Viaţa creştină / Eveniment

"Vremea e rea, noi suntem buni!"


Autor: 

Doru Decebal Feldiorean

Ca în fiecare an, în perioada 18 - 20 iulie, la Topliţa, în judeţul Harghita, au avut loc Zilele Miron Cristea, o amplă manifestare cultural- ştiinţifică ajunsă la ediţia a XII-a. Şi de această dată, zeci de oameni de cultură din întreaga Ţară au răspuns chemării scriitorului Ilie Şandru, sufletul acestui deosebit eveniment de cuget şi simţire românească.
Potrivit tradiţiei, Zilele Miron Cristea - eveniment închinat celui care a fost prim-ministru şi prim Patriarh al României - s-au încheiat cu hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie“, ctitorită de cel dintâi fiu al Topliţei Române. Read more about "Vremea e rea, noi suntem buni!"

Sărbătoare la Zăbala şi în Voineştii Covasnei


Autor: 

Doru Decebal Feldiorean

Autor: 

Violeta Feldiorean

În judeţul Covasna, două evenimente importante au avut loc, duminica trecută, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ilie Tesviteanul: hramul Bisericii Ortodoxe din comuna Zăbala şi „Sântilia - Nedeia Mocănească“ în oraşulstaţiune Covasna. Cele două două sărbători creştineşti au debutat încă dis-de-dimineaţă, reprezentanţii „Condeiului ardelean“ fiind prezenţi, în paralel, în ambele locuri, de altfel învecinate ca şi situare geografică.
La Zăbala, localnicii, dar şi oaspeţii sosiţi de prin alte zări au participat la Sfânta Liturghie ţinută de un sobor de preoţi acasă la protopopul lor (de Sfântu-Gheorghe) - părintele Ioan Bercu (foto , în dreapta). Read more about Sărbătoare la Zăbala şi în Voineştii Covasnei

Tămăduitorul lumii


Autor: 

Pr. Ioan Ovidiu Măciucă

Prietenii sinceri


Autor: 

Pr. Ioan Ovidiu Măciucă

Pagini

Subscribe to Viaţa creştină / Eveniment