă la o dezbatere care s-a desfăşurat la Sinaia referitoare la eterna temă: Criza Educaţiei. De remarcat că niciunul din cei prezenţi acolo nu a pronunţat cuvintele educaţie religioasă, iar despre Hristos fireşte că nu s-a suflat niciun cuvânt. Să nu ne mirăm, deci, de faptul că auzim sintagma „au început să se strice cuvintele”. E firesc, fiindcă sufletul nostru s-a deconectat de la Dumnezeu Cuvântul.
Al doilea lucru se referă la casa de la Văratic, unde a locuit pentru o vreme Mihai Eminescu. Aş propune înfiinţarea unei asociaţii care să se ocupe de refacerea casei. Fireşte că e o problemă subiectivă. Dar eu am fost foarte impresionat când am văzut singurătatea din jurul casei şi starea de nepăsare care domneşte şi care m-a speriat. Deci e vorba despre o empatie infinită şi personală pentru martirul poeziei române, Mihai Eminescu.
Al treilea avertisment care ne îndeamnă la trezvie maximală este faptul că s-a emis directiva europeană prin care în viitorul foarte apropiat se va introduce buletinul de identitate biometric standardizat. Această îndosariere electronică va transforma identitatea persoanei noastre umane într-un număr şi va pregăti terenul pentru pecetea cea de tot urâtă, a Antihristului - 666. Fraţi creştini ortodocşi români, treziţi-vă şi rămâneţi statornici şi de neclintit în Sfânta Credinţă Ortodoxă şi nu vă îndoiţi că „Aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (1 Ioan 5, 4).

Categorie: