†) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, MITROPOLITUL BANATULUI

15 septembrie

Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-ai rânduit; şi, după moarte, în cetele sfinţilor te-ai sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.

Sfântul Iosif s-a născut la Dubrovnik (Dalmaţia, azi în Croaţia), în anul 1568, dintr-un tată negustor veneţian şi o mamă de obârşie din Limnos (Grecia). A primit la Sfântul Botez numele de Iacob, iar studiile primare şi le-a făcut la Ohrid (azi în Macedonia). După ce a petrecut cinci ani în Mănăstirea Maicii Domnului din acest oraş, în preajma unui unchi ieromonah, a plecat, la vârsta de douăzeci de ani, în Sfântul Munte Athos, unde a intrat în monahism în Mănăstirea Panto¬crator, cu numele de Iosif (1590). Vestit pentru îndemânarea sa de caligraf, a fost chemat la Mănăstirea Marii Lavre. S-a nevoit mai apoi în mănăstirile Hilandar, Xiropotamou şi Vatopedu, unde a săvârşit primele minuni, vindecând călugări bolnavi. A fost numit stareţ al Mănăstirii Sfântul Ştefan de la Adrianopol, unde a rămas vreme de cinci ani, învăţându-i pe ucenici dragos¬tea de virtuţi. Revenit în Athos, a fost pentru o vreme egumen al Mănăstirii Cutlumuş, iar apoi s-a retras la Vatopedu, pentru a-şi petrece ultimii ani în isihie. Însă a aflat curând (1650) că, în ciuda vârstei sale înaintate (82 ani), fusese numit Mitropolit al Temisvarului (Timişoara de astăzi) de către Patriarhul Constantinopolului, Partenie al II-lea (1644-1651), căci vestea virtu¬ţilor lui se răspândise pretutindeni în Balcani. Cum sfântul a învăţat limba română în doar trei luni, în ziua înscăunării a putut să le vorbească credin¬cioşilor în limba lor. Supus voii lui Dumnezeu, el a dat dovadă, în tot timpul acestei ascultări, care a durat trei ani, de calităţi aparte de păstor. Străbătea eparhia sa pentru a învăţa poporul des¬pre adevărata credinţă şi des¬pre curăţia purtării evanghe¬lice şi, datorită cunoaşterii limbii turceşti, lua apărarea creştinilor pe lângă autorită¬ţile otomane. A întemeiat o şcoală pentru instruirea cle¬ricilor şi a hirotonit numeroşi preoţi pe care îi cerceta regulat pentru a-i întări în misiunea lor.
Însă minunile sale sunt cele care au grăit cel mai mult po-porului. În ziua înscăunării sale, Sfântul Iosif a vindecat un pa¬ralitic rugându-se pentru el şi toată lumea a strigat atunci că noul mitropolit era un sfânt. În anul 1652, când a avut loc un incendiu grav în urma căruia a murit multă lume, sfântul, care slujea atunci Dumnezeiasca Liturghie în biserica fortăreţei, s-a aşezat în genunchi ca să se roage. După puţin timp, nori mari au adus ploaie din belşug care a stins incendiul, fără să ude to¬tuşi veşmintele episcopului.
Istovit de vârstă şi de tulburările din lume, Sfântul Iosif s-a retras în Mănăstirea Partoş din Banat (1653), unde şi-a petrecut ultimii trei ani din viaţă. Însă turma sa duhovnicească nu voia să renunţe la el, şi credincioşii veneau regulat în chilia lui pen¬tru a primi sfaturile şi binecuvântarea părintelui celor sărmani şi al celor încercaţi. S-a săvârşit cu pace, la vârsta de 88 de ani (1656), şi a fost înmormântat în această mănăstire, sub altarul bisericii pe care o ctitorise. Mai apoi, şi până în zilele noastre, sfintele sale moaşte au săvârşit nenumărate minuni.
Cinstit la nivel local încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, cultul Sfântului Iosif a fost recu¬noscut în chip oficial odată cu descoperirea sfintelor sale moaşte de către Biserica Română în 1956 şi de către Biserica Sârbă în 1965.
(Cele trei articole religioase din prezenta ediţie au fost alcătuite după Sinaxarul Ieromonahului Macarie de la Simonos Petras, Sfântul Munte Athos, vol. I, Editura „Sfântul Ioan Casian”, Bucureşti, 2011)