Zece comandamente ale lui Mihai Eminescu faţă de starea Naţiunii Române

Timpul nu iubeşte şi nu urăşte pe nimeni, el este indiferent faţă de toţi oamenii şi îi poartă pe valurile sale transformându-se în istorie. Timpul, asemenea unui ocean de necuprins, înghite totul, viaţa noastră cu bucuriile şi nefericirile ei, civilizaţii întregi, imperii nemăsurate şi semeţe, pe care le transformă în praf sau pulbere de stele. Aşa s-a întâmplat şi cu Mihai Eminescu, genialul nostru poet. El s-a născut la 15 ianuarie 1850 din „Luceafărul de dimineaţă”, la ora 3. A trăit într-o lume unde au fost preţuiţi cei nedemni şi au fost dispreţuiţi cei demni; a trăit într-o lume în care dragostea faţă de Veronica Micle nu a fost împărtăşită; a trăit într-o lume în care a suferit 6 ani de o boală necruţătoare, tratată incorect - chiar criminal, şi a murit la 15 iunie 1889, la doar 39 de ani, în Sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti. Felul cum a murit rămâne o enigmă, dar sunt convins că o zi din viaţa lui Mihai Eminescu, acest om înzestrat cu o energie clocotitoare, a valorat mai mult de o sută de ani din viaţa celor care îl asupreau şi îl dispreţuiau din cauza geniului său, din cauza patriotismului său. Pe lângă faptul că Mihai Eminescu a fost şi este cel mai mare poet al tuturor românilor, el a fost şi un ziarist extraordinar, ce a stigmatizat, la ziarul „Timpul” al lui Ioan Slavici, minciuna, tupeul, calomnia, lăcomia, hoţia, dezinformarea, patima şi ranchiuna politică, spiritul de răfuială al oamenilor politici, având întotdeauna o mare ţinută morală şi tăria de a-şi recunoaşte greşelile atunci când le-a făcut. A fost un mare profet şi vizionar al timpului său şi a descoperit teoria relativităţii şi principiul vitezei luminii cu mult înainte de Albert Einstein şi soţia acestuia. Dacă citim şi recitim poezia „La steaua” (prima strofă: „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă”), vom vedea că esenţa a mii de pagini de carte şi de ştiinţă este cuprinsă într-o singură strofă. În acea vreme Eminescu nu avea acces la internet sau la marile biblioteci ale lumii pentru a încrucişa şi sintetiza informaţia, dar avea geniu. Geniul i-a permis să vadă în viitor starea Naţiunii Române. Am sintetizat din articolele lui de la ziarul „Timpul” zece comandamente care ne arată starea Naţiunii Române de atunci şi starea ei de astăzi.
Comandamentul numărul unu se referă la cetăţenii de atunci ai României: „Avem de o parte rasa română cu trecutul ei, popor harnic şi cinstit. Deasupra avem o pătură superioară răsărită din scursurile Orientului şi Occidentului incapabilă de adevăr şi patriotism. Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele mari literaţi, ignoranţii şi proştii, adevăraţi oameni ai statului”. Ce avem astăzi în România? Avem două subnaţiuni: cei mulţi săraci şi cei puţini bogaţi, cu averi colosale obţinute, într-o singură generaţie, în afaceri cu Statul Român, în directă cârdăşie cu politicienii; avem acele lipitori politice de tip Cocoş, care sug sângele sistemului economic pentru partidul lor, dar mai ales pentru ei; avem oameni politici, de dreapta şi de stânga, care-şi pun clientela politică în funcţii bănoase, până şi la nivelul şcolilor sau spitalelor.
Comandamentul numărul doi se referă la obiceiurile politice de atunci, care se păstrează şi astăzi. Iată ce scrie Eminescu: „Cea mai slabă dintre apucăturile sofisticate este înjurătura. Când argumentele adversarului sunt prea tari, încât nu poţi găsi nimic la ele, laşi obiectul discuţiei la o parte atribuindu-i adversarului intenţii şi vederi cu totul străine obiectului”. Ce vedem în zilele noastre? În campaniile electorale ale politicienilor noştri, ba chiar şi la prezidenţiale, s-au folosit numai injurii şi invective oribile, s-a folosit „flacăra violet”, s-au folosit casete porno la purtător, s-au folosit şantajul şi ameninţarea directă a ziariştilor şi a oamenilor politici la televizor, s-au folosit religia, orientarea sexuală, moda şi îmbrăcămintea, tezele de doctorat sau chiar fotografii şi filme trucate.
Al treilea comandament se referă la furtul averii naţiunii. Citez din Eminescu: „Pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”. După Revoluţie, guvernanţii noştri ne-au vândut occidentului mai toate bogăţiile Ţării - gaze, curent electric, petrol, zăcăminte naturale ale solului şi subsolului, păduri, terenuri agricole şi multe altele.
Al patrulea comandament al poetului spune aşa: „Dreptul de a ne mira l-au pierdut de mult românii. Într-o Ţară când un om cu patru clase ajunge redactor de ziar, deputat sau director de bancă sau chiar ministru de finanţe..., într-o Ţară în care falsele cărţi de alegători joacă rolul de căpetenie…”. Ne mai mirăm astăzi că un marinar ajunge Preşedinte, că un inginer ajunge ministru de Finanţe sau că un rezident sexi este pe lista numirii de ministru al Sănătăţii? Ne mai mirăm că astăzi vedem pe listele electorale că au votat şi morţii? Eu cred că Revoluţia din 1989 ne-a dat cel puţin dreptul să ne mirăm.
Al cincilea comandament se referă la meserii şi la forţa de muncă. Eminescu scria: „Înecarea cu străini a tuturor ramurilor vieţii noastre economice, reducerea românilor în propria lor Ţară la simpli salahori, căderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice şi înlocuirea ei cu produse identice străine…”, ei bine, toate acestea reprezentau realitatea în care trăia atunci poetul. În zilele noastre ce se întâmplă? Meseriaşii buni aproape că au dispărut, iar în topul primelor zece firme cu venituri fantastic de mari din România, 80 la sută sunt străine. Tinerii noştri, cei care mai sunt în Ţară, lucrează ca sclavii pe plantaţiile sudiste ale acestor firme, 12-14 ore pe zi, până la extenuare, uneori găsindu-şi chiar şi sfârşitul.
Al şaselea comandament se referă la tăierile abuzive de păduri. Eminescu scria: „Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte Ţara cad codrii noştri seculari, şi împreună cu ei toată istoria noastră”. Ce vedem astăzi în România? Astăzi, codrii României sunt tăiaţi, cu ajutorul cozilor de topor româneşti, de concerne străine, iar lemnul românesc este vândut în exterior fără să fie înnobilat cu forţă de muncă românească. După tăiere urmează inundaţii catastrofale, alunecările de teren şi toate celelalte tragedii naţionale.
Al şaptelea comandament vorbeşte despre scăderea numărului populaţiei din România. Citez: „Moartea, descreşterea populaţiei şi sărăcia împlineşte apoi restul, stârpirea fizică a Neamului Românesc”. Ce vedem astăzi în România? Vedem că indicele de natalitate este egal cu indicele de mortalitate, vedem că avorturile au ajuns la peste 12 milioane din ’89 încoace, iar statisticile spun că populaţia României va fi în anul 2020 (care este foarte aproape) de doar 15 milioane de români.
Al optulea comandament vorbeşte de iubirea de Ţară. Citez: „Izvorul întăritor al istoriei naţionale, iubirea de limbă, de datină şi de popor sunt înlocuite la tineri şi ceilalţi…”. Ce vedem astăzi este pătrunderea în România a culturii americane şi occidentale în general, a drogurilor, a pornografiei, a prostituţiei, care distrug caracterul tinerilor. Cultul Ţării şi al Eroilor Neamului este înlocuit cu cultul banilor.
Comandamentul numărul nouă se referă la patriotism. Citez: „Patriotismul cu toate acestea nu este iubirea ţărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de Ţară”. Astăzi iubirea de Ţară se loveşte de forţe occidentale oculte opuse naţionalismului, iar cultul Eroilor Neamului nu mai interesează tânăra generaţie, care nu mai este învăţată în şcoli şi facultăţi despre acest lucru. Acei ce folosesc cuvinte ca naţiune şi naţionalism riscă să fie calificaţi drept retrograzi şi depăşiţi, ba chiar ei reprezintă blasfemia în toată regula. Fiecare ţară trăieşte prin mormintele strămoşilor şi memoria eroilor, martirilor şi sfinţilor neamului. Acei ce uită sau nu sunt învăţaţi să preţuiască aceste valori, sau pur şi simplu nu le apără, sunt sortiţi pieirii pe scena istoriei lumii.
Comandamentul numărul zece nu l-a scris Eminescu, ci l-a scris marele George Călinescu: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. După acest minunat citat, nu pot să nu spun şi să nu gândesc cu toată mintea şi cu tot sufletul cuvintele: mi-e dor, mi-e foarte dor de Eminescu!

Categorie: