Opinii

TRISTEŢEA ORAŞULUI ALBA IULIA

Mai multă revoltă, indignare şi aspră condamnare exprim în urma cunoaşterii opiniilor distinsului autor Mircea Popa, expuse într-un articol despre starea de alterare a creierului unuia dintre funcţionarii schemei lucrătorilor din Muzeul Unirii din Alba Iulia. Spun a „unui funcţionar”, pentru că nu este singurul căruia stricăciunea organului de judecată se află în stadiu avansat. Read more about TRISTEŢEA ORAŞULUI ALBA IULIA

Categorie:

Ungaria lui Orban Viktor, în război cu pacea Europei

Ungaria, alături de Germania şi Rusia, sunt considerate, prin parcursul lor istoric, cele mai agresive state ale Europei. Dacă acum Germania s-a potolit, cele două state rămase în tandem duc mai departe, cu îndrăzneală, fanionul acestui flagel, cu toate că riscul este enorm. Read more about Ungaria lui Orban Viktor, în război cu pacea Europei

Categorie:

Aberaţii, ambiţii, pretenţii absurde!

Se înmulţesc, tot mai mult, în ultimul timp, ideile fixe ale separatiştilor-autonomişti, visători ai acelui fantomatic Ţinut Secuiesc, obsesia UDMR-istă a secesiunii, pe criterii etnice, şi a destructurării Statului Naţional Unitar Român, a României „dodoloaţe” de la 1 Decembrie 1918.
Acum, în Centenarul Marii Uniri, până şi la şedinţa solemnă a Parlamentului, ca şi altădată, din 1990 încoace, pe senatorul UDMR Novak Csaba Zoltan l-a mâncat limba şi nu s-a putut abţine, nici măcar în acel moment solemn, fără să lovească în cea mai mare sărbătoare a românilor.
Read more about Aberaţii, ambiţii, pretenţii absurde!

Categorie:

E TIMPUL CA UDMR SĂ FIE EXCLUS DIN PARLAMENT

Ce-ar fi fost dacă în cei 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor i-am fi tratat şi noi pe unguri în acelaşi spirit fascist: de ucidere prin chinuri groaznice, cu ură şi dispreţ faţă de etnia băştinaşilor, prin sumeţia că ar fi o etnie superioară celor din jur şi, de aceea, trebuie să obţină ceea ce pretind. Dacă în fiecare an am fi ucis un ungur, n-am fi atins numărul românilor ucişi în cei patru ani de groază. Read more about E TIMPUL CA UDMR SĂ FIE EXCLUS DIN PARLAMENT

Categorie:

Vremea când vin pe lume mieii

Anul acesta, luna martie a venit însoţită de ger siberian şi aer polar. Se tot vorbeşte despre un dezechilibru al anotimpurilor şi o deplasare a polilor către deşerturile Sahara şi Gobi. Dar, numai singur Dumnezeu ştie toate. Cert este că gerul a persistat aproape trei săptămâni în Ţara de sus a Moldovei. Temperaturi scăzute au fost şi în timpul zilei, cu toată strălucirea soarelui. Iar noaptea părea că frigul îngheaţă razele stelelor, care se încumetau să lumineze singurătatea tristă a pământului.
Read more about Vremea când vin pe lume mieii

Categorie:

Asta să fie, oare, Regiunea Autonomă Maghiară pe care o doriţi, domnule Izsak?

Da, suntem de acord cu domnul primar Dorin Florea, edilul-şef al municipiului Târgu-Mureş, împărtăşim părerea domnului prefect al judeţului Mureş, Lucian Goga, că, de Ziua libertăţii secuilor, veşnicii nemulţumiţi, duşmanii noştri tradiţionali, cerând noi şi noi drepturi, de fapt dorind doar privilegii, sunt liberi să depună petiţii, să manifesteze, într-un stat de drept. Grija edilului-şef, logică şi firească, a fost ca nu cumva Târgu-Mureşul să fie „transformat în circ”.
Read more about Asta să fie, oare, Regiunea Autonomă Maghiară pe care o doriţi, domnule Izsak?

Categorie:

9 martie 2018, Ziua martirilor din temniţele comuniste

Existăm prin jertfa martirilor şi a eroilor din secolul XX. Urmărind însă cu cerbicie împlinirea patimilor noastre, am uitat să le înălţăm recunoştinţa şi cinstirea cuvenită. Ne nevoim şi ne chinuim să aprindem sufletele de la focul Sfinţilor Închisorilor, însă e foarte greu să primim lumina datorită propriilor slăbiciuni.
Nu mai avem entuziasm, fraţilor, pentru a fi prezenţi la întâlnirea cu Dumnezeu şi cu trăirea evenimentului istoric ca jerfă pentru neam. „Modelul nostru nu este Europa, ci Hristos şi cei asemenea lui”, spunea aşa de inspirat unul din Sfinţii Închisorilor.
Read more about 9 martie 2018, Ziua martirilor din temniţele comuniste

Categorie:

În cine să mai creadă românul? Pe cine să mai respecte?

Întrebat de ce, în această brambureală politică postdecembristă, românească, toate merg anapoda, de ce mai-marii au scăpat, periculos, hăţurile din mână, un apreciat analist politic a atins punctul dureros al întrebării, dar, mai ales, al situaţiei în care se află România de azi, o Românie care, după spusele unui profesionist, doar 10% mai aparţine şi românilor. Nu există necesarul minim de respect pentru instituţiile Statului Român, nici pentru cei ajunşi să ne conducă, din 1990 încoace, din scaunele înalte ale Puterii, putere care pe unii îi prosteşte, unora le ia minţile?!
Read more about În cine să mai creadă românul? Pe cine să mai respecte?

Categorie:

„Tot ce e mai criminal în Rusia…”

BASARABIA IARĂŞI ŞI IARĂŞI

„Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…)
Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.”
(Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia - ianuarie 1918) Read more about „Tot ce e mai criminal în Rusia…”

Categorie:

Mândria şi prejudecata duc la discriminare

Mândria şi prejudecata au existat în toate timpurile în societatea umană; ele au fost descrise extraordinar în romanul cu acelaşi nume al celebrei romanciere britanice Jane Austen, în 1813, şi de atunci, cele două defecte umane s-au extins pe tot mapamondul, deci nu avea cum să facă notă discordantă nici România.
Read more about Mândria şi prejudecata duc la discriminare

Categorie:

Pagini

Subscribe to Opinii