†) SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ

23 aprilie

Mucenicii, dovezi ale Învierii lui Hristos

Pe 23 aprilie, Biserica noastră cinsteşte pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Înainte de a relata despre Sfântul Gheorghe, vom spune câteva cuvinte despre Paşti, pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Paştele, Sărbătoare a Sărbătorilor şi Praznic al Praznicelor: se bucură îngerii şi arhanghelii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, drepţii, de Învierea Domnului. Dar ne bucurăm şi noi, pentru că din mormânt a izvorât viaţa cea nemuritoare, iertarea păcatelor noastre, biruinţa şi triumful împotriva păcatului, a morţii şi a lui Lucifer. Precum spune minunat marele Ioan Gură de Aur în cuvântul său catehetic, pe care îl aud toţi cei care rămân până la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii pascale, „Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”. Adică: toţi cei săraci, să nu ne întristăm, căci bogăţie este Hristos. Toţi cei păcătoşi, să ne ştergem lacrimile, căci Hristos ne iartă păcatele (prin pocăinţă). Toţi cei care ne temem de moarte, să prindem curaj, căci Hristos a biruit moartea. Învierea revarsă pretutindeni, ca un soare, bucuria şi veselia. Se bucură chiar şi natura moartă, care primăvara înviază şi ea, şi poartă cele de sărbătoare ale ei, iar florile de primăvară strigă şi ele în felul lor: Hristos a Înviat! Şi numai satana se tânguieşte şi împreună cu el şi toţi aceia care nu vor să creadă în Hristos şi continuă să trăiască în necredinţă şi în stricăciune. Necredincioşii, chiar şi în ziua Învierii, nu simt nimic sfânt şi duhovnicesc, ci trăiesc ca necuvântătoarele, fără Dumnezeu, fără Hristos, şi, din păcate, doar numele de creştin le-a mai rămas.
Paştele Domnului! Dar bucuria creştinilor continuă. Alături de Învierea lui Hristos, anul acesta la două săptămâni distanţă, sărbătorim pomenirea Marelui Mucenic Gheorghe.
Atunci când 23 aprilie cade înainte de Paşti, în perioada de post şi pocăinţă, atunci s-a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Gheorghe să se prăznuiască în a doua zi de Paşti, ca bucuria cinstirii lui să fie deplină. Sfântul Gheorghe este iubit nu doar în Patria noastră, ci şi în alte ţări creştine. Milioane de bărbaţi îi poartă numele: împăraţi, principi, generali, oameni de ştiinţă, bogaţi, săraci, muncitori, plugari poartă numele Gheorghe şi îşi sărbătoresc ziua onomastică. Avem şi nume feminine, precum Georgia, Georgiana, Georgeta etc.. Cred că nu există familie care să nu aibă vreo rudă cu numele Sfântului Gheorghe. Dar de ce atâta cinste faţă de Sfântul Gheorghe?
Biserica numără printre sfinţii mucenici o serie întreagă de militari care au făcut parte din armata romană. Credinţa în Hristos se răspândise foarte mult, iar în loc să-i persecute pe creştini, în detrimentul gloriei militare lumeşti, au ales slava veşnică, cununa cea neveştejită a martirajului, mărturisind în faţa tuturor credinţa creştină şi nerenunţând la ea, cu preţul vieţii lor.
Marele Mucenic Gheorghe a trăit în vremea împăratului Diocleţian, care a domnit între anii 284-305. El a fost un împărat care a fost foarte credincios zeilor păgâni. Din cauza aceasta a avut o atitudine persecutorie faţă de creştini; cea mai cruntă persecuţie a fost a lui, până în 305. În acel an se îmbolnăveşte psihic, simţindu-se urmărit şi persecutat de asasinatele lui. Era mereu îngrozit că va fi omorât. Se retrage de pe tron într-un palat de pe malul Dalmaţiei şi acolo trăieşte izolat, neprimind pe nimeni, fără numai garda lui; dar se temea şi de ea, ducând o viaţă foarte chinuită. Se presupune că a murit în anul 313, când a încetat şi persecuţia creştinilor. A murit în singurătate, îngrozit de toate spaimele care-l înconjurau. Toate informaţiile acestea le aflăm de la Lactanţiu (c.240 - c.320), om foarte învăţat care a fost profesor în casa lui Diocleţian. La început, Diocleţian nu îi persecuta pe creştini chiar aşa mult, adică nu în mod criminal. Între timp, Lactanţiu se creştinează şi îşi pierde slujba, el însă scrie toate cronicile de pe vremea lui Diocleţian, iar în cartea lui Despre moartea persecutorilor, arată cum toţi prigonitorii Bisericii lui Hristos au sfârşit rău, şi cel mai mare exemplu este Diocleţian, pe care l-a cunoscut şi în epoca lui cea mai bună şi în perioada de demenţă. Diocleţian a avut o alienare întunecată, era un om persecutat de spaimele lui interioare. Tot timpul avea impresia că vor veni creştinii, că va veni Iisus şi-l va pedepsi pentru crimele pe care le-a făcut, iar din cauza aceasta tot mai mult prigonea pe creştini. La început, cum am spus, persecuţia nu a fost aşa de grea. Prima formă de persecuţie a fost că a dat ordinul ca toţi cei din armată să jertfească zeilor, dacă vor să mai rămână în oaste, iar dacă nu, să fie daţi afară. Aceasta a fost persecuţia lui iniţială. Între timp însă, prin anul 302, el cercetează oracolele păgâne, care dădeau tot timpul răspunsuri încâlcite. Şi aceste oracole i-au spus lui că trebuie să persecute pe creştini. Şi atunci, în anul 303, dă un decret de persecuţie foarte dur, în care se spunea că toate Bibliile existente la creştini trebuie predate autorităţilor, ca să fie arse în pieţele publice. Totodată, a mai ordonat arestarea tuturor clericilor şi i-a silit să jertftească zeilor. Aşa au fost torturaţi, daţi la fiare, omorâţi mulţi, şi astfel această abominabilă acţiune a dat un număr extraordinar de mare de martiri. Persecuţia s-a întins în tot Imperiul Roman. Aşa a fost şi la noi, când au fost ucişi la Niculiţel: Zotic, Atalos, Filipos, Camasis…şi mulţi alţii. A fost o persecuţie generală. Apoi a poruncit ca toţi ostaşii care au credinţa creştină să-şi ia pedeapsa. În această împrejurare, Sfântul Gheorghe a hotărât să-şi mărturisească apartenenţa la credinţa în Hristos.
Sfântul Gheorghe a fost unul din cei mai mari eroi ai creştinismului. Patria natală a mucenicului Gheorghe a fost Capadocia, o eparhie din Asia Mică, care a dat naştere la atâţia sfinţi şi mucenici. Tatăl lui, când Gheorghe era încă mic copil, a fost arestat, a mărturisit pe Hristos şi a fost martirizat. Gheorghe a fost un copil de mucenic. Mama lui văduvă, femeie evlavioasă, îl lua pe micul Gheorghe şi-l ducea deseori la mormântul tatălui său mucenic. Şi acolo, deasupra mormântului, îngenunchiaţi amândoi, se rugau lui Dumnezeu. Gheorghe, din frageda lui vârstă, ardea de sfântul dor de a urma exemplul tatălui său şi de a deveni şi el mucenic al lui Hristos. Când a crescut, a slujit în armată. Era un soldat strălucit, ascultător, plin de curaj, fără teamă în lupte. Îşi iubea patria, îi izgonea pe barbarii care atacau şi ardeau casele şi junghiau copiii şi femeile. Sfântul Gheorghe a fost un apărător al celor neputincioşi. Pentru vitejia lui a avansat repede şi a ajuns la cele mai înalte funcţii din armată; a devenit general. Dar când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor şi toţi ofiţerii au fost obligaţi să declare că nu sunt creştini şi că se închină idolilor, atunci Gheorghe nu a ezitat deloc să facă ceea ce se cuvenea. Nu s-a lepădat de Hristos, ci a declarat că este creştin şi că nicio putere din lume nu va putea să-i schimbe credinţa. Împăratul, când a auzit această declaraţie, s-a întristat mult, pentru că cel mai viteaz general al său era creştin. La început a încercat să-l convingă cu binele, i-a promis până şi cele mai mari onoruri şi funcţii. Dar Gheorghe a respins toate propunerile şi a rămas statornic şi neclintit. Atunci, a început mucenicia lui; o mucenicie din cele mai groaznice. La început, l-au aruncat într-o temniţă întunecoasă. L-au pus apoi pe roată, care era o unealtă de schingiuire; prin cuiele ei ascuţite, roata făcea să se sfâşie carnea, să curgă sânge şi omul să moară, dar Hristos prin harul Său l-a ajutat pe mucenic şi acesta a învins toate durerile. Şi nu doar aceasta, ci a făcut şi minuni: în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. S-a dus în templul idolilor şi prin rugăciunea sa a făcut de s-au dărâmat toţi idolii şi a făcut pe demoni să strige şi să spună că unul este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Gheorghe. Acestea par multor oameni de necrezut, dar Hristos a spus că „oricine crede în El va face minuni, va călca peste scorpii şi peste şerpi şi va birui toată puterea vrăjmaşului” (Luca 10, 19).
Tot ce a făcut Sfântul Gheorghe nu a făcut cu puterea sa, a făcut-o prin puterea lui Hristos, Care a biruit păcatul şi moartea şi a înviat din morţi şi dăruieşte putere oricărui credincios să-i biruiască şi el pe vrăjmaşii lui. În felul acesta, fiecare sfânt este o nouă dovadă că Hristos este Dumnezeu Adevărat. Viaţa, chinurile muceniceşti şi minunile sfinţilor nu pot să aibă o altă explicaţie decât una singură: că Hristos a înviat, viază şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său, ca oamenii neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri. Datorită acestui fapt spunem cu tărie că mucenicii sunt dovezi ale Învierii Domnului Hristos. Mii de oameni, care au urmărit mucenicia şi minunile Sfântului Gheorghe au crezut şi s-au botezat în numele lui Hristos.
Iată cât de cinstit era Sfântul la noi, încât şi Sfântul Ştefan cel Mare l-a avut ca ocrotitor. Un drapel trimis de Ştefan la Mănăstirea Zografu, în Sfântul Munte Athos, îl are înfăţişat pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Iar pe steag se găseşte această inscripţie: „O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldove, păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te preamărim în veci, Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008, adică 1500, la 43 ani ai domniei sale, Io Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldove”.
Să nu rămână doar o simplă sărbătoare exterioară praznicul Sfântului Gheorghe. Trebuie să-l imităm şi noi pe Sfânt în virtuţile pe care le-a avut şi, mai ales, în curajul pe care l-a arătat de-a lungul întregii sale vieţi. A omorât Sfântul fiara, aşa cum se vede în icoana lui? Avem şi noi fiara noastră, adică patimile şi răutăţile noastre. Cine este liber de acestea? Înainte! Să ridicăm război împotriva acestor fiare lăuntrice! Cine duce lupta cea bună, acela îşi şi învinge cu ajutorul lui Hristos patimile, acela se face un vrednic următor al Sfântului Gheorghe.
Hristos a Înviat! Lui Hristos Celui răstignit şi înviat cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.