Ultima oră de dirigenţie


Autor: 

prof. Alemănuţa Lihor

Nu ştiu câţi dintre voi simt că s-a mai terminat un an de şcoală. Copiii aşteaptă vacanţa mare de parcă n-ar mai fi fost niciodată în vacanţă. Ultimul clopoţel a sunat pentru toţi copiii, la fel ca şi pentru elevii claselor a VIII-a de la Şcoala cu Clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” din oraşul Întorsura- Buzăului, judeţul Covasna. Ca în fiecare an, părinţi şi elevi s-au strâns în curtea şcolii pentru a felicita pe cei care timp de un an au muncit şi acum adună roadele. Multe emoţii au cuprins pe toţi cei prezenţi, atât elevi, cât şi profesori şi părinţi.

Dar, aşa este în această perioadă, se ţin lanţ festivităţile de încheiere a anului şcolar. Pentru unii sunetul clopoţelului va deveni o amintire de neuitat, momentul absolvirii marcându-le sfârşitul unei perioade din viaţă, dar şi începutul uneia noi.

Îmi place că la sfârşit de an şcolar, preşcolarii şi elevii îşi iau rămas bun de la profesori şi colegi, prin organizarea unor momente speciale. Copiii prezintă plini de emoţie programul.

Cu multe emoţii, părinţii şi elevii clasei a VIII-a D s-au îndreptat împreună spre „Sala multifuncţională” a şcolii pentru desfăşurarea unui program artistic deosebit, acum, la sfârşit de drum, pentru a-şi depăna amintiri. Au fost foarte entuziasmaţi, dar cu părere de rău s-au despărţit şi şi-au promis că se vor mai întâlni de câte ori vor avea ocazia, pentru că au fost şi vor rămâne prieteni pe viaţă.

Deşi timpul se scurgea foarte repede, aceste clipe au fost de neuitat. Stăteau de vorbă mai mult să îşi ia la revedere de la colegi şi de la profesori. Vorbeau despre vacanţă, despre ce au de gând să facă, unde se vor duce ş.a..

În jurul orelor 12, premianţii au fost felicitaţi şi au primit diplome şi cărţi. Tot acum au fost felicitaţi şi participanţii la olimpiadele judeţene şi cele naţionale.

De acum îşi vor lua zborul spre liceu sau alte şcoli profesionale. Nu e nimic mai important decât bagajul de cunoştinţe cu care părăseşti şcoala.

Elevii claselor a VIII-a au început deja procesul de admitere computerizată la liceu, care a început de marţi, prin completarea fişelor speciale de înscriere, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei pentru anul şcolar 2009-2010.

Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, şi în acest an, elevii vor fi admişi la liceu fără examen, ţinându-se cont de media generală a notelor obţinute la tezele cu subiect unic, care are o pondere de 50 la sută din nota finală, iar cealaltă jumătate o reprezintă nota formată din mediile generale obţinute pe ultimii patru ani de şcoală.

Le dorim baftă şi Bunul Dumnezeu să le ajute să ajungă unde îşi doresc.

Categorie: