Societatea românească actuală, între viaţă şi moarte

Astăzi ritmul de viaţă al societăţii româneşti este mai accelerat decât oricând; trăim fiecare eveniment mult mai intens decât în alte vremuri. Economia de piaţă cuprinde acum toate sectoarele de activitate. După 1989, ne-au invadat din Occident mâncărurile cauzatoare de moarte, băuturile alcoolice, etnobotanicele şi drogurile. „Alcoolul intelectual” ne îmbată cu excursii prin lumea largă, cu vitrine luminoase şi mult zgomot pentru nimic, toate acestea aducând cu ele o mulţime din ce în ce mai săracă şi mai furioasă.
Pe sticla televizorului, luptele politice sunt tot mai vizualizate; marile procese de corupţie ale fostului premier Adrian Năstase, ale multimilionarului Gigi Becali şi chiar ale preşedintelui României, Traian Băsescu - „fenomenul Nana”, ţin capul de afiş al fiecărui post de ştiri. Dar, aceste televiziuni s-au împărţit în două, B1TV şi Antena 3 fiind la cele două capete, la cele două poluri extreme ale „dezvăluirilor în direct”, fiecare ţinând cu o anumită tabără politică. Aceste lucruri biciuiesc nervii românilor şi circumvoluţiunile lor cerebrale, oamenii de rând nemaiştiind care este adevărul.
Amorul deşănţat apare şi el pe sticla televizorului şi este întruchipat de vedete de mucava ca Bianca Drăguşanu, Victor Slav şi fotbalistul Adrian Cristea, precum şi unii cu ştate mai vechi, ca Marcel Toader, care, împreună cu alţii de teapa lor, sunt, din păcate, adevărate modele pentru mulţi dintre tinerii români. Şocantă a fost imaginea în care un reporter o întreabă pe o tânără, pe stradă, dacă ştie cine este Eminescu şi cine este Bianca Drăguşanu, iar răspunsul, invariabil, este că ştie cine este Bianca, a cărei fană e, şi a auzit parcă şi de Eminescu, dar nu ştie să spună ceva cu precizie despre personalitatea lui. Apoi, întrebată pe cine ar alege dacă ar trebui să opteze între Eminescu şi Bianca Drăguşanu, tânăra afirmă cu nonşalanţă: pe Bianca Drăguşanu. Vă daţi seama? Tânărul din ziua de astăzi nu mai ştie cine este Eminescu, dar ştie cine este Bianca! Şi ne mai mirăm de depravarea societăţii româneşti, de faptul că am ajuns o ţară… vai mama ei, mâine, poimâine în pragul destrămării?! Fata asta nu ştia de Eminescu, ce să o mai întrebi de Creangă, Sadoveanu, Slavici, Goga, Blaga, Iorga, Kogălniceanu, Brătianu, Bălcescu, Vladimirescu ş.a.m.d. Cuza, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Decebal, Burebista… Vai, vai, se răsuceşte Caragiale în mormânt. Ar fi fost în zilele noastre, bietul mare scriitor, probabil că pe nicăieri… Ar fi rămas, cu siguranţă, perplex dacă ar fi trebuit să vadă societatea românească de astăzi.
Tot pe sticla televizorului, tot de dimineaţa şi până seara, se demonizează profesorii şi medicii, mass-media ucigând sufletul românului cu exemplele acestea de şpăgari nenorociţi. În templul învăţământului şi culturii se intră cu „noroi pe ghete”, nerealizându-se faptul, deosebit de grav, că transformându-l într-o tarabă negustorească, se va schimba în rău sufletul nostru românesc. Totul se generalizează; de fapt, arta generalizării, a băgării tuturor într-o oală, a ajuns în societatea românească să fie ridicată la rang de religie. Iar când se renunţă pentru moment la tonul grav al acuzării „la găleată”, totul devine, instantaneu, o băşcălie, sub scuza, idioată, că aşa e la noi la români.
Am ajuns ca, în prezent, să privim neputincioşi la o societate românească paralizată, aflată pe patul de suferinţă de aproape un sfert de veac, în care parcă totul este de vânzare. În urmă cu 2000 de ani, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, striga ologului lungit pe patul de suferinţă: „Ia-ţi patul tău şi umblă”, şi s-a înfăptuit minunea! Fapta aceea a fost atât de puternică încât nu s-a uitat nici până în zilele noastre. Este posibil oare ca, în aceste timpuri, să se nască un lider care să le spună românilor: Trezeşte-te, române, scoală-te de pe patul de suferinţă şi umblă”? Poate, nădăjduind în Dumnezeu, conştiinţa românilor se va redeştepta şi Idealul Naţional va triumfa până la urmă! Pentru aceasta, însă, nu trebuie să uităm trecutul. Căci nu are viitor cine-şi uită trecutul. Idealul Naţional al generaţiilor anterioare a fost ca România să devină „Mare”, „dodoloaţă”, iar el a fost împlinit prin jertfa de veacuri a strămoşilor noştri. Ei, moşii şi strămoşii noştri, deveniţi eroii noştri, au împlinit acest ideal măreţ, pentru ca noi, acum, să avem o ţară mare şi frumoasă. O ţară locuită, din păcate, de tot mai puţini români adevăraţi, de tot mai puţini şi mai săraci, şi deloc fericiţi la vederea acestor vremi. Suntem în Uniunea Europeană şi în NATO, structuri euro-atlantice în care majoritatea românilor au sperat ca ţara să se integreze şi, iată, constatăm acum că această înrobire numai bucuria nu ne-a adus-o. Suntem în ele socotiţi cetăţeni de rangul doi, „second-hand” cum se zice în limba englezească. Sloganul din anii '90, atât de hulit, „Noi nu ne vindem ţara”, a devenit „Noi nu ne-am vândut ţara, am dat-o pe gratis”. Am dat bogăţiile solului şi subsolului, apele, curentul, gazul, pădurile, cimentul, energia etc. Acum, în 2014, ne-a mai rămas un singur lucru de dat, cel mai de preţ: PĂMÂNTUL! Dacă îl dăm şi pe acesta, dragi români, putem considera că, odată cu el, ne-am dat şi sufletul, căci nimic nu este mai presus în viaţă decât dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de familie şi faţă de pământul patriei în care te-ai născut!
Există două moduri de a trăi în viaţă, scria Maxim Gorki: a arde sau a putrezi. Dacă noi, românii, vom alege „să ardem”, atunci România nu va agoniza, va fi eternă şi nemuritoare!

Categorie: